Reportajul - C3 - Tipologia Reportajului

Imagine preview
(8/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Reportajul - C3 - Tipologia Reportajului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 5 pagini .

Profesor: r. ciobotea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Mass Media

Extras din document

3. Tipologia reportajului

Spectacolul despre care vorbeste Jean-Dominique Boucher nu este, însa, egal ca amploare, ca forta de impact si ca profunzime. În general, specialistii cad de acord asupra unor departajari între diversele tipuri de reportaje. Încadrarile (care trebuie luate cu titlu aproximativ) sunt realizate în general pornind de la dimensiunile textului sau de la gradul de actualitate al faptelor povestite.

În Techniques du journalisme, Philippe Gaillard propune doua mari tipuri de reportaj. Pe de o parte reportajul specializat (pe care îl numeste cronica), având teme strict definite precum politica, justitia, sportul etc.Pe de alta parte reportajul mai putin specializat, care trateaza fapte fara legatura între ele si al caror model este reportajul de fapt divers.

J. Dominique Boucher, în schimb, prefera criteriul temporal de departajare, mai exact distanta dintre actual si inactual în diversele ei variante. Astfel, putem avea un reportaj chaud, tiede sau froid. Cel Chaud (cald, fierbinte) trateaza evenimentul neprevazut, faptul divers, dar si evenimentul anuntat, a carui transmitere trebuie sa fie imediata. Reportajul caldut este cel realizat asupra unui eveniment care a fost deja anuntat ca stire, dar asupra caruia se poate reveni, pe larg, cu un reportaj. Din aceeasi categorie fac parte si subiectele tratate din mers (adica declansate înaintea sosirii reporterului si surpsinse de acesta în plina desfasurare) si cele a caror continuare este urmarita. Acesta din urma este un reportaj pe care americanii îl numesc follow up, constând în revenirea asupra unui subiect dupa ce acesta a facut deja obiectul unui prim reportaj. În sfârsit, reportajul rece trateaza subiecte cu o agenda anuntata: un proces, lansarea unei carti, o calatorie prezidentiala, un eveniment sportiv, o greva etc. Aceasta ultima categorie este mai vasta, ea cuprinzând si o serie de subdiviziuni. Avem, asadar, un reportaj-magazin, un reportaj atemporal, unul de continuare si altul de relocalizare.

Reportajul magazin nu este legat în mod direct de evenimentele zilei, chiar daca poate avea une accroche dactualite. El poate trata subiecte mai putin grave, precum vacante, relaxare, teme feminine, muzica etc. Reportajul atemporal (termenul este, totusi, fortat...) se refera la teme care nu nu sunt de o actualitate fierbinte, dar se mentin în interesul cititorilor o lunga perioada: rasismul, azilul de batrâni, copiii orfani etc. Le reportage du suivi, continuarea, consta în revenirea asupra unui subiect tratat cu mai mult timp în urma, pentru a surprinde consecintele. El completeaza imaginea din momentul producerii unui eveniment cu cea a devenirii ulterioare a personajelor si cu schimbarile petrecute în acelasi spatiu abordat de jurnalist.

Reportajul relocalizat consemneaza influentele unui eveniment petrecut într-un loc central asupra altor sapatii afectate. De exemplu, o decizie luata la Bucuresti poate afecta studentii timisoreni, la fel o greva, un accident ecologic petrecut la Dunare etc.

Boucher mai atrage atentia si asupra falselor reportaje, între care precizeaza genurile hibride (în special amestecuri de analiza si reportaj), precum si micro-trotuarul, amestec de interviuri luate la repezeala si scurte desfieri care dau impresdia de reportaj.

În analiza româneasca de specialitate sunt de remarcat abordarile Luminitei Rosca si ale lui Sorin Preda. În opinia Luminitei Rosca (1997), reportajul se împarte, totusi, în cele doua ramuri de baza, anume genul de atmosfera si cel de eveniment. Criteriile folosite sunt cele propuse de autorii francezi (Philippe Gaillard, Michel Voirol, Loic Hervouet), anume predominanta elementelor de decor sau a înlantuirii faptelor. La rândul lui, Sorin Preda (2006) se plaseaza mai aproape de opinia lui Gaillard, mentinând cele doua categorii, specializat si nespecializat, indicând aceleasi domenii în care ele functioneaza. El adauga, însa, noua categorie de reportaje de informare generala, care ar cuprinde evenimente neprevazute (accidente, cutremure, incendii etc). De asemenea, el face referire la conceptie mai savuroase, apartinându-i lui Ken Metzler (1986, p. 192) , care face distinctii între reportajul de culise, cel de actualitate, cel explicativ, de atmosfera, narativ si, în fine, biografic.

În ceea ce ne privese, subliniem de la început inutilitatea unor departajari legate de domeniul în care se plaseaza subiectul reportajului. Fie el specializat sau nu, de culise sau de scena, esenta nu se schimba. Genul are întotdeauna ceva de povestit sau de sugerat. De aceea, consideram ca fiind cea mai eficace în scopuri didactice abordarea Luminitei Rosca, în linia specialistilor francezi. Cele doua mari categorii, reportaj de eveniment si de atmosfera, acopera toate celelalte disocieri si ofera un instrument mai simplu de optiune în exercitiul jurnalistic cotidian.

Fisiere in arhiva (1):

  • Reportajul - C3 - Tipologia Reportajului.doc