Introducere in Semiotica

Imagine preview
(7/10 din 6 voturi)

Acest curs prezinta Introducere in Semiotica.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 84 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Mass Media

Extras din document

TUTORAT 1

UNIVERSUL SEMNULUI

O INTRODUCERE

Pentru a oferi noi repere societatii postmoderne a revolutiilor comunicarii si exploziei mediatice si a raspunde nevoii individului de a întelege sensul, a prelucra sensul, a împartasi sensul (“comunicare” vine, de altfel, de la “communis”, precum “comuniune spirituala”, “comunitate” si atâtea cuvinte din aceeasi radacina).

Daca ne-am scula într-o buna zi ca binecunoscutul domn Sigma, turistul italian la Paris din cartea lui Umberto Eco “Semnul” si nu ne-am mai întâlni cu familiarele semnale rutiere, taxiuri (galbene la New York, inscriptionate “tacsi” la Bucuresti), reclame luminoase, mesaje cinetice, grafitti, afise etc., ne-am simti frustrati, dezorientati, debusolati; întreaga noastra existenta ar fi destabilizata, modificata, dinamitata.

Îmi amintesc cu deosebita pregnanta o calatorie la Tirana postcomunista în care am resimtit personal primejdia (de moarte) decurgând din absenta semnelor: într-o tara care pâna în 1989 nu cunoscuse automobilul (doar seful statului poseda unul), unde nu existau semafoare la intersectii, nici agenti pentru a dirija circulatia, nici macar treceri de pietoni sau semnale rutiere, dupa invazia automobilelor second hand era o adevarata aventura sa traversezi strada (totdeauna în fuga), strecurându-te printre vaci, magari, biciclete, masini, într-o dezordine ametitoare). Un exemplu opus (euforic de aceasta data) ar fi invazia benefica de semne din spatiile “de trecere” ale marilor metropole (gara, aeroport) care încearca sa ofere în egala masura semne functionale si semne estetice, embleme ale naturii si ale culturii în care tocmai penetram (un alt “spatiu” al memoriei îmi evoca noul aeroport din Montréal, Dorval, dotat cu un lung covor transportor flancat de panouri imense, reprezentând peisaje si meserii traditionale canadiene, reflectate în gigantice oglinzi si acompaniate de mesaje sonore elocvente: susuri de izvoare, batai de aripi, vuiet de valuri).

Am ales aceste exemple extreme pentru a evidentia ponderea extraordinara a “imperiului semnelor”, edificat în univers. Uneori stresante, invadatoare (mesajele publicitare, gadget-urile din cutia postala), alteori indispensabile (codul rutier, codul lingvistic sau cel gestual), semnele ne introduc în cultura proprie si cultura celorlalti (Roland Barthes a “intrat” în cultura nipona prin intermediul semnelor garii din Tokyo, ale ritualului ceaiului sau ale teatrului No). Extrapolând morala lui Chilam Balam “Cei care nu vor putea întelege vor muri, cei care vor întelege vor trai” (apud T. Todorov, Cucerirea Americii: 74), am putea conditiona supravietuirea culturala în primul rând de învatarea si interpretarea semnelor.

Model al obiectelor (ce nu pot fi transportate asa cum propuneau savantii din utopia swiftiana), schematizare a unei situatii (“Proprietate privata”, “Intrare interzisa” etc.), abreviere elocventa a unui consemn (indicarea otravii printr-o imagine anxiogena, semnalarea directiei prin indici vizuali etc.), semnul reprezinta o realitate inconturnabila a lumii moderne, prezenta fetis, prezenta tutelara, la fel de importanta pentru cultura contemporana ca faptul în ideologia pozitivista a secolului al XVIII-lea.

