Sisteme Senzoriale

Curs
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Mecanică
Conține 8 fișiere: doc
Pagini : 104 în total
Cuvinte : 35819
Mărime: 814.98KB (arhivat)
Puncte necesare: 0

Extras din curs

NOŢIUNI FUNDAMENTALE

1.1. Definiţie

Necesitatea culegerii de informaţii din mediul înconjurător în scopul prelucrării lor este evidentă şi, mai mult, ea creşte odată cu evoluţia tehnologică. Senzorii reprezintă interfaţa dintre mediu, proces, instalaţie, pe de o parte şi sistemul electronic de măsurare şi control, pe de altă parte.

In prezent, noţiunea de senzor nu se află în urma altor concepte, cum ar fi microprocesor, memorie sau alte componente electronice. Cu toate acestea, nu există o definiţie exactă a termenului “senzor”, aşa cum se regăsesc pentru alţi termeni din domeniul electric. De aceea, aproape toate publicaţiile referitoare la senzori încep cu o definire a acestora. Plecând de la termenul “senzor”, s-au dezvoltat şi alte noţiuni legate de acelaşi domeniu, cum ar fi element sensibil, sistem senzorial, senzor inteligent, tehnologie senzorială, etc.

Etimologic, cuvântul “senzor” provine din limba latină, de la cuvântul “sensorium”, care înseamnă “organ de simţ” sau de la cuvântul “sensus”, adică “simţ”. Plecând de la originea cuvântului, pare firesc să evidenţiem analogia dintre senzorii tehnici şi organele senzitive umane (figura 1.1). Ce se poate remarca din această comparaţie este faptul că atât senzorii, cât şi organele de simţ, ca elemente independente, nu “spun” foarte mult despre mediul înconjurător, sistemul inteligent fiind cel care creează, de fapt, informaţia.

Figura 1.1 Comparaţie între senzori şi organele de simţ umane.

O definiţie a noţiunii de senzor poate fi următoarea:

Senzorul este un element care converteşte mărimea (fenomenul) de măsurat într-o caracteristică de natură electrică (sarcină, tensiune, curent sau impedanţă), ce poate fi prelucrată şi transmisă electronic.

O altă definiţie posibilă:

Senzorul este elementul sensibil cu rolul de a sesiza mărimea de măsurat aplicată la intrarea sa, x(t) şi de a o converti într-o altă mărime fizică, de aceeaşi natură sau de natură diferită, yint (t), care poate fi uşor măsurată, cel mai frecvent pe cale electrică.

Conversia mărimii de intrare în mărime de ieşire la senzori se bazează pe efecte fizice sau chimice. Senzorii care servesc numai la detectarea prezenţei unei mărimi constituie o categorie aparte şi se numesc detectori (detectori de proximitate, detectori de radiaţii ionizante etc).

Ansamblul format din elementul sensibil (senzorul) şi elementele de adaptare şi prelucrare (condiţionarea semnalelor) se numeşte traductor (Figura 1.1.b). In unele lucrări de specialitate nu se face o distincţie clară între senzor si traductor.

Figura 1.1.b. Schema funcţională a unui traductor.

Traductorul poate avea în structura sa mai mulţi senzori, capabili să efectueze conversia mărimii de măsurat într-o mărime electrică, indirect, prin mai multe etape intermediare, până la obţinerea mărimii de ieşire finale y(t).

Ansamblul format dintr-un senzor integrat in acelaşi circuit (chip) cu elementul de adaptare poartă numele de traductor "integrat". Recent a apărut conceptul de senzor sau traductor "inteligent" care prezină asocierea unui traductor cu un microprocesor (microcontroller). Astfel se pot obţine semnale de ieşire cu mare imunitate la perturbaţii, liniarizarea caracteristicii de conversie a mărimii de intrare x(t) in mărime de ieşire y(t), autocalibrarea, corecţii faţă de diverşi factori de influenţă, generarea unor mărimi de control. Traductoarele inteligente s-au dezvoltat rapid ca elemente componente principale ale sistemelor automate, de măsură, monitorizare şi control, precum şi în domeniul roboticii industriale.

