Structuri Sociale ale Comunicarii

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Structuri Sociale ale Comunicarii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 47 de pagini (in total).

Profesor: Univ buc.

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Mass Media

Extras din document

Introducere

Cursul "Structuri sociale" ale comunicării aduce în atenţie unele aspecte

generale ale ştiinţelor sociale (definiţii; reprezentanţi de primă importanţă ai sociologiei, antropologiei, ai psihologiei sociale; concepte fundamentale cum ar fi cultura, clasele sociale, etc.) precum şi fenomene şi procese (influenţa socială, persuasiunea, schimbarea socială) care evidenţiază modalităţile specifice în care oamenii comunică şi se influenţează în comunităţi mai mici sau mai mari.

Cursul nr.1

Definiţii.

Societatea umană este studiată de diverse discipline: sociologia, antropologia, psihologia socială, politologia, istoria, etc. Delimitările dintre aceste stiinţe sunt destul de greu de stabilit din cauză că au acelaşi obiect de studiu (grupurile de oameni).

Dicţionarul de sociologie, coordonat de Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu defineşte sociologia ca fiind o ştiinţă a socialului ca formă generală de existenţă a vieţii umane, cît şi o ştiinţă a societăţii globale, a organizării şi dinamicii sale, a subsistemelor din care se compune societatea globală şi a relaţiilor lor atît cu sistemul social global cît şi cu celelalte subsisteme ale acestuia (Dicţionar de sociologie, 1993). Această definiţie "alambicată" a apărut din cauza dorinţei autorilor de a evidenţia abordarea globală a problematicii sociale de către sociologie, spre deosebire de ştiinţele sociale particulare, cum ar fi ştiinţele economice, politologia, criminologia, etc. care se ocupă de studierea specializată a diferitelor sfere ale vieţii sociale.

O definiţie mai "pămîntească" este dată profesiei de sociolog de Peter Berger (apud Charon 1993), sociologul fiind definit ca o persoană interesată, în mod intens, continuu şi cu neruşinare de faptele oamenilor. Habitatul lui natural este format din toate locurile de coagulare umană, din toate contextele în care oamenii se reunesc. Sociologul poate fi interesat de multe lucruri dar interesul de căpătîi se concentreză asupra lumii oamenilor, asupra instituţiilor lor, asupra istoriei lor, asupra pasiunilor lor şi, atîta vreme cît este interesat de oameni, nimic din lucrurile pe care aceştia le fac împreună nu poate fi plictisitor pentru el. El se va concentra în mod natural asupra evenimentelor care implică credinţele fundamentale, momentele de tragedie, grandoare şe extaz. Dar el va fi de asemenea fascinat de locurile comune, de cotidian.

Pretenţiile sociologilor de a caracteriza în mod global societatea sînt concurate de alte două discipline, psihologia socială, pe de-o parte şi antropologia, pe de alta.

Psihologia socială este o ramură a psihologiei, corelativă sociologiei, avînd ca obiect fenomenele psihice legate de relaţiile şi interacţiunile indivizilor, comportamentele lor în cîmp social, influenţele acestuia asupra indivizilor şi reacţiile acestora, în genere fenomenele de psihism colectiv (Dicţionar de psihologie, 1978). Deosebirea esenţială dintre psihologia socială şi sociologie este legată de dimensiunile populaţiilor studiate: sociologia se ocupă cu precădere de grupurile sociale mari , în timp ce prima ştiinţă are ca obiect de studiu grupurile umane de mai mică amploare .

Antropologia, numită de americani antropologie culturală, studiază comportamentul uman bazat pe norme culturale, în context spaţio-cultural concret. Britanicii preferă varianta antropologie socială, ei punînd accentul pe esenţa şi pe dezvoltările conceptului de "structură socială". Elementul de distincţie pe care antropologia se bazează este cercetarea intensivă a individului integrat în comunitate, spre deosebire de celelalte două discipline enunţate mai sus, care cercetează mai degrabă relaţiile dintre oameni şi mai puţin oamenii ca atare. Dintre cele trei discipline, antropologia este considerată de cei din afara domeniului ca fiind o ştiinţă interesată doar de comunităţile primitive însă aceasta reprezintă doar o aboradare superficială a disciplinei deoarece în atenţia antropologilor contemporani stau atît societăţile puţin evoluate cît şi cele denumite în mod comun ca fiind civilizate, cum ar fi comunităţile urbane.

