Introducere în Sistemul mass-media

1.Mass-media – vocaţie universalistă

Suprapus adesea peste un alt concept (comunicare de masă) mass-media desemnează ansambluri de procedee, tehnici, instituţii, care generează mesaje pentru societatea de masă trăind în orizontul culturii de masă, specifică lumii moderne, care apelează tot mai puţin la comunicarea directă şi tot mai mult la cea mediată de sisteme tehnologice sofisticate. În chip firesc termenul mass-media, cu variantele mass media, massmedia sau forma abreviată MM, s-a format pe terenul limbii engleze prin asocierea dintre cuvântul englezesc mass desemnând masa de beneficiari ai culturii de masă şi cel latin media formă de plural corespunzătoare singularului medium care trimite la mediatorii adică suporturile prin care mesajul ajunge la beneficiari.

Mass-media implică tehnologia, modul de producere şi transport al mesajelor organizaţiilor care produc sau transportă spre beneficiari indefiniţi aceste mesaje. În esenţă, mesajul produs şi transportat prin canale specifice se adresează unei mase de beneficiari, tot mai largă pe măsură ce societatea de consum cucereşte teritorii tot mai vaste schimbând radical modul de existenţă tradiţional sau patriarhal. Tehnicile, instituţiile şi produsele create cu ajutorul sau datorită acestora se subordonează logicii comunicării de masă care exclude relaţia directă dintre persoane, proximitatea spaţială a acestora rezervată tot mai mult spaţiului privat. Comunicarea în interiorul instituţiilor este tot mai mult mediată de tehnologiile informatice, persoane aflate la distanţe minime comunică tot mai mult prin email, messenger, intranet, sau îşi îşi procură informaţiile prin site-uri, baze de date, biblioteci virtuale, portaluri etc., excluzând comunicarea cu persoana care le-ar putea oferi simpla informaţie sau, pe lângă aceasta, şi conexiunile fireşti ale acesteia. Comunicarea mediată cucereşte tot mai mult lumea devenită de acum sat planetar (M.Mc Luhan) ceea ce nu exclude însă şi o criză a comunicării, un Babel modern în care socializarea indivizilor este tot mai dificilă, formele de autism social fiind tot mai numeroase.

Rolul determinat al noilor tehnologii care permit multiplicarea şi distribuţia produselor media (ziare, reviste, emisiuni radio, TV etc.) este indubitabil numai că în toate acestea există precarităţi de securitate tehnică şi de acurateţe a transmiterii informaţiei corecte. Deşi concurează acerb şi cu tot mai multă eficienţă comunicarea personală nemediată, tehnologiile informatice tot mai accesibile ca preţuri de cost şi distribuţie teritorială nu reuşesc să înlocuiască nevoia omului de a comunica direct cu semenul său, chiar şi nonverbal, medierea fiind doar soluţia societăţii de consum ieftină şi adesea îndoielnică. Şi aici consumismul dezarmat de mişcări tot mai prezente în spaţiul public ( ecologiste, pacifiste, antiglobalizare etc.) îşi spune însă cuvântul tot mai mult, nicio componentă a vieţii de azi nerămânânâd în afara acestei provocări extrem de tentante.

2. Funcţiile mass-media

De la Gutenberg la mass-media a trecut peste o jumătate de mileniu, timp în care s-au acumulat cunoştinţe noi, tehnici şi tehnologii tot mai performante, mobilităţi greu de bănuit atunci când calul era cel mai rapid mijloc de deplasare şi până azi când se circulă curent cu viteze supersonice şi planetele apropiate ne sunt accesibile. În esenţă însă diferenţa dintre presa lui Gutenberg şi tehnologia informatică este doar una de performanţă tehnică, nu neapărat şi una de eficienţă a cunoaşterii, dacă excludem din discuţie cultura de masă, în Renaştere un ideal nici măcar gândit, darămite pus în faptă. Invenţia lui Gutenberg s-a răspândit cu viteză uluitoare pentru acele vremuri în întreg spaţiul european; ea permitea nu doar tipărirea de cărţi, ci şi cea de ziare, numai că a trebuit să treacă încă un secol şi jumătate până când acest lucru să fie posibil, adică să fie cititori suficienţi într-un spaţiu apropiat (mari oraşe), astfel încât ziarul să fie accesibil ca preţ şi ca distribuţie promptă.

