Afirmarea Deplină a Rolului Presei Sportive în Perioada Interbelică

Curs
7.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Mass Media
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 3058
Mărime: 12.78KB (arhivat)
Publicat de: Nae C.
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Nicolae Postolache
A fost prezentat in cadrul Facultatii de Educatie Fizica si Sport de la Universitatea Spiru Haret la Masterul: Comunicare Si Mass Media in Sport

Extras din curs

După încheierea primului război mondial şi înfăptuirea idealului naţional al Unirii, mişcarea sportivǎ din România întregitǎ şi-a reluat cursul evoluţiei, angajându-şi coordonatele organizatorice şi semnificaţiile socio-educative la cerinţele unui model de sistem naţional unitar.

Până la un anumit punct, presa de aceastǎ specialitate este expresia programelor şi tendinţelor din perioada precedentǎ. Perioadǎ bine surprinsǎ de memorialistul Constantin Argetoianu, care nota: “Presa era încă în faşǎ, ziarele erau conduse aproape toate de oameni politici şi gazetarii profesionişti, câţi erau, trăiau într-o cumplitǎ sărăcie. Şantajurile şi samsarlâcurile care au îmbogăţit pe ziariştii de după “întregirea neamului” [sic!] erau necunoscute, fondurile secrete erau derizorii şi bieţii oameni mureau de foame”/1

Vechile publicaţii periodice ajunse până la acest moment istoric fie că şi-au continuat programul de strângere şi prezentare erudită a faptelor petrecute în arene şi în afara lor, fie că au trecut la reformularea lui.

Creşterea şi consolidarea conştiinţei naţionale, ca şi a interesului pentru sport, în general, în toate regiunile ţării – au avut consecinţe directe şi în planul presei sportive interbelice, conducând inevitabil la o proliferare a periodicelor sau numai a rubricilor cu această tematică. Dinamica acestui interes s-a concretizat în apariţia peste 370 de publicaţii periodice.

Simpla descriere a faptului sportiv, punctul de vedere, ideea de progres pe acest tărâm al vieţii sociale şi-au găsit adesea un teren de afirmare şi în publicaţiile literare, ştiinţifice, teatrale ale vremii: “Scena”, “Îndreptarea literară”, ”Glasul Tinerimei”, “Adevărul literar şi artistic”, Aradi Naplo”, “Macabi” s.a.

După înfăptuirea Unirii, multe periodice din Transilvania au continuat să apară totuşi numai în limba maghiară. Practica mai veche nu putea fi uitată aşa de repede. Îi trebuia timp, se hrănea cu timp. Unele dintre periodice începeau să apară cu texte în paralel, în limbile maghiară şi română, pentru ca în scurt timp să renunţe şi ele la textul în limba română.

„Ne-am angajat a apare în două limbi fiindcă voiam să fim citiţi, fără deosebire, de către toţi acei ce alimentează din greu activitatea oficială a forului suprem care este FSSR”/2 – se menţiona în articolul – program al uneia dintre aceste publicaţii./3 Dar angajamentul.. se respecta numai la primele numere şi nu intră în preocupările noastre cercetarea acestor abilităţi şi a cauzelor lor.

Cert este faptul că propaganda prin sport, la scara întregii ţări abia întregite, şi în concordanţă cu aspiraţiile social-politice ale poporului român, era considerată în presa sportivă a acelor ani „o datorie naţională”.

Ca o primă concluzie – presa sportivă din toate provinciile româneşti, inclusiv cea în limbile străine vorbite în ţara noastră, în primul deceniu de după Marea Unire nu s-a putut detaşa de nici una din principalele caracteristici ale perioadei anterioare. Ea este în continuare subordonată practicii, ascunsă celor ce nu vorbesc şi aceste limbi, are un nivel teoretic mediu, deşi este la curent cu activitatea din ţările europene cu o mişcare sportivă mai prosperă.

Odată cu începerea pregătirilor sistematice ale sportivilor români pentru a participa la marile competiţii – şi în primul rând la J.O. din anii 1920, 1924, 1928 – şi cu apariţia Institutului Naţional de Educaţie Fizică, a primilor lui absolvenţi şi a noi forme didactice pentru studiul fenomenului sportiv a început să se vadă mai bine figura ziaristului profesionist, înarmat cu toate cunoştinţele de rigoare. Acest fapt, asupra căruia vom reveni, nu a rămas nesesizat de către cei interesaţi în propăşirea scrisului pe tema sportului în genere şi a presei sale în special.

Observaţiile şi criticile pe această temă sunt destul de numeroase în perioada de care ne ocupăm. Grigore Caracostea, de pildă, conştient de faptul că nu mai sunt suficiente ştirile seci şi rezultatele brute ale unor competiţii – precum odinioară – atrăgea atenţia la un moment dat, scriind că „Pentru interesul cauzei sportive este absolut necesar ca polemişti cunoscuţi, tot ce are un nume cunoscut în gazetărie, să aprobe mişcarea noastră, s-o discute sub toate formele, s-o puie în evidenţă, în articole prime. „El îşi manifesta totodată regretul că până atunci, la nivelul anilor 1924, se făcuse puţin „pentru câştigarea cercurilor gazetăreşti în folosul sportului.”/4

Preview document

Afirmarea Deplină a Rolului Presei Sportive în Perioada Interbelică - Pagina 1
Afirmarea Deplină a Rolului Presei Sportive în Perioada Interbelică - Pagina 2
Afirmarea Deplină a Rolului Presei Sportive în Perioada Interbelică - Pagina 3
Afirmarea Deplină a Rolului Presei Sportive în Perioada Interbelică - Pagina 4
Afirmarea Deplină a Rolului Presei Sportive în Perioada Interbelică - Pagina 5
Afirmarea Deplină a Rolului Presei Sportive în Perioada Interbelică - Pagina 6
Afirmarea Deplină a Rolului Presei Sportive în Perioada Interbelică - Pagina 7
Afirmarea Deplină a Rolului Presei Sportive în Perioada Interbelică - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Afirmarea Deplina a Rolului Presei Sportive in Perioada Interbelica.doc

Alții au mai descărcat și

Comunicarea audio vizuală

Televiziunea este mijlocul de comunicare de masa cu cel mai mare impact asupra societatii. Tehnic vorbind, este definita ca un procedeu de...

Publicistica lui Eminescu

Primele articole ale lui Eminescu sunt cele aparute în “Federatiunea”, ziar care aparea la Buda-Pesta sub conducerea lui Alexandru Roman, membru al...

Biserica și Mass Media

Traim într-o lume controversata unde valorile principale si etice ale unei societati se rasfrâng asupra populatiei. Biserica si mass-media...

Genurile Presei

3.GENURILE PRESEI DEF: Genurile presei este un proces cultural de lunga durata care acunoscut in ultima vreme o dezvoltare fara precedent datorita...

Ai nevoie de altceva?