Jurnalism Radio

CARACTERISTICILE COMUNICARII RADIOFONICE

Comunicarea reprezinta una din trasaturile definitorii ale omului, este faptul primar prin care oamenii interactioneaza în spatiul social, care este un spatiu intersubiectiv construit prin intermediul comunicarii. Procesul de comunicare nu este numai o dimensiune intrinseca si definitorie a omului ci este vital pentru existenta sa, pentru desfasurarea activitatilor care produc si reproduc viata sociala.

Comunicarea este un proces prin care un emitator transmite informatii receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte. Acest proces de realizeaza în mai multe feluri, de unde si tipuri diferite de comunicare.

În functie de criteriul luat în considerare, distingem mai multe forme ale comunicarii.

Un prim criteriu luat în clasificarea formelor comunicarii îl constituie modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului. Identificam astfel, dupa Ioan Dragan , comunicarea directa, în situatia în care mesajul este transmis uzitându-se mijloace primare - cuvânt, gest, mimica; si comunicarea indirecta, în situatia în care se folosesc tehnici secundare - scriere, tiparitura, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.

În cadrul comunicarii indirecte distingem între:

- comunicare imprimata (presa, revista, carte, afis, etc.);

- comunicare înregistrata (film, banda magnetica etc.);

- comunicare prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre optice etc.);

- comunicare radiofonica (radio, TV, având ca suport undele hertziene).

În functie de modul în care individul, sau indivizii, participa la procesul de comunicare identificam urmatoarele forme ale comunicarii:

- comunicare intrapersonala (sau comunicarea cu sine; realizata de fiecare individ în forul sau interior);

- comunicarea interpersonala (sau comunicare de grup; realizata între indivizi în cadrul grupului sau organizatiei din care fac parte);

- comunicarea de masa (este comunicarea realizata pentru publicul larg, de catre institutii specializate si cu mijloace specifice);

Un alt criteriu dupa care putem clasifica procesul de comunicare este natura mesajului transmis . Astfel distingem:

- comunicarea verbala – adica comunicarea prin intermediu cuvintelor;

- comunicarea non-verbala – sau comunicarea care foloseste alta modalitate decât cuvântul (mimica, gestica etc.).

În cadrul comunicarii verbale se distinge:

- comunicarea scrisa – adica mesajul este cuvânt imprimat, tiparit. Mesajul este o succesiune de simboluri pe care le recunoastem ca litere, cuvinte fraze si paragrafe. Aceste simboluri sunt percepute prin vaz.

- comunicarea orala – cuvântul este prezentat în forma vorbita, mesajul fiind primit prin intermediu auzului.

Tinând seama de aceste distinctii în cadrul procesului de comunicare, identificam comunicarea radiofonica facând parte din comunicarea indirecta, fiind o comunicare de masa realizata în forma vorbita.

Din aceasta delimitare a comunicarii radiofonice fata de alte forme de comunicare rezulta un set de patru caracteristici majore, care descriu natura acestui canal de comunicare – radioul:

1. Cuvintele folosite si succesiunea în care ele sunt prezentate sunt doar auzite, nu vazute.

2. Cuvintele si succesiunile sunt prezentate audientei doar o data. Nu exista o posibilitate pentru ascultator de a capata o repetare a mesajului.

3. Nu exista de obicei un mecanism de feedback imediat si deci nici o oportunitate pentru sursa de a modifica mesajul în timpul transmiterii.

4. Desi audienta difuzarii poate fi larga în ansamblu, aceasta audienta colectiva este formata din multe grupuri mici sau indivizi, aflati, fiecare, în locuri diferite de receptare .