Stilistica presei

a.) Nivelele analizei stilistice

Roman Jakobson reţine trei nivele textuale:

- al sunetelor,

- al prozodiei şi

- al categoriei gramaticale,

Joëlle Gardes – Tamine consideră textul poetic rezultatul unei construcţii ce presupune antrenarea:

- nivelului fonetic,

- a celui morfosintactic,

- a celui lexical şi

- a celui retoric.

Dumitru Irimia relevă tot patru dimensiuni ale textului lingvistic:

- cea fonematică,

- cea semantică,

- cea sintactică şi

- cea stilistică

- primele trei sunt structuri infrastilistice, ultima, aşa cum demonstra şi Ştefan Munteanu presupune o legătură cu celelalte, respectiv cu stratul fonetic, gramatical şi lexical.

NIVELUL FONEMATIC

- un prim nivel al ţesăturii textuale este cel fonetic, al formei sonore.

- Georgeta Corniţă consideră nivelul fonematic un posibil punct de plecare pentru cercetarea stilistică,

- după Gheorghe Ivănescu, «se naşte din diferite materiale ale limbii, prin antiteză cu cel obişnuit» .

- Iorgu Iordan consideră că sunetele pot avea valoare expresivă. Această valoare poate fi susţinută de alte mijloace cum sunt: lungirea sunetelor, schimbarea ritmului vorbirii, modificări de sunete, dispariţii de sunete, rimă, ritm, asonanţă, aliteraţie, vorbire ritmată etc.

NIVELUL LEXICO-SEMANTIC

- analiza stilistică la nivel lexico-semantic «se constituie ca o etapă intermediară în analiza globală a textului, având drept scop determinarea semnificaţiei minimale şi globale a textului prin descoperirea mijloacelor lexico-semantice de constituire a acesteia» .

- analiza lexicului presupune:

- determinarea frecvenţei cuvintelor,

- a regionalismelor, a termenilor populari,

- a neologismelor

- a termenilor familiari şi de argou,

- reconstituirea unor ansambluri structurale de câmpuri lexico-semantice,

- pe această bază pot fi susţinute afirmaţii referitoare la relaţia dintre lexicul utilizat şi semnificaţia globală a textului,

- determinarea etimologiei unor cuvinte şi relaţionarea rezultatelor cu efectele stilistice obţinute la nivel textual,

- selectarea derivatelor şi interpretarea celor cu valoare stilistică, în special a diminutivelor şi augumentativelor, a peiorativelor,

- evidenţierea schimbării valorii gramaticale şi sesizarea efectului pe care îl are în plan semantico-stilistic.

- la nivel semantic se va observa:

- fenomenul polisemiei,

- al sinonimiei,

- al antonimiei şi

- al omonimiei.

- se va constata crearea figurilor de stil în special al celor de natură semantică.

- termenii populari, ştiinţifici, argotici sau neologici ca şi celelalte categorii lexico-semantice ce se află la baza semnificaţiilor textului poetic.

- valorile stilistice îşi găsesc aici explicaţia, conferă marca stilului individual (J. Gardes Tamine).

-de la nivelul lexico-semantic se observă devierea de la normă, pentru ca apoi, la nivel stilistic, distanţa faţă de un grad zero al scriiturii să fie maximă.

NIVELUL MORFOSINTACTIC

- la nivel morfematic sau sintactic «mărcile stilistice devin mai greu de sesizat» .

- abaterea nu trebuie echivalată cu abaterea de la norma gramaticală.

- ea reprezintă o valoare doar dacă îndeplineşte o funcţie.

- sensurile gramaticale se convertesc în componente ale semnificării determinând în plan stilistic apariţia particularităţii stilistice.

- la nivel morfematic se va urmări marcarea stilistică prin categoriile lexico-gramaticale ale claselor morfologice,

- la nivel sintactic se vor distinge structurile şi raporturile sintagmatice care creează condiţii pentru apariţia valorii stilistice.

b.) Figurile de stil

- complexitatea ultimului nivel rezultă din relevarea caracteristicilor nivelului fonematic, lexico-semantic şi morfematic care nu se pot delimita de permanenta trimitere la figurile de stil.

- figurile de stil sau figurile limbajului reprezintă componente ale dimensiunii stilistice a textului lingvistic .

- ilustrează abaterea de la şabloanele limbii, pentru a pune în valoare relieful stilistic al textului.

- introducerea figurii înseamnă renunţarea la transparenţa semnului.

- scopul urmărit nu mai este cel precizat de Aristotel de a conferi vorbirii claritate.