Conceptul de structură socială este menit să aducă mai multă concreteţe cercetării sociale. El este folosit ca sinonim al organizării sociale: ansamblul modalităţilor de organizare a unui grup social şi a tipurilor de relaţii care există în interiorul şi între diversele domenii ale oricărei societăţi (Coandă, Curta 1994). Principalele structuri sociale avute în vedere de către teoreticieni sînt :

- Populaţia (cu distribuţiile caracteristice de sex, vîrstă, etc.) ce convieţuieşte în cadrul unei comunităţi umane globale şi care are o organizare statală

- Familia- grup social ai cărui membrii sînt legaţi prin raporturi de vîrstă, căsătorie sau adopţiune şi care trăiesc împreună ,cooperează sub raport economic şi au grijă de copii

- Clasele sociale (grupuri sociale difernţiate în principal de statusul economic)

- Instituţiile sociale care au rolul de a reglementa manifestările indivizilor care trăiesc în cadrul unui grup dat; aceste reglementări vizează componentele economice, educative, politice, culturale etc. (ex. : şcoala, biserica, statul).

Teme

1. Definiţi cîteva discipline sociale particulare: ştiinţele juridice, politologia, demografia.

2. Atitudinea reprezintă o modalitate relativ constantă de raportare a individului sau a grupului faţă de anumite laturi ale vieţii sociale şi faţă de propria persoană. Care dintre cele trei discipline (sociologia, antropologia ,psihologia socială) consideră problematica atitudinilor ca fiind centrală ?

3. Care sînt naţionalităţile următorilor sociologi: Emile Durkheim, Max Weber, Henri H. Stahl, Raymond Aron, Paul Felix Lazarsfeld, Kurt Lewin.

Cursul nr.2

Principalele orientări şi curente în ştiinţele socioumane

Acţionalismul

Talcott Parsons a iniţiat în 1951 elaborarea unei teorii generale în ştiinţele sociale, pentru a unifica sau codifica toate cunoştinţele concrete existente, în scopul asigurării unui ghid unitar şi ferm în cercetare, încercînd o convergenţă planificată a studiilor antropologice privitoare la cultură, a teoriei învăţării, a teoriei psihanalitice a personalităţii, a teoriei economice şi a studiului structurii sociale moderne (cf. Herseni 1982). Ca punct de plecare al teoriei generale a acţiunii, grupul de teoreticieni sociali, coordonat de Talcott Parsons a luat acţiunea unui actor individual (în sens de agent sau întreprinzător al acţiunii) sau acţiunea unei colectivităţi de actori. O pluralitate organizată de astfel de orientări ale acţiunii spre scopuri şi interese constituie un sistem al acţiunii, care constă la rîndul lui, din trei sisteme sau subsisteme relativ independente: 1. Personalitatea, 2. Interacţiunea, 3. Cultura. Orice actor social are tendinţa de a căuta un optim de satisfacţie, în condiţiile menţinerii normelor şi respectării simbolurilor culturii din care face parte.

Actorul social îşi construieşte o hartă a situaţiei, în funcţie de mijloacele pe care le foloseşte în vederea atingerii scopului urmărit. Pentru a proba funcţionarea principiilor imaginate de Parsons, se poate pune la încercare un sistem în care nu se respectă regulile prestabilite (un exemplu ar putea fi conceput, plecînd de la relaţia medic- pacient care, în loc să se orienteze spre cel de-al doilea subsistem al acţiunii mentionate anterior şi anume spre interacţiune ar deveni difuză, vagă, sau chiar orientată către sine). Patru elemente apar ca importante în evoluţia concepţiei acţionaliste: 1. Adaptarea, 2. Urmărirea scopurilor, 3. Stabilitatea, şi 4. Integrarea. Cele patru axe se aplică la diferite nivele (instrumental, de consum etc.), care pot avea la rîndul lor, o formă interioară sau una exterioară. De exemplu, învăţămîntul primar implică un anumit dezechilibru pentru copil, ca urmare a faptului că el rămîne o anumită perioadă de timp în afara familiei. La şcoală, copilul va găsi alte valori decît cele învăţate acasă, de exemplu egalitatea şanselor în ascensiunea socială. Fiind nevoit să se adapteze într-un alt sistem, copilul va trebui să facă eforturi pentru a se integra în sistemul şcolar dezvoltînd atitudini noi şi învăţînd roluri noi.

Fisiere in arhiva (3):

  • SSC_Tutorat3.doc
  • SSC_Tutorat1.doc
  • SSC_Tutorat2.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării