Etica

Obiect şi problematică

1.1. Precizări terminologice: etica şi morala

Termenul de etică provine din grecescul ethos1, care înseamnă caracter sau obişnuinţă, datină. Termenul de morală ne parvine de la latini şi semnifică aproape acelaşi lucru. Cicero este cel care traduce ethos în latină prin mores, adică moravuri, obiceiuri2. Astăzi noi folosim cuvântul ethos referindu-ne la atitudini, caracteristici, obiceiuri ce sunt specifice unei culturi sau popor sau grup uman (ca în exemplele, „etosul francez“, „etosul american“ sau „etosul afacerilor“ – the business ethos). În timp s-a statornicit următoarea distincţie: etica este disciplina teoretică care studiază fie precumpănitor ideile de Bine, Rău, Datorie, Dreptate etc. (acestea sunt denumite, în genere, etici filosofice) fie atitudinile, caracterele, datinile, adică moralitatea oamenilor3. Pe scurt, de la elini s-a moştenit termenul care desemnează teoria, iar de la romani ne-a rămas termenul care reprezintă obiectul cercetat de respectiva teorie. Oricum, după cum observă unul dintre autorii care au impus ideea de etica afacerilor (business ethics, Robert C. Solomon4) etimologia eticii sugerează semnificaţiile de bază: a) caracterul individual, incluzând aici ceea ce înseamnă să fii „o persoană bună“ şi b) normele sociale care guvernează şi limitează comportarea noastră, în special cele referitoare la ceea ce este bine şi ceea ce este rău (pe care noi le numim moralitatea)5.

Astfel, destui filosofi disting etica de morală, în acest fel: morala se referă la comportamentul uman văzut prin prisma valorilor (de bine şi rău, drept-nedrept etc.), iar etica se referă la studiul a tot ceea ce intră în această arie a valorilor şi normelor morale în acţiune. În limbajul obişnuit, cei doi termeni sunt adeseori interşanjabili când descriem oameni pe care-i considerăm buni şi acţiunile lor morale, corecte. De asemenea, termenii anetic şi imoral sunt sinonimizaţi atunci când descriem anumite persoane rele sau când spunem că acţiunile lor sunt imorale6.

În orice caz, se admite în mod curent faptul că etica generală sau filosofia morală se compune din trei domenii sau nivele: a) eticile de gradrul I sau etica valoric-normativă (studiul marilor teorii şi doctrine etice); b) eticile de gradul II sau meta-etica (studiul limbajului moral, atât al celui utilizat de eticile de gradul I cât şi a limbajului comun); c) eticile aplicate (analiza unor fenomene sau cazuri morale particulare (avortul, eutanasia, clonarea sau problemele mediului, afacerilor etc.) prin intermediul criteriilor şi teoriilor propuse de eticile de gradul I şi/sau II. Această diviziune a gândirii etice nu este însă împărtăşită unanim de toţi teoreticienii. Astfel D. McNaughton în Moral vision (1988) propune următoarea diviziune: „în primul rând, avem etica practică, adică studiul probelemelor morale specifice, de tipul: «este avortul acceptabil din punct de vedere moral» sau «ce structuri am putea găsi într-o societate absolut dreaptă?’. În al doilea rând, avem teoria morală, adică tentative de a dezvolta o teorie a moralităţii care să ne furnizeze o metodă generală pentru a răspunde la toate întrebările morale particulare care se ridică în etica practică. În al treilea rând, avem problemele legate de natura şi statutul gândirii noastre morale, care ridică interogaţii de tipul: «există adevăruri morale?’, «este posibil să arătăm că o anumită viziune morală e mai bună decât alta?» Reflecţia despre statutul gândirii morale este numită meta-etică, pentru a o distinge de etica practică şi, de asemenea, de teoriile morale tradiţionale propriu-zise“.7

Pe de altă parte, John Donaldson (Key Issues in Business Ethics, 1989), consideră că oriunde am plasa etica în afaceri (fie în cadrul eticii aplicate fie în morala practică) până la urmă se impun pentru acest domeniu cinci tipuri de analiză: 1. evidenţierea şi analiza cazurilor de imoralitate în afaceri; 2. studiul empiric al practicilor în afaceri; 3. clarificarea termenilor de bază şi lămurirea presupoziţiilor neacoperite din punct de vedere etic din sfera afacerilor; 4. problemele meta-etice (cum ar fi cele legate de statutul moral al unor entităţi precum corporaţiile); 5. obligaţiile corporaţiilor multinaţionale care funcţionează în ţările subdezvoltate.

Dincolo de aceste distincţii însă, ceea ce este important este faptul că, majoritatea autorilor au ajuns la concluzia că disciplina teoretică care îşi ia ca obiect de studiu morala din afaceri poate fi numită, perfect justificat, etica afacerilor. Oricum, în acest context merită să amintim doi autori, recenţi, Jérôme Ballet şi Françoise de Bry (2001) care propun explicaţii subtile şi pentru alegerea formulei etica afacerilor şi nu morala afacerilor, cât şi pentru sensurile dominante ale celor două noţiuni, etică şi morală, aşa cum s-au conturat acestea în întreaga istorie a gândirii occidentale. Astfel, se consideră că „morala a lăsat primul loc eticii şi pentru motive mediatice8 (morală este ceva care „fie este prea dogmatică“, fie este „perimată“ şi „relativă“, în timp ce etica este ceva impersonal, obiectiv, constant).

