Tratarea gazelor industriale

INTRODUCERE

Dezvoltarea economiei naţionale a impus creşterea considerabilã a consumului de

energie sub toate formele, conducând la solicitãri importante ale surselor energetice

primare şi implicând eforturi pentru mãrirea contribuţiei tuturor formelor de energie.

Procesele industriale reclamã cel mai adesea cantitãţi mari de combustibil din care o

parte, în multe cazuri importantã, se evacueazã sub formã de gaze de ardere (resurse

energetice).

Resursele energetice reprezintã unul dintre suporturile dezvoltãrii economico-sociale ale

unei ţãri, volumul şi structura activitãţilor socio-economice fiind în corelaţie directã cu

disponibilitatea şi volumul resurselor.

Prin securitatea resurselor energetice naţionale se înţelege gradul de acoperire a

nivelului consumului de energie, în general, şi a celui pentru producerea energiei

electrice şi termice, în special.

Pe plan intern a fost analizatã evoluţia fiecãrui tip de resursã primarã şi s-au studiat

posibilitãţile de asigurare a necesarului pentru producerea energiei electrice şi termice.

Declinul natural al resurselor indigene şi, în consecintã, necesitatea apelãrii tot mai mult

la import, impune cunoaşterea resurselor pe plan mondial, a modului de dispunere a

acestora şi a tendinţelor structurii consumului, acestea fiind importante atât sub aspectul

evoluţiei posibile a preţurilor, cât şi al stabilirii eventualelor surse de import.

Utilizarea unei anumite resurse de energie primarã reprezintã rezultanta îmbinãrii

corespunzãtoare a urmãtoarelor patru aspecte:

- serviciile pe care fiecare tip de resursã le asigurã;

- tehnologiile care vor fi capabile sã satisfacã mai bine aceste servicii;

- beneficiile aduse de servicii;

- riscurile pe care le implicã utilizarea unei anumite resurse (ecologice, financiare

etc.).

Spre deosebire de o mare parte din tãrile Europei, România prezintã trei mari avantaje

care ar putea sã-i permitã elaborarea unei strategii a resurselor:

- dispune de resurse naturale importante;

- are capacitãti de producere a energiei electrice şi termice excedentare, lucru ce

poate permite o optimizare a utilizãrii resurselor pentru obţinerea unor costuri de

producţie minime în condiţiile menţinerii unor capacitãţi corespunzãtoare în stare de

funcţionare;

- are o pozitie geograficã favorabilã.

In România, din totalul resurselor consumate la nivelul economiei naţionale circa 25 %

sunt destinate producerii energiei electrice şi 25 %, producerii energiei termice.

Poziţia geograficã favorabilã face posibilã o diversificare a surselor de aprovizionare,

element important în asigurarea stabilitãţii şi securitãţii acoperirii deficitului de resurse

3

energetice indigene chiar şi în condiţiile unor situaţii de crizã (crize energetice,

embargouri, conflicte armate etc.).

Securitatea resurselor energetice naţionale trebuie pusã în corelaţie directã cu

securitatea posibilitãţilor de acoperire a consumului. Ca urmare a impactului creşterii

costurilor la furnizor asupra consumatorului, modul tradiţional de elaborare a strategiilor

trebuie schimbat. A apãrut o nouã filozofie: strategia de planificare integratã a

productiei, transportului, distribuţiei si consumului de energie. In elaborarea fiecãrei

strategii, în mod obligatoriu trebuie sã se ţinã seama de situaţia prezentã, la care se vor

racorda opţiunile strategice adoptate. Consumul eficient de energie reprezintã o

necesitate vitalã pentru România, atât în prezent cât şi în viitor, deoarece trebuie sã

asigure:

- o dezvoltare economicã echilibratã;

- calitatea mediului ambiant;

- înbunãtãţirea nivelului de trai al populaţiei.

Utilizarea actualã a energiei în economia României comportã o serie de elemente

caracteristice:

- un consum mare de energie primarã şi finalã pe unitatea de produs intern brut

(PIB) realizat (de 2…3 ori mai mare fatã de unele ţãri dezvoltate), agravat în ultimii ani

de creşterea consumurilor specifice energetice pe produse şi activitãti, determinate de

reducerea gradului de încãrcare a capacitãţilor de producţie şi de uzura lor moralã şi

fizicã;

- neasigurarea continuitãţii în alimentarea cu purtãtori de energie datoritã

declinului producţiei interne de hidrocarburi şi dificultãţilor financiare şi de organizare

pentru procurarea energiei din import;

- structura neechilibratã a consumului, cu un consum ridicat în industrie şi un

consum redus la populaţie;

- nivel de poluare ridicat la producerea, transformarea şi în consumul de energie;

- lipsa de capital a agenţilor economici pentru promovarea unor lucrãri eficiente

energetic, coroboratã cu dobânzi ridicate la obţinerea creditelor;

- lipsa de informare şi instruire economicã a unor autoritãti şi a cadrelor tehnicoeconomice

privind potenţialul şi practicile de implementare a programelor de eficienţã

economicã;

- faptul cã nu existã o producţie internã satisfãcãtoare de aparate de mãsurã

pentru toţi purtãtorii de energie, echipament eficient de utilizare şi reglare, şi nici

suficiente firme de inginerie şi expertizã capabile sã implementeze proiectele de

eficienţã energeticã.