Agenție de Presă

Evoluţia agenţiilor de presã

Prima agenţie de presã a fost înfiinţatã în 1832 de francezul Charles Havas, sub titulatura de Birou de Ştiri. Serviciile biroului erau oferite îndeosebi abonaţilor particulari: diplomaţi, oameni de afaceri, negustori. Presa acelor ani era dominatã de prezenţa genurilor publicistice sau chiar beletristice opinie, genurile de informare fiind reduse îndeosebi la informaţii utilitare. Biroul de Ştiri va face treptat carierã, câştigându-şi poziţia de sursã pentru indispensabile mijloace de informare în masã.

Havas avea corespondenţi în marile capitale europene; aceştia îşi trimiteau depeşele prin curieri speciali, sau prin poştã. Informaţiile circulau greu fiind folosiţi: poştalionul, porumbeii cãlãtori, telegraful (1837) şi abia din 1851, cablul submarin Londra – Paris.

Pe mãsurã ce istoria Europei devenea tot mai agitatã sub influenţa revoluţiilor burgheze şi a procesului cristalizãrii naţiunilor, se constatã o creştere a interesului publicului tot mai larg pentru actualitate.

Charles Havas, care avea ca devizã:“A şti repede, a şti bine”, era pregãtit pentru o astfel de lume. În 1835, Birou de Ştiri s-a transformat în Agenţia Havas, ceea ce a impus o extinsã activitate prin mãrirea reţelei corespondenţilor. Se înmulţesc informaţiile din Paris, Londra, Bruxelles, Roma, Viena şi marile oraşe germane concomitent cu extinderea. Aria de colectare şi cea de distribuire a ştirilor se mãreşte; ziarele, fiind tot mai interesate devin interesate de ştirile numeroase şi diverse furnizate de agenţie. Havas organizeazã un serviciu de traducere rapidã a ziarelor strãine, pentru a satisface interesul crescut al cititorilor.

În ziare apar din ce în ce mai multe ştiri alãturi de comentarii şi romane-foileton foarte citite în epocã (Swift, Hugo, Zola, Balzac, Eugène Sue sunt în egalã mãsurã scriitori şi jurnalişti. Informaţiile mai mult internaţionale, decât locale privesc îndeosebi afacerile politice şi activitatea financiar-bancarã. Ziarele nu pot finanţa o reţea proprie de corespondenţi şi cedeazã acest atribut agenţiei. Problema cea mai dificilã în epocã nu era realizarea unei reţele de corespondenţi, cu posibilitatea de a suporta cheltuielile cerute de montarea şi exploatarea liniilor telegrafice.

În aceeaşi perioadã, guvernele devin interesate de serviciile pe care agenţiile le pot aduce prin informarea lor promptã cu ce se întâmplã în lume prin intermediul reţelelor de corespondenţi. Astfel, Agenţia Havas a fost sprijinitã în monopolizarea liniilor telegrafice, cu ajutorul subsidiilor primite din partea guvernului francez.

Cea de-a doua mare agenţie de presã este Agenţia Wolff, înfiinţatã în anul 1848 de germanul Bernard Wolff care lucrase în Agenţia Havas. În calitate de director al ziarului berlinez National Zeitung, el va propune altor ziare, precum şi unor întreprinderi comerciale, sã le furnizeze ştiri contra cost. Mai întâi, ştiri referitoare la cursul bursei, iar din 1855, ştiri din toate domeniile.

În prima parte a secolului trecut, ziarele engleze îşi culegeau informaţiile din ţarã, prin intermediul corespondenţilor din oraşele importante iar ştirile de pe continent erau aduse de marinari. Telegraful, cablul submarin pe Canalul Mânecii, apoi cablul transatlantic montat în 1866, iar mai târziu, în 1880, apariţia telescriptorului, au scurtat timpul de circulaţie a ştirilor. Cam în aceeaşi perioadã cu fostul sãu coleg din Agenţia Havas, berlinezul Wolff, Julius Reuter, deschide la Royal Exchange din Londra, un birou de informaţii comerciale, cointeresând şi ziarele din capitalã. În 1858, majoritatea ziarelor londoneze erau abonate la serviciul Reuter.

Deceniul 1850-1860 va fi marcat, de apariţia primelor agenţii de presã europene. Douã dintre ele vor deveni agenţii mondiale. De menţionat este – în alianţa dintre cele 3 agenţii prin care, aceastã perioadã de pionierat, împãrţindu-şi de comun acord zonele de colectare a informaţiilor, va realiza acoperirea completã a Europei Occidentale şi Centrale.

Agenţia Reuter va face o carierã mondialã strãlucitoare şi datoritã unei modalitãţi inedite de organizare profesionalã şi financiarã: asocierea ziarelor în toate momentele activitãţii, de la colectarea ştirilor de care beneficiazã apoi cu prioritate, la suportarea în comun a cheltuielilor. Aşadar, o organizare a presei care nu depinde în nici un fel de guvern, dar cu care, desigur, întreţine relaţii politicoase.

În Statele Unite, ziarele sunt acelea care, prin asociere, au creat agenţiile de presã. În anul 1848, şapte ziare din New York au format New York Associated Press, încercând sã-şi vândã informaţiile în ţarã. Modelul a fost urmat şi în alte regiuni, luând naştere în acest fel, o serie de agenţii locale: Western Associated Press, Southern Associated Press, New England Associated Press.

Peste numai doi ani, în 1850, 750 de ziare americane sunt grupate în astfel de agenţii, la rândul lor, asociate între ele. Acordurile sunt însã precare, şi în 1855, Western Associated Press devine independentã, realizând acorduri cu Agenţia Wolff. În 1892, Western A.P. organizeazã o societate nouã, care va deveni faimoasã: Associated Press. A.P. deţine monopolul ştirilor europene datoritã acordului cu Reuter (care la rândul ei, avea contracte cu Havas şi Wolff), numãrul abonaţilor ei ridicându-se la 700. Associated Press devine astfel, prima agenţie naţionalã nord-americanã, având însã puţine birouri în strãinãtate la începutul acestui secol.

În anul 1907 se va fonda E.W. Scripps, altã agenţie importantã care va deveni şi ea celebrã: United Press Association. Prin unirea în 1958 cu International News Service care fusese creatã în 1909, va lua naştere United Press International (UPI).

De la bun început şi pânã azi, Associated Press şi United Press Association se vor afla într-o concurenţã acerbã.