Relații publice și mass-media

INTRODUCERE

În 1985, cu ocazia unei festivitati consacrate celor 60 de ani de învatamânt de relatii publice la Universitatea din New York, Edward L. Bernays, unul dintre întemeietorii relatiilor publice, a rostit un discurs transformat ulterior în Introducerea" unei lucrari clasice, Relatii publice - strategii si tactici de D. L. Wilcox, Ph.H. Ault si W.K. Agee. în acest text, el marturisea: În 1923 am scris Crystalizing Public Opinion, prima carte consacrata relatiilor publice. Ea definea principiile si tehnicile acestei discipline si fixa comandamentele etice dupa care urma sa fie guvernata. Astazi, în bibliografia de relatii publice exista mai mult de 16.000 de titluri. Fiecare nou volum care discuta vechile si noile probleme ale acestei discipline este bine venit". Apoi, dupa câteva consideratii asupra locului relatiilor publice în lumea moderna, autorul primei lucrari de specialitate spunea: În practica mea de 77 de ani, cartile au reprezentat cea mai importanta resursa. Multi oameni, în relatiile publice, ca si în alte domenii, cred despre ei însisi, când abordeaza anumite probleme, ca sunt Columb sau Magellan, ca si cum ar fi primii care trateaza subiectele respective. Columb si Magellan au citit carti ca aceasta si apoi le-au utilizat drept cea mai importanta resursa în practica lor".

Dupa 1990, în România, numerosi oameni au început sa navigheze pe marile nu o data agitate ale relatiilor publice. Domeniul s-a dezvoltat rapid (mai mult sub presiuni externe, si nu ca o crestere lenta si progresiva a unor tendinte organiza-tionale interne), obligându-i pe cei care i s-au consacrat sa se adapteze din mers, sa improvizeze, sa învete din propriile lor experiente. Structurile de formare universitara si postuniversitara au aparut târziu, cadrele didactice cu specializare de substanta si responsabilitate academica nu sunt numeroase, bibliotecile au înca putine carti de specialitate, iar bibliografia româneasca abia cunoaste câteva titluri. În ultimii ani, eforturile coerente ale Editurii Polirom în cadrul colectiei Relatii publice si publicitate" au permis traducerea unor texte fundamentale din bibliografia internationala si editarea unor manuale ale autorilor români; la alte edituri au aparut unele titluri, dar, din nefericire, traducerile au fost facute adesea la întâmplare si în mod superficial, iar textele autorilor români nu au respectat întotdeauna criteriile stiintifice si standardele morale academice.

Faptul ca echilibrul si buna functionare a societatilor moderne depind de calitatea comunicarii nu mai este de mult o noutate. Acest adevar implica însa asumarea tuturor responsabilitatilor legate de procesele complexe de comunicare atât de catre conducatorii diferitelor institutii, cât si de cei care au misiunea sa medieze între aceste organizatii si marele public : jurnalistii, în lumea de astazi, fluxurile comunicationale circula cu mare viteza, pe spatii uriase, aducând mereu informatii mai recente, mai exacte, mai complexe despre evenimente sociale, economice, politice si fenomene naturale, despre întâmplari neasteptate si procese de mult anticipate, despre personalitati si oameni obisnuiti, în aceasta lume complexa, jurnalistii, singuri, nu ar putea sa caute, sa identifice, sa verifice si sa redacteze toate informatiile referitoare la aceste realitati mereu în miscare. Alaturi de ei, reprezentantii unei alte profesii încearca sa contribuie la circulatia rapida si corecta a informatiei, la ameliorarea comunicarii sociale - este vorba despre specialistii în relatii publice.

