Introducere in Teoria Comunicarii

Imagine preview
(9/10 din 8 voturi)

Acest curs prezinta Introducere in Teoria Comunicarii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 53 de pagini .

Profesor: Sultana Craia

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Mass Media

Extras din document

TEORIA COMUNICARII ESTE O STIINTA DE FRONTIERA

Lectia 1 cuprinde prezentarea unor definitii si a principalelor clasificari ale comunicarii.

Scopul lectiei: Configurarea problematicii – cadru

Concepte-cheie: comunicare; comunicare acustica; comunicare tactila; comunicare chimica; comunicare vizuala; comunicare directa; comunicare indirecta; comunicare multipla.

Rezumat:

TEORIA COMUNICARII ESTE O STIINTA DE FRONTIERA

Încercari de definire a comunicarii

Conceptul de comunicare a fost abordat, în timp, din perspective multiple, ceea ce a determinat o proliferare spectaculoasa a definitiilor.

Doi cercetatori americani, Frank E.X. Dance si Carl E. Larson, au inventariat nu mai putin de 120 de definitii (The Functions of Human Communication, New York, 1976), fara a epuiza posibilitatile si fara a multumi pe toata lumea. Într-o Introducere în stiinta publicisticii si comunicarii (Cluj, 1998), germanii Michael Kunerik si Astrid Zipfel considera ca din aceasta multitudine de încercari „nu se poate concluziona simplist ca am avea de a face cu o ramura imatura a stiintei, în care nu ar exista nici macar unitatea de vederi asupra conceptelor de baza înrudite”, observând ca „o asemenea multitudine de notiuni este tipica pentru toate stiintele umaniste si sociale”.

Dictionarul explicativ al limbii române – DEX (Bucuresti, 1996) – înregistreaza, la articolul (a) comunica, urmatoarele sensuri: „a face cunoscut, a da de stire, a informa, a înstiinta, a spune”, stabilind, asadar, un proces si o relatie cognitiva.

Multitudinea încercarilor de definire a conceptului de comunicare implica nuante si conotatii, dar graviteaza în jurul unui nucleu comun de întelesuri:

a. Din punct de vedere psihologic (Norbert Sillamy, Dictionar de psihologie, Larousse, Bucuresti, 1996) comunicarea reprezinta o relatie între indivizi: „comunicarea este în primul rând o perceptie. Ea implica transmiterea, intentionata sau nu, de informatii destinate sa lamureasca sau sa influenteze un individ sau un grup de indivizi receptori.”

Profesorul Emilian M. Dobrescu (Sociologia comunicarii, Bucuresti, 1998) considera comunicarea un concept fundamental în sociologie si în psihologia sociala si grupeaza acceptiile ce i se atribuie dupa cum urmeaza:

- proces în care se observa stimuli si se reactioneaza în raport cu acestia;

- mecanism esential în dezvoltarea relatiilor umane;

- totalitatea simbolurilor gândirii si a mijloacelor prin care ele se difuzeaza si se conserva;

- comunicare sociala – expresie generala pentru „toate formele de relatii sociale, cu participarea constienta a indivizilor si a grupurilor”.

O definitie mai larga – ce plaseaza comunicarea nu numai la nivelul speciei umane, ci si la nivel biologic – citeaza profesorul Aurelian Bondrea în cartea sa Sociologia opiniei publice si a mass media (Bucuresti, 1997), dupa Gilles Amado si André Guittet (Dynamique des communications dans les groupes). Conform acestora, „exista comunicare de fiecare data când un organism oarecare, în particular un organism viu, poate afecta un alt organism, modificându-l sau modificându-si actiunea, pornind de la transmiterea unei informatii (si nu printr-o actiune directa, precum cea pe care o exercita o forta fizica punând în functiune o energie)” (vezi în Manual, p. 11).

b. Din punct de vedere sociologic comunicarea (de masa) este privita ca „un ansamblu de modalitati - retele de transmisie, echipamente individuale si autonome - care permite punerea la dispozitia unui public destul de larg a unei multitudini de mesaje” (Dictionar de sociologie, Larousse, Bucuresti, 1996).

Wilbur Schramm (cercetator american care a jucat un rol important în afirmarea domeniului comunicarii ca disciplina universitara, autorul unor lucrari publicate între 1960 si 1980 si al unor teorii, patru la numar, despre presa) a definit comunicarea ca pe un proces prin care se stabileste o comuniune sau o identitate de reflectii, conceptii, între un emitator de mesaje si un receptor, printr-un canal de comunicatie.

Numim comunicatie un sistem tehnic utilizat în comunicarea la distanta. Posta, telefonul, telegraful, radioul sunt mijloace de comunicatie, utilizând diferite tipuri de semnale.

Pentru a nu rataci în acest univers al definitiilor vom retine una singura:

Comunicarea este un proces prin care, atât în lumea animala, cât si în societatile umane, se transmit de la un receptor la un emitator informatii, prin intermediul unor semnale sau sisteme de semnale. Acest proces implica o interactiune si are anumite efecte, producând o schimbare.

Clasificari ale comunicarii

Fiind un fenomen foarte complex, identificabil la nivel instinctual, la nivel psiho-social, la nivel cultural, comportând aspecte biologice, dar si tehnologice, comunicarea se preteaza unor clasificari dupa diverse criterii:

a. Dupa criteriul mijloacelor fizice putem identifica urmatoarele tipuri de comunicare:

1. Comunicare acustica.

2. Comunicare tactila.

3. Comunicare chimica.

4. Comunicare vizuala.

b. Dupa criteriul modurilor de realizare comunicarea poate fi:

1. Comunicare directa, caracterizata prin absenta oricarei medieri. Emitatorul si receptorul se afla în acelasi loc, deci în proximitate fizica.

2. Comunicare indirecta, prin scriere, care utilizeaza medierea unor mijloace materiale (instrumente si suporturi) si face posibila transmiterea mesajului în timp si spatiu.

3. Comunicare multipla, prin imprimate. Foloseste posibilitati tehnice prin care acelasi mesaj poate fi multiplicat si difuzat unui mare numar de receptori, în timp si în spatiu.

4. Comunicare colectiva, realizata prin mijlocirea diferitelor tehnologii ce folosesc semnale sonore, vizuale, simboluri, scrieri. Aceasta comunicare se caracterizeaza prin faptul ca emitatorul si receptorul sunt grupuri, ca mesajul este mediat de „un organ de informare” si ca el se poate multiplica.

5. Comunicare de masa.

c. Dupa criteriul relatiilor emitator-receptor se disting:

1. Comunicare privata

2. Comunicare publica

La rândul ei, comunicarea publica poate fi:

- Comunicare educationala

- Comunicare administrativa/institutionala

- Comunicare politica.

- Comunicare artistica

- Comunicare religioasa

- Comunicare stiintifica si tehnica

Concluzii: Comunicarea este un fenomen psihologic, antropologic, sociologic de o mare complexitate; ea circumscrie o mare diversitate de forme.

Fisiere in arhiva (1):

  • Introducere in Teoria Comunicarii.doc