Mass-media se adresează spaţiului public, ceea ce presupune o relaţie directă cu societatea. Consecinţele acestei relaţii, influenţele exercitate sau misiunile pe care societatea i le atribuie se cumulează în termenul generic de funcţie a acestuia. În consecinţă, scopul, cerinţa sau aşteptarea se înglobează în aceleaşi concept şi se aplică fără dificultate la toate funcţiile socio-culturale ale mass-media. De la un autor la altul sau de la un tip de presă la altul, numărul funcţiilor diferă, ceea ce nu înseamnă însă că pot fi identificate cele de maxim impact la nivelul culturii de masă, excluzându-se din discuţie presa de nişă (care se adresează unui public restrâns, specializat şi fidel domeniului).

Funcţia de informare

Nelipsită din niciuna dintre clasificări, este cea care exemplifică existenţa atâtor forme de media, care fie se completează, fie se concurează în a-l bombarda pe utilizator cu informaţii dintre cele mai diverse, unele cu impact imediat, căci ţin de regula proximităţii spaţiale sau temporale, altele de interes general, care însă nu modifică în niciun fel comportamentul individului sau grupului. Între o informaţie despre schimbarea bruscă a vremii şi atribuirea premiului Nobel pentru literatura unui anumit scriitor, impactul imediat asupra consumatorului de mass-media va fi maxim în cazul primei informaţii, şi repede uitat în cazul celei de-a doua. Răcirea bruscă a vremii, previzionată de un buletin meteo, va fi însoţită de comentarii numeroase, se vor pregăti hainele şi încălţămintea adecvate, se vor izola spaţiile sensibile la frig, pe când un nume de scriitori adesea greu de pronunţat şi dintr-o literatura mai puţin cunoscută va fi uitat în momentele următoare de o proporţie covârşitoare a celor care au citit (recepţionat) ştirea respectivă. La rândul lor, informaţiile pot fi generale, instrumentale sau de prevenire, toate acestea, în dozaje bine gândite, fac obiectul de interes al producătorilor de media care mizează pe efectul de dependenţă al cititorilor de informaţia pe care presa i-o aduce zilnic în faţă supra-informându-l şi transformându-l astfel într-un cititor pasiv al evenimentelor pe care el le accesează prin text, sunet şi imagine, fără să reacţioneze însă în vreun fel oarecare. Bombardamentul informatic dă individului senzaţia de control asupra lumii înconjurătoare, dar lipsa informaţiilor îl panichează, el devenind dependent de ziare, radio sau televiziune. Renunţarea la aceste comodităţi de informare este analogă cu efectul de sevraj pe care îl au consumatorii de droguri, de alcool, de tutun, de cafea, în grade diferite, desigur, dar evident atunci când timpul liber trebuie umplut cu ceva. Politicul, economicul, socialul, juridicul etc. oferă publicului prin intermediul canalelor mass-media informaţii generale, care permit apoi individului să se raporteze la lumea în care trăieşte, deşi datele esenţiale ale vieţii sale nu se schimbă prea mult. Un cutremur într-o zonă îndepărtată, un accident aviatic, prăbuşirea unei bănci din alt continent, o condamnare la moarte într-o ţară cu regim totalitar, îi reţin atenţia şi le memorează chiar până când altele, la fel de catastrofale şi violente, vor veni în ziua următoare să-i ocupe zona de maxim interes cognitiv. Confortul psihologic pe care informaţia generală îl dă beneficiarului de media este speculat comercial, căci acesta devine dependent de cunoaşterea mijlocită de canalul respectiv fidelizarea realizându-se adesea prin strategii de persuadare extrem de sofisticate.