Preview document

Sisteme Senzoriale - Pagina 1
Sisteme Senzoriale - Pagina 2
Sisteme Senzoriale - Pagina 3
Sisteme Senzoriale - Pagina 4
Sisteme Senzoriale - Pagina 5
Sisteme Senzoriale - Pagina 6
Sisteme Senzoriale - Pagina 7
Sisteme Senzoriale - Pagina 8
Sisteme Senzoriale - Pagina 9
Sisteme Senzoriale - Pagina 10
Sisteme Senzoriale - Pagina 11
Sisteme Senzoriale - Pagina 12
Sisteme Senzoriale - Pagina 13
Sisteme Senzoriale - Pagina 14
Sisteme Senzoriale - Pagina 15
Sisteme Senzoriale - Pagina 16
Sisteme Senzoriale - Pagina 17
Sisteme Senzoriale - Pagina 18
Sisteme Senzoriale - Pagina 19
Sisteme Senzoriale - Pagina 20
Sisteme Senzoriale - Pagina 21
Sisteme Senzoriale - Pagina 22
Sisteme Senzoriale - Pagina 23
Sisteme Senzoriale - Pagina 24
Sisteme Senzoriale - Pagina 25
Sisteme Senzoriale - Pagina 26
Sisteme Senzoriale - Pagina 27
Sisteme Senzoriale - Pagina 28
Sisteme Senzoriale - Pagina 29
Sisteme Senzoriale - Pagina 30
Sisteme Senzoriale - Pagina 31
Sisteme Senzoriale - Pagina 32
Sisteme Senzoriale - Pagina 33
Sisteme Senzoriale - Pagina 34
Sisteme Senzoriale - Pagina 35
Sisteme Senzoriale - Pagina 36
Sisteme Senzoriale - Pagina 37
Sisteme Senzoriale - Pagina 38
Sisteme Senzoriale - Pagina 39
Sisteme Senzoriale - Pagina 40
Sisteme Senzoriale - Pagina 41
Sisteme Senzoriale - Pagina 42
Sisteme Senzoriale - Pagina 43
Sisteme Senzoriale - Pagina 44
Sisteme Senzoriale - Pagina 45
Sisteme Senzoriale - Pagina 46
Sisteme Senzoriale - Pagina 47
Sisteme Senzoriale - Pagina 48
Sisteme Senzoriale - Pagina 49
Sisteme Senzoriale - Pagina 50
Sisteme Senzoriale - Pagina 51
Sisteme Senzoriale - Pagina 52
Sisteme Senzoriale - Pagina 53
Sisteme Senzoriale - Pagina 54
Sisteme Senzoriale - Pagina 55
Sisteme Senzoriale - Pagina 56
Sisteme Senzoriale - Pagina 57
Sisteme Senzoriale - Pagina 58
Sisteme Senzoriale - Pagina 59
Sisteme Senzoriale - Pagina 60
Sisteme Senzoriale - Pagina 61
Sisteme Senzoriale - Pagina 62
Sisteme Senzoriale - Pagina 63
Sisteme Senzoriale - Pagina 64
Sisteme Senzoriale - Pagina 65
Sisteme Senzoriale - Pagina 66
Sisteme Senzoriale - Pagina 67
Sisteme Senzoriale - Pagina 68
Sisteme Senzoriale - Pagina 69
Sisteme Senzoriale - Pagina 70
Sisteme Senzoriale - Pagina 71
Sisteme Senzoriale - Pagina 72
Sisteme Senzoriale - Pagina 73
Sisteme Senzoriale - Pagina 74
Sisteme Senzoriale - Pagina 75
Sisteme Senzoriale - Pagina 76
Sisteme Senzoriale - Pagina 77
Sisteme Senzoriale - Pagina 78
Sisteme Senzoriale - Pagina 79
Sisteme Senzoriale - Pagina 80
Sisteme Senzoriale - Pagina 81
Sisteme Senzoriale - Pagina 82
Sisteme Senzoriale - Pagina 83
Sisteme Senzoriale - Pagina 84
Sisteme Senzoriale - Pagina 85
Sisteme Senzoriale - Pagina 86
Sisteme Senzoriale - Pagina 87
Sisteme Senzoriale - Pagina 88
Sisteme Senzoriale - Pagina 89
Sisteme Senzoriale - Pagina 90
Sisteme Senzoriale - Pagina 91
Sisteme Senzoriale - Pagina 92
Sisteme Senzoriale - Pagina 93
Sisteme Senzoriale - Pagina 94
Sisteme Senzoriale - Pagina 95
Sisteme Senzoriale - Pagina 96
Sisteme Senzoriale - Pagina 97
Sisteme Senzoriale - Pagina 98
Sisteme Senzoriale - Pagina 99
Sisteme Senzoriale - Pagina 100
Sisteme Senzoriale - Pagina 101
Sisteme Senzoriale - Pagina 102
Sisteme Senzoriale - Pagina 103
Sisteme Senzoriale - Pagina 104

