Introducerea în Sistemul Mass-Media

Ce este sistemul mass media

Mass media (lat. Medium, pl. media) sunt suporturile tehnice care sunt folosite pentru transmiterea mesajelor, informaţiei, de la o serie de profesionişti în comunicare către un ansamblu de indivizi distincţi care formează o audienţă.

Mass media pot fi împărţite în trei categorii:

- Mijloace tipărite (cărţi, ziare, reviste, afişe)

- Mijloace bazate pe film (fotografia şi cinematograful)

- Mijloace electronice (radio, TV, telefon, videocasetofon, fax, calculator, CD Rom etc.)

Conţinutul schimbului între emiţător şi receptor:

- Informaţia – date brute, neprelucrate sau date prelucrate şi ambalate în formate, genuri şi stiluri jurnalistice.

- Idei şi opinii – prin intermediul cărora publicul poate obţione clarificări şi înlesniri are propriilor judecăţi de valoare precum şi puncte de vedere alternative sau interpretări legate de un eveniment sau o situaţie

- Divertisment – conţinut care are ca scop relaxarea (filme, sport, muzică, umor sau, în presa scrisă, materiale de fapt divers, horoscop, jocuri)

- Mesaje cu conţinut educaţional – emisiuni sau articole

Sistemul mass media este reprezentat de totalitatea instituţiilor de presă şi de piaţa pe care acestea funcţionează. În sistemul mass media sunt incluse toate rotiţele care îl fac să funcţioneze, de la cei care obţin informaţiile şi le modelează – jurnalişti, staff tehnic, până la publicul care recepţionează mesajele şi la organismele de reglementare şi control sau asociaţiile care se ocupă de profesionalizarea media sau apără drepturile jurnaliştilor.

Progresul tehnologic face ca sistemul mass media şi piaţa mass media să fie în continuă schimbare, iar sumele implicate în această piaţă ajung până la un procent de peste 1 la sută din PIB-ul mondial – circa 300 miliarde de dolari.

Rolul presei în societate a fost pus în discuţie încă de la apariţia ei ca nouă putere. În confruntarea cu instituţii capabile să pună la dispoziţia publicului din ce în ce mai larg (odată cu dezvoltarea mijloacelor) informaţii din ce în ce mai multe, problema s-a pus în termeni de libertate sau control. Poate fi presa liberă să publice orice informaţie ori este nevoie de controlul total sau parţial al autorităţilor statului asupra mijloacelor şi conţinuturilor?

Diversele sisteme de conducere au dat răspunsuri diferite acestei probleme cruciale.

Teoreticienii presei au clasificat diversele răspunsuri/reacţii ale diverselor sisteme de putere la această întrebare, clasificarea care întruneşte cele mai multe aprobări fiind următoarea:

1.1.1. Modelul autoritar

1.1.2. Modelul comunist

1.1.3. Modelul liberal

1.1.4. Modelul de responsabilitate socială

Modelul autoritar

Monarhiile secolului al XVII-lea (din Franţa, Anglia şi Germania) au perceput apariţia primelor ziare – foile tipărite cu ocazia unor evenimente şi care capătă o anumită periodicitate - ca pe o ameninţare. De aceea reacţia a fost fie aceea de a le absorbi în interiorul unor publicaţii similare ale puterii, fie de a le supune unui control riguros, prin intermediul legilor.

Principiul de bază al modelului autoritar este controlul exercitat de instituţiile statului asupra funcţionării organelor de presă şi asupra conţinuturilor vehiculate de acestea.

Totuşi, existenţa proprietăţii private reglementate prin lege a împiedicat statele europene să intervină brutal asupra mass media, căci ar fi acţionat împotriva principiilor economiei de piaţă. Iată de ce problema principală pe care şi-au pus-o regimurile autoritare a fost aceea de a găsi forme de constrângere pentru a exercita un control efectiv asupra mass media.

Sistemele autoritariste au folosit două mijloace: restricţiile şi privilegiile.

Restricţiile au fost impuse prin intermediul legislaţiei (prin legi care pedepseau „trădarea” şi „instigarea la revoltă”, ca ameninţări la siguranţa statului, legi care nu sunt rele prin ele însele, dar, utilizate excesiv, reprezintă instrumente de limitare a libertăţii presei), prin controlul asupra producţiei, prin taxe şi coduri de conduită, prin penalizări economice, controlarea importurilor de presă, controlul asupra conducerilor instituţiilor de presă sau suspendarea publicaţilor.

Privilegiile au vizat instituţiile obediente care au beneficiat de sprijin financiar sau reduceri de taxe, de favoruri acordate liderilor sau „jurnaliştilor” care acceptau să scrie la comandă, promovând temele agreate de putere. Autorizarea publicaţiilor sau dreptul de a tipări erau instrumente prin care presa putea fi controlată.