Agenții de Presă

AGENTII DE PRESA

CURSUL NR. 1

INTRODUCERE

Agentiile de stiri de astazi sunt continuatoare ale mai vechilor agentii de informatii din secolul al XIX-lea. Pentru ca ambii termeni au fost si mai sunt înca uzitati cu destula frecventa, dar în mod eronat ca pereche sinonimica, sa mentionam dintru început faptul ca obiectul de studiu al jurnalismului îl reprezinta doar/mai ales agentiile de presa.

Odataa cu aparitia primelor agentii, raportul cerere-oferta putea fi evidentiat doar pe o dimensiune  cea a ofertei. În privinta clientilor, adica al cumparatorilor de stiri de la prima mâna, clasificarile erau dificil de realizat datorita diversitatii acestora din urma. Astfel, agentiile nu aveau destinatari exclusivi  jurnalistii, redactiile unor publicatii ori posturi radio ori TV, ci îsi ofereau produsele si institutiilor statului, bancilor, persoanelor private etc. Vorbim, în acest caz, despre o activitate ce vizeaza furnizarea de servicii  în speta, informatia  (din productie proprie ori cumparata de la terti producatori si reintegrata în circuit, prin prelucrare) tuturor clientilor interesati.

Agentiile de presa, însa, se disting ca autori totali ai informatiilor transmise. De altfel, definitiile celor care au lucrat efectiv în domeniu sunt concludente. Asadar, agentia de stiri este : un organism care cauta, redacteaza si vinde stiri, la un pret care acopera cheltuielile de exploatare si asigura niste beneficii normale, excluzând toate resursele straine acestei activitati .

O alta definitie, mai completa, vine din partea UNESCO si apare în volumul lui Oliver Boyd Barret / Michael Palmer  Trafic de nouvelles: « O agentie de informatii este întreprinderea care are ca principal scop, oricare ar fi forma sa juridica, cautarea de stiri si, de o maniera mai generala, de documente de actualitate, care au ca obiect exclusiv exprimarea sau reprezentarea faptelor si distribuirea lor unui ansamblu de societati de informatii si, exceptional, particularilor în vederea asigurarii, contra platii unui abonament si în conditii conforme legilor si uzantelor comertului, a unui serviciu de informatii cât mai complet si impartial posibil.

PRIVIRE ASUPRA EVOLUTIEI MIJLOACELOR DE COMUNICARE. CLASIFICARE

Din multele propuneri de etapizare a evolutiei comunicarii umane, optam pentru aceea operata de Melvin L. DeFleur si Sandra Ball-Rokeach, urmarindu-i sumar cadrele generale. Iata cele sase etape, pe care autorii le numesc epoci :

1. epoca semnelor si semnalelor Unul dintre primii nostri stramosi  homo habilis  a aparut în urma cu doua milioane de ani si, abia dupa aproximativ un milion de ani, a reusit sa stapâneasca focul, dupa cum releva ramasite descoperite pe teritoriul Chinei. Cu aproximativ un milion si jumatate de ani în urma, un alt hominid  homo erectus  folosea topoare cioplite din piatra si avea volumul creierului de 600 centimetri cubi. Semnele si semnalele erau, de fapt, mârâieli, mormaieli. De asemenea, era prezent limbajul corpului: semnale facute cu bratele sau cu mâinile. Mesajele erau, deci, simple si transmise într-un ritm lent.

2. epoca vorbirii si a limbajului Oamenii de Cro Magnon au fost aceia care au introdus arta, prin sculpturi în os, piatra si fildes si prin picturi, descoperite în Spania si sudul Frantei, reprezentând animale. Acestia aveau capacitatea de a vorbi, structura craniana, limba si laringele fiindu-le foarte apropiate de ale omului modern. Vorbirea a aparut acum 35.000-40.000 de ani, iar oamenii care o puteau folosi erau asemanatori, fizic, celor de astazi. Sunt opinii care sustin ca, desi mai robusti, oamenii de Neanderthal au disparut pentru ca nu au trecut granita epocii semnelor si semnalelor, necunoscând vorbirea si limbajul. Aceasta epoca se întinde, cu aproximatie, pâna în anul 5.000 î. H.