Starea tehnică a autovehiculelor, performanțele și condiții de menținere în România - sistemul de frânare

STAREA TEHNICĂ A VEHICULELOR, PERFORMANŢE ŞI CONDIŢII DE

MENŢINERE IMPUSE ÎN ROMÂNIA

Starea tehnică a unui autovehicul su a unui sistem ori subansamblu al acestuia, trebuie să fie

apreciată în raport cu performanţele şi normativele legale referitoare la sistemul sau

subansamblul analizat; asemenea performanţe şi normative sunt standardizate, sau sunt furnizate

de uzina constructoare în manualele de întreţinere şi reparaţii.

Multe dintre organele componente ale unui autovehicul sunt supuse frecărilor de către forţe şi

momente variabile care fac posibilă funcţionarea în diverse condiţii de trafic. Neregularităţile

căii de rulare induc deseori solicitări prin şoc şi împreună cu alţi factori generează vibraţii care

compromit fiabilitatea. Uzurile provocate de frecări micşorează secţiunile de rezistenţă, ceea ce

cauzează ruperi de organe vitale; totodată jocurile pot influenţa negativ stabilitatea şi

maniabilitatea. Socurile şi vibraţiile modifică reglajele unor mecanisme sau pot produce

deformaţii remanente care compromit deplasarea în siguranţă.

Unele accidente sunt generate de utilizarea unor piese de schimb fabricate artizanal sau

confecţionate din materiale cu calităţi mecanice necorespunzătoare; de asemeni, influenţe

negative apar şi în cazul unor tehnologii de reparaţii neadecvate.

În conformitate cu cele menţionate se poate desprinde concluzia precum că un autovehicul

este cu atât mai "sigur" cu cât a rulat mai puţini kilometri, sau cu cât durata sa de folosinţă a fost

mai mică; această remarcă este câteodată contrazisă atunci când exploatarea decurge în condiţii

grele. Evident, pe măsura utilizării pe o durată mai mare scad şi performanţele tehnice care

influenţează securitatea circulaţiei. Menţinerea unei stări tehnice similare autovehiculului nou ar

fi deosebit de costisitoare şi nu s-ar justifica întrucât se poate asigura un nivel relativ ridicat de

securitate chiar şi cu acceptarea unor anumite uzuri sau dereglaje considerate a fi nepericuloase.

Astfel, au fost elaborate prescripţii şi norme tehnice cu caracter de lege care precizează valorile

limită admise ale acelor performanţe sau dimensiuni de care depinde siguranţa circulaţiei. Toate

acestea definesc generic "starea tehnică" a unui autovehicul pentru a fi admis în circulaţie;

deţinătorii de autovehicule şi conducătorii auto sunt astfel obligaţi să întreţină şi să asigure

reparaţiile necesare pentru menţinerea stării tehnice în limitele impuse.

În continuare se prezintă caracteristicile tehnice şi condiţiile ce trebuiesc îndeplinite obligator

de sistemele, mecanismele şi subansamblurile autovehiculelor care pot influenţa siguranţa

circulaţiei rutiere.

1.Sistemul de frânare.

Sistemul de frânare poate influenţa siguranţa circulaţiei prin:

- eficienţă, adică prin acele calităţi care permit oprirea pe distanţe cât mai scurte;

- menţinerea unui nivel ridicat al performanţelor chiar şi la acţionări concomitente sau de

lungă durată a frânării;

- stabilitate, care presupune menţinerea direcţiei de deplasare pe perioada frânării;

- inerţia frânării, caracterizată prin timpii de răspuns iniţial şi de revenire;

- epuizarea sursei energetice la diverse regimuri, pentru dispozitivele de frânare cu altă sursă

decât energia musculară a conducătorului;

- nefuncţionarea dispozitivelor de semnalizare (acustică sau optică) a unor deficienţe tehnice

apărute pe parcursul rulajului;

- calitatea materialelor garniturilor de frânare, lichidului de frânare, etc.;

- reglajele unor jocuri sau presiuni;

- uzura componentelor de frecare care asigură forţele de frânare, sau "îmbătrânirea" unor

organe confecţionate din cauciuc;

- calitatea întreţinerilor periodice sau a reparaţiilor.

