Imaginea organizațiilor

Implicarea imaginilor în orientarea manifestărilor oamenilor (manifestări atitudinale, comportamentale şi acţionale) sunt cele ce impun ca problematica să prezinte un interes deosebit. Ea este studiată nu doar de analişti ai comunicării; investigarea imaginii o realizează numeroase ştiinţe: psihologia, psihologia socială, psihonaliza, antropologia, sociologia culturii, sociologia mass-media etc.

Imaginile despre organizaţii apar în procesul comunicării, drept rezultat al acestui proces – ce se desfăşoară atât în interiorul organizaţiei, cât şi în exteriorul acesteia –, şi, pe măsură ce se conturează, impun caracterul dominant al unui anumit tip de comunicare.

Imaginile implicate în comunicare nu constituie numai complexe de reprezentări asupra indivizilor şi organizaţiilor care comunică, ci şi asupra lumii în general, asupra instituţiilor, posibilităţilor de cunoaştere, fluxurilor sociale informaţionale, orizonturilor de interpretare, asupra actului de comunicare însuşi. Imaginile care se creează în toate domeniile vieţii sociale simplifică/amplifică, facilitează sau complică comunicarea prin faptul că în jurul lor se cristalizează opinii, atitudini, convingeri, credinţe, teorii, ideologii, doctrine şi, în ultimă instanţă, acţiuni ale oamenilor.

Astfel, imaginea joacă rolul de mediator între oameni şi organizaţii, între oameni şi instituţii, între organizaţii şi instituţii. Forţa imaginilor rezidă în faptul că ele se impun în procesul comunicării orientând opiniile, atitudinile, convingerile, credinţele, comportamentul şi acţiunile oamenilor în mediul social şi nesocial. Acest lucru este evident dacă sesizăm faptul că, prin opinii, oamenii exprimă reprezentări şi imagini, prin atitudini oamenii acceptă sau resping o anume reprezentare sau imagine, prin convingeri

ei susţin sau se împotrivesc la reprezentări şi imagini ce sugerează o anume interpretare

ce rămâne deschisă dialogului, prin credinţe ei susţin sau combat reprezentări şi imagini ce sugerează interpretări în modalităţi dogmatice, rigide1.

Dacă acceptăm punctele de vedere enunţate mai sus, imaginile organizaţiilor în mediul extraorganizaţional sunt rezultate, în primul rând, ale proceselor ce se desfăşoară în interiorul organizaţiilor (procese de socializare, procese de formare, sedimentare şi interiorizare a culturii organizaţionale), prin care acestea se manifestă, dar şi ale modalităţii în care oamenii şi organizaţiile receptează şi procesează informaţiile despre aceste procese.

La cristalizarea imaginilor despre organizaţii concură, de asemenea, şi situaţiile care prilejuiesc procesele informaţionale despre acestea (evenimente, crize etc), genurile de raporturi ce există între organizaţii sau între organizaţii şi instituţii.

Imaginea socială are însă caracter cumulativ. În conturarea unei imagini intervin aspecte care decurg din procesările anterioare: am în vedere conţinutul mesajelor anterioare, modalităţile în care au fost receptate şi interpretate informaţiile disponibile în trecut despre organizaţie şi imaginile care s-au format pe baza lor, consecinţele imaginilor care au circulat despre organizaţie asupra raporturilor dintre oameni şi organizaţii, dintre organizaţii.