Institutiile contemporane evolueaza într-un mediu din ce în ce mai dens, fiind legate prin mii de fire de categorii umane foarte eterogene, de alte institutii sociale, politice sau economice, de valori culturale, de curente de idei traditionale sau înnoitoare. Ele au nevoie de informatii referitoare la comportamentul, asteptarile sau nemultumirile acestor parteneri; de asemenea, ele au nevoie ca mesajele lor referitoare la activitatile curente, la diferite initiative, la pozitiile pe care le adopta fata de o problema de interes comun sa ajunga cât mai repede la public, sa fie supuse judecatii acestuia. Este imposibil ca o singura institutie sa poata gestiona comunicarea referitoare la toate aceste probleme, în relatie cu un public atât de eterogen. De aceea, organizatiile fac apel la mass-media, pentru ca, prin ele, prin uriasa lor rezonanta, sa poata difuza mesajele pe care le considera importante, evident, din perspectiva interesului public. Aceasta functie de releu între institutie si mass-media este preluata de biroul de presa sau de specialistii care, încadrati în diferite departamente, îndeplinesc atributiile curente ale membrilor unui asemenea birou.

Atât practicienii (pe care i-am întâlnit în cadrul cursurilor postuniversitare, la sedintele Asociatiei Române a Profesionistilor în Relatiile Publice, la diverse colocvii si dezbateri), cât si studentii (din Bucuresti si din alte orase ale tarii) mi-au aratat, în repetate rânduri, ca au nevoie de manuale în care sa gaseasca definitii, tipologii, tehnici de lucru si strategii, toate într-un limbaj clar si accesibil, toate aplicabile în activitatea lor practica.

Mi-am propus ca în lucrarea de fata sa ofer o cartografie a unui segment esential din câmpul relatiilor publice: comunicarea cu presa. Poate ca relatiile publice dezvaluie câmpuri si teme mai spectaculoase, dar în anul 1997, când am scris aceasta carte, am considerat ca este mai bine sa încep cu un manual referitor la aceasta activitate, deoarece ea îi mobiliza si îi mobilizeaza pe cei mai multi dintre practicienii relatiilor publice.

Ca orice ghid, cartea de fata prezinta atât principiile generale, cât si diferitele proceduri prin care specialistii pot sa-si atinga obiectivele propuse. Mi-am dorit sa le pun la dispozitie o sinteza a traditiilor profesiei si a bibliografiei de specialitate din cele doua mari spatii culturale care domina astazi comunicarea publica: spatiul anglofon si cel francofon. Lucrul acesta nu a fost întotdeauna usor, deoarece unele puncte de vedere teoretice si unele perspective strategice se deosebesc sau chiar sunt opuse. Cu toate aceste diferente, numeroasele surse pe care le-am consultat si evocat au o nota comuna: ideea ca aceste activitati nu se desfasoara la întâmplare, altfel spus, ele se bazeaza pe analize si cercetari stiintifice ale publicului, pe o planificare riguroasa a activitatilor si pe o specializare stricta în diverse sfere de competenta, într-un cuvânt, relatiile publice solicita si impun profesionalismul.

Cartea aceasta este rezultatul în primul rând al unei activitati didactice universitare, consacrata, timp de mai multi ani, predarii (pentru studenti sau pentru practicienii care urmau cursurile de perfectionare postuniversitara) conceptelor si tehnicilor legate de domeniul comunicarii cu presa.

În al doilea rând, manualul se sprijina pe o bibliografie de specialitate moderna, de referinta; stagiile de pregatire în care am beneficiat de colaborarea cu specialisti de prestigiu din SUA, Franta si Belgia, consultarea bibliotecilor bogate ale acestor universitati, posibilitatea de a aduce în tara teancuri de pagini fotocopiate, utilizarea fondului de carte al Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii - toate acestea mi-au permis racordarea la teoriile, conceptele, tehnicile de lucru si dezbaterile contemporane din câmpul relatiilor publice.

În al treilea rând, lucrarea se bazeaza pe dialogul cu numerosi practicieni ai relatiilor publice din tara, în cadrul dezbaterilor prilejuite de diverse colocvii si mese rotunde, al forumurilor de lucru generate de Asociatia Româna a Profesionistilor în Relatiile Publice, al discutiilor informale cu oameni angajati în birourile de presa ale unor ministere, banci, organizatii nonguvernamentale, firme etc.