Performanţele tehnice ale sistemelor de frânare se apreciază, în funcţie de categoria

vehiculului, prin:

- eficienţa frânării;

- întâzierea frânării;

- stabilitatea vehiculului frânat;

- capacitatea sursei energetice de menţinere a frânării.

1.1.Clasificarea vehiculelor după cerinţele impuse sistemului de frânare.

Complexitatea sistemelor de frânare cât şi performanţele care se impun acestora depind de

gravitatea efectelor pe care le pot produce vehiculele asupra oamenilor şi mărfurilor în situaţii

speciale de funcţionare ori în eventualitatea apariţiei unor defecţiuni tehnice. Astfel, [18], care

respectă normele [16] ale ECE a ONU, prevede următoarele clase de vehicule:

- clasa L - vehicule cu motor, cu mai puţin de 4 roţi;

- clasa M - vehicule cu motor cu cel puţin 4 roţi sau cu cel puţin 3 roţi, cu masa totală maximă

de peste 1000 [Kg], destinate transportului de persoane;

- clasa N - vehicule cu motor pentru transport de mărfuri având cel puţin 4 sau 3 roţi şi o masă

totală maximă de peste 1000 [Kg];

- clasa O - remorci şi semiremorci.

Fiecare dintre clasele de vehicule menţionate cuprinde categorii distinctive. Astfel, clasa L

este compusă din:

- categoria L1 - motorete (vehicule pe două roţi) cu motor având capacitatea cilindrică mai

mică de 50 [cm3] şi a căror viteză maximă nu depăşeşte 50 [Km/h];

- categoria L2 - vehicule cu 3 roţi, la care capacitatea cilindrică a motorului este de cel mult 50

cm3, iar viteza maximă este mai mică de 50 [Km/h];

- categoria L3 - motociclete (vehicule pe două roţi), la care capacitatea cilindrică a motorului

depăşeşte 50 cm3 sau la care viteza maximă depăşeşte 50 [Km/h];

- categoria L4 - vehicule cu trei roţi dispuse asimetric în raport cu axa mediană longitudinală

(motociclete cu ataş), la care capacitatea cilindrică a motorului este mai mare de 50 cm3 sau

la care viteza maximă depăşeşte 50 [Km/h];

- categoria L5 - vehicule cu trei roţi dispuse simetric în raport cu axa mediană longitudinală, la

care masa totală maximă constructivă nu depăşeşte 1000 [Kg] şi la care capacitatea

cilindrică a motorului depăşeşte 50 cm3 sau la care viteza maximă depăşeşte 50 [Km/h].

Din clasa M fac parte:

- categoria M1 - vehicule pentru transportul de persoane care comportă, în afară de locul

conducătorului auto cel mult opt locuri pe scaune;

- categoria M2 - vehicule pentru transportul de persoane care comportă, în afară de locul

conducătorului auto, mai mult de opt locuri pe scaune şi având o masă totală maximă care nu

depăşeşte 5000 [Kg];

- categoria M3 - vehicule pentru transportul de persoane care comportă, în afară de locul

conducătorului auto, mai mult de opt locuri pe scaune şi având o masă totală maximă peste

5000 [Kg].

In clasa N intră:

- categoria N1 - vehicule pentru transportul de mărfuri, având o masă totală maximă care nu

depăşeşte 3500 [Kg];

- categoria N2 - vehicule pentru transportul de mărfuri, având o masă totală maximă peste 3500

[Kg], dar mai mică de 12000 [Kg];

- categoria N3 - vehicule pentru transportul de mărfuri, având o masă totală peste 12000 [Kg].

Clasa O cuprinde:

- categoria O1 - remorci cu o singură axă, altfel decât semiremorcile, la care masa totală nu

depăşeşte 750 [Kg];

- categoria O2 - remorci la care masa totală maximă nu depăşeşte 3500 [Kg], cu excepţia

remorcilor din categoria O1;

- categoria O3 - remorci având o masă totală maximă peste 3500 [Kg], dar mai mică de 10000

[Kg];

- categoria O4 - remorci având o masă totală maximă peste 10000 [Kg]