Tehnici de Lucru în TV

TUTORAT 1

INTRODUCERE

În ianuarie 1926 scoţianul John Baird făcea prima demonstraţie publică a transmiterii unei imagini la distanţă. Actul de naştere al televiziunii era semnat. La acea oră semnalul era emis prin unde radio, aşa încât prima companie de televiziune avea de aşteptat încă trei ani până la obţinerea licenţei de emisie. Baird Television a trebuit să lupte în justiţie cu BBC, principalul operator radio din Marea Britanie, pentru a căpăta acest drept. În 1929, când îşi începea activitatea, în întregul Regat nu erau mai mult de 1.000 de aparate de recepţie. Şi totuşi nimeni nu se îndoia că cel mai tânăr mijloc de comunicare îşi va depăşi, până la urmă, înaintaşii.

Primul pas a fost făcut de americanul de origine rusă Vladimir Zvorikin. Acesta a îmbunătăţit sistemul de emisie şi a trecut de la televiziunea "mecanică" a lui Baird, la televiziunea electronică şi la receptorul pe bază de tub catodic, cu o rezoluţie a imaginii net superioară (480 de linii, faţă de 120). Al doilea, cel decisiv, a venit ceva mai târziu, după război, odată cu explozia tehnologică din anii 50-60. Scăderea preţului televizoarelor era tot ce mai lipsea televiziunii pentru a pătrunde în fiecare casă.

În România, publicul a trebuit să aştepte 30 de ani de la prima demonstraţie publică a lui Baird până să poată recepta prima emisiune televizată. La acea ora - 30 decembrie 1956 - în ţară erau mai puţin de 500 de televizoare. Cu toate acestea, în foarte scurt timp Televiziunea Romană a devenit principalul instrument de propagandă al puterii comuniste din acea vreme.

Ultimul deceniu al mileniului trecut a adus nu doar căderea regimului comunist, ci şi o puternică explozie în ceea ce priveşte mijloacele de comunicare în masă. Televiziunea nu putea face excepţie, chiar dacă, cu o explicabilă întârziere. Costurile mari de producţie şi dificultăţile în obţinerea licenţei au făcut ca primul post privat să apară abia în 1991, într-un moment în care presa scrisă trăia deja primul declin postdecembrist. Dar, dincolo de entuziasmul informaţiei libere şi liberalizate, a apărut şi marea problemă a profesioniştilor. Acesta este principalul motiv pentru care SOTI, primul post independent, a avut o viaţă foarte scurtă.

În economia oricărui post de televiziune, emisiunea de ştiri, principala emisiune informativă, ocupă un rol primordial. Principalul jurnal al zilei are, în mod normal, cea mai bună audienţă medie. Un post de televiziune care nu îndeplineşte aceasta condiţie este, inevitabil, sortit pieirii. Şi orice conducător al unui departament de ştiri trebuie să ştie acest lucru. Pentru el primul loc în audienţa postului nu este o laudă, ci un obiectiv normal. În acest scop este necesar ca fiecare membru al echipei redacţionale să eficientizeze la maximum fiecare produs finit, difuzat pe post. Printr-un produs eficient se va înţelege un produs al cărui mesaj este bine recepţionat, înţeles şi, mai ales, reţinut de către public.

Acest curs îşi propune să furnizeze elementele de bază, necesare construirii unor produse cât mai eficiente şi, deci unor emisiuni cât mai eficiente. Trebuie, totuşi, ţinut seama de faptul că, de obicei, condiţiile reale de lucru nu permit respectarea în totalitate a regulilor teoretice. Aceasta înseamnă că jurnalistul în general, şi jurnalistul de televiziune în special, va fi pus în permanenţă în situaţia de a lua decizii rapide în ceea ce priveşte greşelile ce vor fi comise. El va trebui întotdeauna să le aleagă pe cele cu influenţă minimă asupra receptării mesajului. Desfăşurarea rapidă a evenimentelor, precum şi timpul scurt în care trebuie prelucrată informaţia, fac practic imposibilă realizarea reportajului ideal. Ceea ce nu înseamnă că acesta nu trebuie să fie ţelul oricărui jurnalist de televiziune. Pentru aceasta, el este obligat să ştie, înainte de orice, care sunt posibilele greşeli şi care este influenţa lor în construcţia, dar, mai ales, în receptarea mesajului.

