Bujiile

FUNCTIA bujiilor este aceea de a produce scanteia electrica necesara aprinderii amestecului carburant in cilindrii motorului.

CONSTRUCTIE

Partile componente ale bujiilor sunt :

1 – corp

2 – izolator

3 – electrod lateral

4 – electrod central

5 – tija de legatura

6 – garnitura de etansare inferioara

7 – garnitura de etansare superioara

8 – piulita de stargere

- Corpul – executat in general din otel, prevazut cu profil hexagonal la partea superioara pentru stangere, iar la partea inferioara cu filet (lungimea filetului = grosimea peretelui filetat al chiulasei). Filetul poate fi obisnuit L = 12,7mm sau lung L = 19 ÷ 22mm.

- Izolatorul - aflat in partea centrala a bujiei, functioneaza in conditii extrem de grele. De aceea trebuie sa indeplineasca anumite conditii : sa reziste la solicitari mecanice, la variatiile de presiune din camera de ardere (70daN/cm2), la variatiile de temperatura (-15 ÷ +2400 °C), sa aiba conductibilitate termica mare, sa reziste la tensiuni de 30KV, la actiunea chimica a produselor de ardere, la temperaturi mari. Datorita depunerilor si imbatranirii izolatorului, rezistenta de izolatie in stare rece poate scadea de la 1000 ÷ 5000MΩ la bujiile noi , la 1.0 ÷ 0.5MΩ la bujiile uzate. Izolatorul se executa din steatit (silicat de magneziu), silimanit, corundit, piranit, borcarindon (oxizd de aluminiu). Suprafata exterioara este smaltuita in scopul imbunatatirii calitatilor izolante si micsorarea gradului depunerilor de impuritati. Forma izolatorului trebuie sa asigure distantele necesare fata de suprafetele metalice exterioare pentru a evita conturnarile si ale suprafetei partii inferioare (ciocul) pentru a corespunde valoarii termice dorita.

- Electrozii (lateral si central) – materialele folosite trebuie sa indeplineasca anumite conditii privind posibilitatea de ionizare, rezistenta la temperaturi ridicate, rezistenta la actiuni chimice, dilatare termica, posibilitatea de a fi deformat pentru reglarea distantei intre electrozi. Pentru bujiile obisnuite se folosesc aliaje crom-nichel, iar pentru cele speciale argint si platina. Distanta dintre electrozi se stabileste in functie de raportul de compresiune ( d = 0.7 ÷ 0.8 mm pentru ε = 4.5 ÷ 5.5 , d = 0.4 ÷ 0.5 mm pentru ε = 7 ÷ 9). Pentru buna functionare a bujiei este necesar ca ciocul izolatorului sa aiba temperatura de 450 ÷ 580 °C in timpul functionarii, pentru ca toate rezurile (praf de carbune, stropi de ulei) sa fie arse, iar electrozii si ciocul izolatorului sa fie curate. Aceasta temperatura se numeste de autocuratire. La temperaturi de 800 ÷ 900 °C electrodul central devine incandescent, functionarea motorului se inrautateste datorita preaprinderilor sau aprinderilor prin incandescenta. La temperaturi mai mari incepe topirea electrozilor si ciocului izolatorului ceea ce duce la aparitia pe electrodul cental a unor particule metalice (perle). Daca functioneaza la temperaturi sub 400 °C se ancranseaza, se afuma si iese repede din functiune. De aceea bujia se alege astfel incat echilibrul termic sa se stabileasca pentru temperatura de autocuratire. Transmisia caldurii si echilibrul termic la valoarea temperaturii dorite depinde de echilibrul factorilor care influenteaza incalzirea ( raportul de compresie, turatia, sarcina motorului) si de cei ce influienteaza racirea (lungimea si forma ciocului izolatorului, spatiu dintre izolator si corpul metalic