Produsul mediatic-mesaj, text, discurs. ideologie, intertextualitate. de la genul literar la genul publicistic - paradigma funcțională

CONCEPTE FUNCTIONALE

Din DICTIONAR...

Mesajul este ceea ce se transmite în procesul comunicarii, vazut ca un nucleu informational, care exista si înainte de codificare si dupa interpretarea lui de receptor, dupa decodificare, cu o semnificatie aproximativ la fel cu aceea intentionata de creatorul de text.

Text sau mesaj, termeni folositi alternativ a caror referinta este asemenea, structura de semnificatie compusa din semne si coduri, esentiala comunicarii.

Notiunea de text este foarte raspândita în lingvistica, dar, rar, definita. Astfel, unii cercetatori limiteaza textul la aplicarea sa la discursul scris, altii îl asociaza doar operei literare, iar unii îl considera sinonim discursului. Demonstratiei noastre îi foloseste îndeosebi aprecierea specialistilor care considera textul drept o categorie trans-semiotica, vorbind despre text filmic, muzical. Noua conceptie despre text e motivata nu numai de argumente gramaticale, dar si de argumente intuitive. Teun A. Van Dijk aprecia ca orice vorbitor nativ al unei limbi e capabil sa deosebeasca un text de un ansamblu eterogen de enunturi (un non-text), ca el poate descoperi asemanari între texte foarte diferite aparent, prin structura lor de suprafata, ca este în stare sa sesizeze daca textul este sau nu întrerupt ori este incomplet. Astfel textele sunt tratate ca întreguri de sine-statatoare, ceea ce ne ajuta în reprezentarea semantica a frazelor anterioare sau ulterioare, dar si în interpretarea corecta a unui enunt, ori de a diferentia diversele tipuri de discurs.

Toti cercetatorii, fie ca uzeaza de un cadru generativ- Teun A. Van Dijk sau Janos Petofi-, fie ca accentueaza “structura genetica”, ca M. A. K. Halliday, se situeaza în definirea textului într-un context pragmatic. (i) Ei definesc textul, fie el oral sau scris, ca parte a unui proces comunicativ; (ii) considera ca un text are o functie, traduce o intentie, vizeaza un efect, include niste presupozitii; (iii) de asemenea, atunci cînd îi determinam sensul este necesar sa cunoastem situatia de enuntare sau sa recunoastem marcile enuntarii în stuctura verbala.

Textul ca ocurenta comunicativa

În acord cu notiunea de text din perspectiva pragmatica, acesta va fi definit ca o secventa lingvistica scrisa sau vorbita formând o unitate comunicationala, fie ca se are în vedere o însiruire de fraze, o singura fraza, fie un fragment dintr-o fraza. Structurile textuale, ca actualizari ale unor entitati lingvistice, reprezinta entitati comunicationale: “Un text nu este o structura semantica imanenta, ci o unitate functionala de ordin comunicational.”[Plett, 1983: 36] Autorul îl citeaza pe Peter Hartmann, cu o definitie în care textul apare ca semn lingvistic originar: “Textul înteles ca posibilitate fundamentala de actualizare a limbii într-o forma manifesta si, prin urmare, orice text ca aparitie unica manifesta a unui limbaj în stare de functionare este semn lingvistic originar.”[apud Plett, 1983: 36]

Accentul cade în aceste abordari pe procedurile textuale-cum? când? cu ce intentie? cu ce rezultat? ceea ce situeaza textul în context, conditie necesara pentru a-l explica si de a-l interpreta adecvat.

Contextul comunicativ se defineste prin urmatoarele componente:

(a) datele situatiei de comunicare: identitatea, rolul si statutul social relativ al interlocutorilor, locul si momentul comunicarii-unii autori îl desemneaza drept context situational sau situatie;

În acest context se impune sa definim la nivelul dictionarului situatia de comunicare, ca termen pus în circulatie de sociolingvistica. Ea desemneaza o constructie care implica trei componente: relatia de rol-dintre participantii la interactiunea comunicativa, locul si momentul în care se desfasoara aceasta. Situatia de comunicare limiteaza interactiunea, în sensul ca impune constrângeri, acceptate socio-cultural, în realizarea drepturilor si îndatoririlor participantilor. Chiar schimbarea situatiei de comunicare este marcata de schimbarea codului utilizat, ca actualizare a unitatilor de comunicare culturala recunoscute de comunitatea lingvistica, în stabilirea claselor de situatii de comunicare. Exista o tipologie a situatiilor de comunicare, astfel exista situatii de comunicare formale (oficiale) si informale (neoficiale), prin care situatiile sunt orientate spre participanti sau spre o anumita persoana, care initiaza sau controleaza relatia de comunicare interpersonala.

(b) supozitii despre ceea ce interlocutorii stiu sau considera de la sine înteles, despre opiniile sau intentiile lor în situatia data;

(c) locul unde se insereaza enuntul considerat în ansamblul discursiv din care face parte.[Dictionar,2001:138-139]

John Fishman stabileste o tipologie a situatiilor de comunicare în functie de relatia din cele trei componente- situatii congruente-caracterizate prin compatibilitatea reciproca a componentelor si situatii incongruente-caracterizate prin incompatibilitatea dintre diversele componente, recunoscute de membrii comunitatii. În acest sens situatiile congruente scot în evidenta abordarea sistemului de norme în folosirea unei limbi în functie de situatie, deci de conventia sociala, în cazul celor incongruente chiar folosirea limbii nu este haotica , ci presupune mai multe etape : prima presupune incongruenta, ca apoi sa existe o tatonare a reinterpretarii incongruentei, ceea ce conduce la o aparenta congruenta, dar, în final, schimbarea codului utilizat de comunitate conduce la reala congruenta