2. CARACTERISTICILE MESAJULUI AUDIO-VIZUAL

Pentru o construcţie cât mai eficientă a produsului finit, indiferent de forma în care acesta va fi prezentat, este absolut necesar ca jurnalistul să cunoască principalele caracteristici ale mesajului audiovizual. Astfel, el va şti să prelucreze informaţia în aşa fel încât ea să fie cât mai bine înţeleasă şi reţinută de receptor, adică de public. De asemenea, întregul realizat de masa de informaţii, adică jurnalul televizat, va fi construit după reguli impuse de aceleaşi caracteristici. A nu ţine seama de ele, înseamnă, practic, "a ucide" jurnalul şi, în final, mai devreme sau mai târziu, a duce postul la faliment.

IMPACTUL ASUPRA PUBLICULUI. Fără îndoială televiziunea este media cu cel mai puternic impact asupra publicului. Acest lucru se datorează existenţei imaginii. Prezenţa sa face ca mesajul să se adreseze nu doar raţionalului - prin intermediul cuvântului - ci şi emoţionalului. De aici rezultă o concluzie care ar trebui să se confunde cu evidenţa : televiziunea înseamnă în primul rând imagine. Spun "ar trebui", pentru că, din păcate, nu sunt puţini cei care lucrează în televiziune, au chiar funcţii de răspundere şi care refuză categoric ceea ce ei numesc "obsesia imaginii". O obsesie care ar trebui să fie prima calitate cerută unui jurnalist de televiziune. Căci a gândi o informaţie în termeni de imagine este vital pentru ca ea să aibă impactul scontat asupra publicului. A valorifica la maximum forţa imaginii trebuie să fie obiectivul principal al oricărui jurnalist care îşi respectă publicul şi meseria.

EFEMERITATEA MESAJULUI. Este o caracteristică esenţială, dar, probabil, şi cel mai mare dezavantaj al audiovizualului. Receptorul nu are posibilitatea de a reveni asupra unei informaţii pentru a o descifra şi înţelege. Aceasta înseamnă că informaţia trebuie să fie extrem de clară, să nu lase posibilitatea interpretării, sau şi mai grav, să nu nască întrebări. Orice abatere a atenţiei de la mesaj poate duce la pierderea întregii informaţii. Consecinţele pot fi, uneori, dezastruoase pentru toată emisiunea, din cauza unui posibil efect de avalanşă. Alegerea corectă a cuvintelor şi exprimarea clară şi concisă devin, astfel, esenţiale. Din acest punct de vedere, televiziunea are un uşor avantaj faţă de radio. Dacă în cazul televiziunii, de obicei, urmărirea mesajului este activitate principala, nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu radioul. Dacă pentru a urmări o emisiune la televizor te aşezi în fotoliu şi îţi concentrezi atenţia asupra acestui lucru, ascultarea radioului este, în general, o activitate complementară alteia care captează cea mai mare parte a atenţiei.

LINEARITATEA RECEPTĂRII MESAJULUI. Atunci când citeşti un ziar sau o revistă, ai deplina libertate în a alege ordinea în care vei parcuge paginile, sau momentul în care vei privi fotografiile - acolo unde ele există. Nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul televiziunii. Aici receptorul va primi informaţiile linear, în ordinea în care îi sunt furnizate de către emiţător. Acest lucru trebuie să ducă la o mai mare grijă în structurarea mesajului, dar şi în ierarhizarea ştirilor. De asemenea se va căuta raportul optim între imagine şi text, astfel încât să se obţină maximum de randament la receptarea şi reţinerea informaţiei.

RAPIDITATEA. Dincolo de impactul foarte mare pe care îl are mesajul, rapiditatea este, fără îndoială, principalul avantaj al televiziunii. Diferenţa dintre momentul producerii evenimentului şi cel al difuzării informaţiei a scăzut până la simultaneitate - cazul transmisiilor în direct. Acest avantaj devine însă o dificultate suplimentară pentru jurnalistul de televiziune. Îmbătrânirea rapida a informaţiei - ce e bun pentru jurnalul de prânz poate fi perimat pentru cel de seară - face ca acesta din urmă să fie într-o permanenta goană după informaţie proaspătă.