Disciplina paradoxala, disciplina vampir în pertinenta formulare a lui Umberto Eco, ce încorporeaza totul sub palaria integrativa a semnului si sistemelor de semne (de la circ la bucatarie, de la publicitate la teoria narativitatii, de la studiul plantelor la cel al muzicii), semiotica ocupa un spatiu al raspântiilor în care interfereaza antropologia, sociologia, psihologia sociala, filosofia, lingvistica si disciplinelor comunicarii. Perspectiva aleasa în parcurgerea câtorva continente semiotice, precum naratiunea, publicitatea, mass-media, arhitectura va fi pragmatica în dublu sens: etimologic (pragma gr = actiune) de corelare a semnificatiei cu actiunea agentilor si intercultural (de la pragmatismul lui John Dewey, Charles Sanders Peirce la izotopia americanizarii: de presiune a eficientei, a efectului asupra resorturilor actiunii).

Introducerea noastra va cuprinde doua axe: semiotica generala (capitolele introductive: “Semiotica în contemporaneitate”; “Structuralism si semiotica”, “Ferdinand de Saussure si modelul diadic al semnului”, “Charles Sanders Peirce si modelul triadic al semnului”) si semiotici regionale (semiotica naratiunii, semiotica publicitatii, semiotica spatiului, gestualitatea, proxemica, semiotica mass-media, semiotica glumei). Chiar daca primele capitole dedicate epistemei contemporane si pozitionarii semioticii în câmpul cunoasterii actuale pot parea pe alocuri rebarbative, ele vor fi compensate si completate de semiotici regionale (naratiunea si narativitatea în sens larg subîntind majoritatea practicilor noastre cotidiene: de la istorie la didactica si de la medicina la comunicare politica).

În vederea accesibilizarii lecturii am optat pentru o perspectiva interactiva: piste de cercetari ulterioare, aplicatii punctuale, discutii comparative, observatii interculturale, bibliografii tematice (pe capitole). Parafrazând motto-ul parabola al celebrului eseu asupra antiumanismului contemporan (La pensée ’68 de Luc Ferry si Alain Renaut) în care este prezentata istoria a trei savanti însarcinati cu studiul camilei (un francez care, dupa o scurta vizita la Jardin des Plantes si conversatii cu paznicul, scrie un articol spiritual pentru un jurnal parizian; un englez care traieste câtiva ani în desert si scrie un tom doct, dar plicticos despre viata camilei si un german care se închide în camera sa si scrie o lucrare în mai multe volume intitulata “Ideea de camila extrasa din conceptia eului”), vom încerca, pe cât posibil, sa accesibilizam modelele generale rebarbative, sa ignoram tentatiile speculative si, dimpotriva, sa evidentiem exemple paradigmatice ale unei logici a concretului, a dialogului (cu paznicul, cu ceilalti savanti, dar si cu camila ca ipostaze ale comunicarii cu lumea si ale comunicarii cu natura).

Pledoarie pentru o cultura a semnului si a comunicarii, periplul nostru semiotic participa la ameliorarea competentei semiotice prin intermediul unui nou raport identitate/alteritate: placerea nararii, a gestului elocvent, a obiectului semnificativ. “Scopul dorintei nu este placerea, ci relatia”, afirma Fairbirn, citându-l pe Freud. Tara hedonismului nu este imoralitatea, ci falsitatea lui. “Caramizile din care este cladita existenta umana sunt raporturile cu celalalt” (T. Todorov, 1996: 168). În acest sens, parcursul lui Todorov însusi, plecat în anii ’60 de la poetica si semiotica literara pentru a ajunge dupa ’80 la etica si morala, ni se pare emblematic nu doar pentru recuperarea unui semiotician “pur si dur”, ci mai ales pentru izotopia umanist-critica a textului social actual pentru care fiinta umana este funciar sociala. “Omul nu devine om decât printre oameni”, afirma Fichte si, adagam noi, citind, citând, învatând semnele-prezente ale celuilalt.

Fisiere in arhiva (1):

  • Introducere in Semiotica.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii ANUL II – ID