Echipamente moderne de fabricație

CAPITOLUL 1

FLEXIBILITATEA ŞI PROGRESUL TEHNOLOGIC

1.1. Productivitatea, o cerinţă fundamentală a producţiei

industriale

Dezvoltarea economico-socială în perspectiva celei de-a doua revoluţii industriale preocupă în cel mai înalt grad oamenii de ştiinţă din întreaga lume.

Important în acest sens este nivelul tehnico-ştiinţific propriu fiecărei ţări. Astfel, este cunoscut că state cum sunt S.U.A., Japonia şi unele ţări vest-europene sunt mult mai avansate şi mai pregătite din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic pentru trecerea la această nouă etapă revoluţionară a industriei cu largi implicaţii economico-sociale pentru societatea contemporană.

Productivitatea muncii, ca principal indicator al eficienţei economice, poate deveni la un moment dat un element hotărâtor pentru viitorul omenirii.

Prin urmare, criteriul fundamental al noii revoluţii industriale îl constituie în primul rând creşterea accentuată a productivităţii muncii în industrie, productivitatea generală a muncii membrilor societăţii şi eficienţa economico-socială.

De acest adevăr sunt conştiente toate ţările dezvoltate din punct de vedere economic.

Într-un articol apărut în revista americană „Business Week" din 9 iunie 1980, Philipe Villers, preşedintele firmei Automatix, una dintre firmele americane producătoare de roboţi industriali, menţionează că este conştient de faptul că sporirea productivităţii este o chestiune de viaţă şi de moarte pentru oricare stat din lumea contemporană.

Din examinarea sectoarelor mari ale economiei naţionale a ţărilor industrializate rezultă că productivitatea cea mai ridicată o deţine în prezent fabricaţia continuă şi semicontinuă (industria chimică, metalurgică etc.) şi producţia „discretă" de masă. Explicaţia creşterii productivităţii în aceste sectoare se datorează posibilităţilor de aplicare a metodelor de automatizare clasică într-un grad mult mai avansat decât în cazul producţiei în loturi (serie mică, serie mijlocie, inclusiv unicate).

Pentru a sublinia importanţa acestei concluzii este suficient să arătăm că raportul între industria „discretă" de masă şi industria în loturi, în ţări dezvoltate cum este S.U.A. este de 65% producţie discretă de masă şi 35 % producţie în loturi. Productivitatea mai scăzută în producţia de loturi rezultă şi din faptul că în acest sector lucrează peste 50 % dintre lucrători.

Analizând aceeaşi situaţie numai în domeniul prelucrării metalului, ca parte distinctă a industriei „discrete", tot într-o ţară industrializată ca S.U.A., se constată că 75% dintre piese se fabrică în loturi şi numai 25% în masă. În ţări mai puţin dezvoltate, cu o tehnică inferioară, situaţia poate fi şi mai defavorabilă producţiei pe loturi.

Complexitatea rezolvării problemei productivităţii muncii pentru producţia de loturi derivă din numărul impresionant de mare al reperelor din această categorie, care se estimează a fi numai în construcţia de maşini de cca. un miliard de tipodimensiuni [13].

Figura 1.1. Surse de creştere a productivităţii muncii în S.U.A.

Reuşita rezolvării acestei probleme depinde în cele din urmă de creşterea flexibilităţii maşinilor de producţie şi a sistemelor de fabricaţie, de implementarea în structura lor a microelectronicii, a utilizării roboţilor industriali, de folosirea pe un plan mai larg a inteligenţei artificiale şi - nu în ultimul rând - de conducerea, organizarea şi structurarea sectoarelor de producţie şi a producţiei ca atare.

Stadiul dezvoltării tehnicii actuale a atins nivelul necesar pentru a permite ca inovarea tehnologică proprie fiecărei ţări dezvoltate din punct de vedere economic să devină elementul propulsor al creşterii economice generale.

O asemenea evoluţie a fost înregistrată în ţări ca S.U.A. şi Japonia, a căror dezvoltare industrială s-a bazat iniţial pe transfer masiv de tehnologie fără un efort propriu semnificativ. Ulterior, însă, inovarea tehnologică proprie a devenit elementul preponderent al creşterii productivităţii muncii.

Din figura 1.1 rezultă că în S.U.A., la un anumit moment, ponderea atinsă de aportul inovării tehnologice în raport cu toate celelalte surse de creştere a atins 44%.

În concluzie, rezultă că la nivelul dezvoltării tehnicii actuale, domeniul cel mai deficitar privind creşterea productivităţii muncii, în raport de care trebuie stabilită o strategie a dezvoltării, reprezintă producţia discretă pe loturi şi, în primul rând, fabricaţia pieselor metalice.

Un model strategic de dezvoltare industrială bazat pe rolul inovării tehnologice ca factor preponderent al creşterii productivităţii muncii este redat în figura 1.2.

Figura 1.2. Model strategic de dezvoltare industrială.

Din analiza conexiunilor cibernetice prezentate în acest model rezultă importanţa realizării unei bucle cibernetice de tipul industria constructoare de maşini şi utilaje tehnologice industrie. Fără o astfel de corelaţie efortul de inovare tehnologică este în cele din urmă frânat [40]. Dealtfel, la scară mondială, cu cât indicele de creştere al produsului social a fost mai mare cu atât s-a înregistrat un indice superior de creştere a producţiei industriei constructoare de maşini faţă de cel al ansamblului producţiei industriale. [24].

Pentru ca un sistem economic bazat pe un astfel de model de dezvoltare să fie echilibrat se impune ca, pe ansamblu, valoarea importurilor să oscileze în jurul valorii exporturilor. În consecinţă, dezvoltarea diferitelor ramuri industriale trebuie să se raporteze atât la baza de resurse proprii, cât şi la posibilităţile de asigurare a pieţelor de desfacere. În orice situaţie însă, rolul inovării tehnologice în dezvoltarea întregului sistem economic rămâne prioritar.

Dezvoltarea industriei de maşini-unelte pentru prelucrarea metalelor a implicat o influenţă pozitivă deosebită asupra întregii economii mondiale atât din punct de vedere al creşterii eficienţei producţiei industriale prin creşterea productivităţii muncii cu precădere în domeniul seriilor mici şi mijlocii de fabricaţie, cât şi asupra mediului economic în general, datorită posibilităţilor de a produce un număr suficient de bunuri materiale pentru întreaga societate.

Impactul social al acestei dezvoltări se manifestă prin îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, ca urmare a automatizării şi robotizării, precum şi a creşterii nivelului de cunoştinţe profesionale şi culturale.

Creşterea capacităţii de prelucrare a sistemelor tehnice automate, ca şi calitatea produselor fabricate în industria constructoare de maşini şi utilaje tehnologice, necesită o analiză sistematică şi ştiinţifică fundamentată a tuturor factorilor care determină si influenţează creşterea producţiei în unitatea de timp.

1.2. Studiul capacităţii de prelucrare a sistemelor

tehnice automate

În analiza unor aspecte teoretice şi practice referitoare la capacitatea de prelucrare a maşinilor automate se va folosi conceptul uzual de productivitate, iar prin maşini se va înţelege în continuare, maşinile şi utilajele semiautomate şi automate precum şi liniile automate de flux.