Conținut arhivă zip

  • Sisteme Senzoriale
    • 1 Notiuni fundamentale.doc
    • 2 Senzori rezistivi 1.doc
    • 2 Senzori rezistivi 2.doc
    • 3 Senzori capacitivi.doc
    • 4 Senzori inductivi.doc
    • 5 Senzori fotoelectrici.doc
    • Circuite adaptare.doc
    • Subiecte Sist senz.doc

Alții au mai descărcat și

Transmisia Automobilului Mecatronic

- Suspensia clasica (fig.1) – arcuri si amortizoare: Fig. 1 – Suspensia automobilului clasic - Suspensia activa (fig. 2) – rolul arcurilor si...

Diagnosticarea autovehiculelor

1. PRINCIPII GENERALE PRIVIND DIAGNOSTICAREA AUTOVEHICULELOR 1.1. Metode de efectuare a verificarii starii tehnice a autovehiculelor Pe parcursul...

Mecanică

Pentru mărirea performanţelor maşinilor şi utilajelor, constructorii încearcă să mărească randamentele şi puterile acestora. Fiecare piesă care...

Elemente și sisteme pneumatice pentru acționarea roboților industriali

1 GENERALITĂŢI INTRODUCTIVE 1.1. Acţionarea pneumatică Existenţa staţiilor centrale de compresoare şi a reţelelor de aer comprimat în uzinele...

Senzori și Traductoare

.Clasificarea traductoarelor • Din punct de vedere al necesităţii de a fi alimentat cu energie din exterior: - TR pasive - alimentate cu energie...

Informatică aplicată

Însuşirea elementelor de bază pentru o operare eficientă pe calculator utilizând sistemul de operare Windows, procesare de text, realizarea de...

Termotehnică

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE 1.1. CONSIDERAŢII GENERALE. TERMINOLOGIE Termodinamica este ştiinţa despre energie în sensul cel mai larg al cuvântului....

Teoria Sistemelor Mecanice

1.1 Obiective si scop obiective scop topicul domeniului mecatronic include urmatoarele arii de studiu (fig.1.1) : modelarea sistemelor fizice,...

Te-ar putea interesa și

Tipul preferențial senzorial și cerebral în procesul de predare

ARGUMENT Identificarea stilurilor de învăţare şi a stilurilor cognitive se impune ca necesitate în vederea optimizării stilurilor de predare şi...

Persoanele cu Nevoi Speciale

ARGUMENT Am ales tema “PERSOANELE CU NEVOI SPECIALE” nu din dorinţa de a scrie cuvinte fără rost pe hârtia albă ci pentru a lămuri că persoanele...

Sisteme de descriere a calității senzoriale a produselor alimentare - metoda cu cotare

Prezentarea metodelor psihosenzoriale (medoda de cotare) Valoarea psihosenzorială a produselor alimentare poate fi apreciată prin examinare...

Raport de cercetare asupra fenomenului de percepție numărul magic al lui Miller memoria de scurtă durată

I. Rezumat Structura raportului de cercetare se compune din: Obiectivul experimentului constă în urmărirea subiectului privind capacitatea...

Automate Programabile

Argument Caracteristica de bază a unui sistem robotic este mişcarea robotului în cicluri reprogramabile şi capacitatea acestuia de a schimba,...

Tehnica reglării automate

INTRODUCERE IN MECATRONICA Utilizarea masinilor in domeniul productiv, ca rezultat al dezvoltarii si aplicarii carcetarilor tehnice si...

Senzori Pentru Controlul Deplasării Roboților Pășitori cu Secvență Fixă

Pentru a se putea deplasa fara sa se izbeasca de primul obiect întâlnit în cale, robotul foloseste diversi senzori. Senzorii au rolul de a prelua...

Neuropsihologie - Modul 2

Structurile diencefalice se găsesc în continuarea şi desupra mezencefalului, în jurul ventricolului III, fiind acoperit de emisferele cerebrale....

Ai nevoie de altceva?