Tabloul de mai jos dă seama de aceste distincţii.

Tabloul 1

Etica şi morala

ETICA MORALA

Etimologie comună ethos în greacă, mores în lat = moravuri, cutume, comportament

Definiţie originală greacă: reflexie care ghidează acţiunea umană Latină: impusă prin drept

Caracteristici Fundament: libertatea judecăţii şi a acţiunii Fundament: cod social = ansamblu de reguli la care trebuie să te supui pentru a fi admis într-o societate = evidenţă morală

Ipotetic (ipoteză care determină acţiunea) Imperativ categoric (datoria)

Tu poţi, tu nu poţi Trebuie, nu trebuie

Termen lung Imediat

Bazându-se pe experienţă Reguli care sunt impuse tuturor

Laică Teocentrică

Distincţia între bun şi rău şi acţiunea în funcţie de ceea ce se consideră bun

Căutarea fericirii care culminează în înţelepciune Distincţia între bine şi rău şi acţiunea în funcţie de ceea ce se consideră, conform

Căutarea virtuţii care culminează cu sfinţenia

Relativ Absolut

Accesibil omului Inaccesibil omului

Cum trebuie să trăiesc? Ce trebuie să fac?

Valoare singulară a normelor Valoare universală a normelor

Fenomen Noumen

Intenţia este primordială Discuţie asupra finalităţii

Dă un sens lucrurilor pe care le fac prin alegerile mele (valori, priorităţi) Sens impus

Raţional Rezonabil

Pervertire; egoismul Pervertire: fanatismul [după Jérôme Ballet et Françoise de Bry, L’entreprise et l’ethique (2001), p. 30]

Acest tablou poate fi rezumat prin formula percutantă a lui Andre Comte-Sponville: „morala comandă, etica recomandă“. Un punct de vedere mai nuanţat ne oferă Paul Ricoeur (1991) care consideră că totuşi morala şi etica nu pot fi disociate cu totul: „propun să se facă distincţia între etică şi morală şi să fie desemnat prin morală tot ceea ce, în ordinea binelui şi răului, se referă la legi, norme, imperative“.9 Ceea ce apropie şi leagă etica de morală este intenţia şi scopul etic; acestea precedă, după părerea lui, noţiunea de lege, de imperativ moral. În fapt, „vom numi scop etic, scopul unei vieţi bune cu şi pentru celălalt“. Iată ce propune Paul Ricoeur în Soi-même comme un autre (1990).

[după Jérôme Ballet et Françoise de Bry, op.cit., p. 31]

Triunghiul de bază al eticii este compus din Eu, Tu, El. În primul stadiu, notează Ricoeur, eu cred în libertatea mea: „fac ce pot şi pot ce sunt“: act de smulgere, de afirmare a puterii de a fi, stima faţă de sine. Dar, în fapt, intrăm cu adevărat în etică atunci când ne afirmăm şi propria voinţă şi libertatea celuilalt: act de dezlegare. Etica se naşte, prin urmare din această depăşire: să faci în aşa fel încât „libertatea celuilalt să fie asemeni libertăţii mele“. În termenii felului în care ar trebui să fie relaţiile dintre oameni, în afaceri şi întreprinderi, aceasta înseamnă: necesitatea de a inspira încrederea celorlalţi. În fond, nu trebuie uitat niciodată că „celălalt este semenul meu“. După Ricoeur polul El „califică mediaţia regulii“. „Predicatele etice (justiţie, egalitate, fraternitate) constituie un pol distinct de Eu şi Tu, de unde o mediaţie prin regulă între cele două libertăţi. Pentru ce se petrec lucrurile astfel?, se întreabă eticianul francez. Pentru că fiecare, atunci când se naşte, găseşte o situaţie deja „marcată din punct de vedere etic“. Eu nu sunt, niciodată, la începutul regulii. Cum se aplică această idee pentru relaţiile de afaceri? „Să pun în acord propriul meu proiect cu proiectul instituţional“. Mediaţia permite coexistenţa: „libertatea ta valorează tot atât ca libertatea mea“. În felul acesta se trece de la etică la morală cu noţiunea de imperativ şi de lege. Astfel, valorile vor fi puse la adăpost de arbitrariul fiecăruia. Ricoeur va vorbi chiar de trilogia: „libertatea mea, libertatea ta, regula“. Astfel, formalismul în etică defineşte moralitatea. Dar etica are o ambiţie mai mare, aceea de a reconstrui intermediarii între libertate, care este punctul de plecare, şi lege, care este punctul de sosire“.10

Relaţia între etică şi morală, aşa cum o defineşte Paul Ricoeur, este una „perfect