Cardiovascular Urinar

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Cardiovascular Urinar.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 86 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Medicina Veterinara

Extras din document

Capitolul 1. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR

1. Sindromul de insuficienţă cardiacă congestivă

Prin sindrom de insuficienţă cardiacă se înţelege incapacitatea miocardului de a se mai adapta la efort şi în cele din urmă la necesităţile obişnuite ale organismului, fapt care se soldează cu reducerea debitului cardiac şi cu un deficit acut sau cronic de perfuzie tisulară. Pentru a sublinia faptul că nu toate cardiopatiile echivalează cu insuficienţa cardiacă propriu-zisă, trebuie acceptată evoluţia stadială a bolilor de inimă, al căror epilog numai, poate fi constituit de insuficienţa cardiacă congestivă. Aceasta se exteriorizează clinic nu numai prin simptome proprii organului afectat (cordul), ci şi prin simptome la distanţă, corespunzând fazei de „visceralizare” a insuficienţei cardiace.

Faza I Sunt prezente simptomele unei boli cardiace, dar activitatea fizică normală nu provoacă

oboseală, dispnee sau tuse.

Faza a II-a Sunt prezente simptomele unei boli cardiace, iar activitatea fizică normală provoacă

oboseală, dispnee şi tuse.

Faza a III-a Sunt prezente simptomele unei boli cardiace, iar un exerciţiu minim provoacă oboseală

extremă, dispnee şi tuse (aceste simptome pot evolua şi în caz de decubit).

Faza a IV-a Sunt prezente simptomele unei boli cardiace şi cele ale insuficienţei cardiace congestive,

cu dispnee şi tuse în repaus.

@ Fazele cardiopatiilor (mai puţin aplicabile la animalele aflate în stabulaţie permanentă)

Tablou clinic. Insuficienţa cardiacă acută se caracterizează printr-o seamă de simptome care au fost descrise la şoc. Ea este legată mai ales de eforturi fizice excesive, unele boli infectocontagioase, stări carenţiale acute (miodistrofie, hipotiaminoză) şi intoxicaţii.

Insuficienţa cardiacă congestivă poate evolua subacut sau cronic (mai ales la carnasiere). Dacă în fazele iniţiale (I şi II) ale bolii cardiace simptomele extracardiace sunt moderat exprimate sau absente, ele devin tot mai accentuate în fazele ulterioare (III şi IV).

Simptomele principale ale insuficienţei cardiace sunt: dilataţie sau hipertrofie cardiacă (detectată prin percuţie, radiografie şi EKG), sufluri endocardice organice (detectate la ascultaţie sau prin palpaţie), frecătura pericardică, diminuarea zgomotelor cardiace până la dispariţie, prezenţa zgomotului de picătură, modificări ale pulsului arterial (hiper- sau hipodinamic, aritmic, inegal), turgescenţa jugularelor (cu sau fără puls venos retrograd), aritmii şi sensibilitate crescută la palpaţia ariei cardiace. Toate aceste simptome nu pot fi întrunite în orice cardiopatie, întrucât diferitele boli de inimă (endocardite, miocardite, pericardite, afecţiuni congenitale) îşi păstrează totuşi individualitatea. Alături de simptomele cardiace amintite se întâlnesc simptomele suferinţei altor sisteme, care complică nu numai tabloul clinic, ci şi evoluţia propriu-zisă a bolii. Dacă în fazele iniţiale (I şi II) ale insuficienţei cardiace, simptomele extracardiace sunt moderate sau absente, ele devin tot mai accentuate în fazele III şi IV.

Hipoxia este responsabilă de unele semne nervoase mai ales după efort, constând în titubări, uneori tremurături musculare şi chiar tetanie şi fenomene de excitaţie cerebrală. În rest, subiecţii sunt caracterizaţi prin adinamie persistentă. Simptomele respiratorii constau, alături de dispnee şi tuse, în apariţia ralurilor umede declive (congestia pulmonară pasivă şi apoi chiar edemul pulmonar pasiv) şi uneori, după efort, a jetajului spumos bilateral, de regulă discret. Staza renală, asociată desigur şi cu reducerea hemodinamicii, implică unele simptome urinare constând în oligurie, proteinurie mai ales de filtraţie şi mai rar cilindrurie şi hematurie.

Un loc important îl ocupă simptomele digestive, a căror patogeneză şi expresie clinică în insuficienţa cardiacă nu este unitară. Staza venoasă se soldează cu hepatomegalie, stază biliară, hiperbilirubinemie şi uneori chiar subicter. Pe de altă parte, insuficienţa circulatorie se soldează cu o diminuare a secreţiilor digestive, cu veritabile stări dispeptice exprimate printre altele prin inapetenţă, constipaţie sau diaree. De altfel, coprostaza este una dintre complicaţiile cele mai redutabile ale insuficienţei cardiace. Foarte semnificativă este apariţia edemelor periferice şi a revărsărilor (ascită, lichidotorax şi lichidopericard). Aceste simptome, care denotă un stadiu avansat al insuficienţei cardiace, nu sunt localizate identic la toate speciile: la bovine (submandibular, la nivelul salbei şi al intrării pieptului), la cabaline (la nivelul membrelor posterioare, al furoului şi subabdominal), la câini (subabdominal şi la membre, precum şi sub formă de ascită). În orice caz, particularităţile edemelor cardiace, cum ar fi localizarea declivă şi simetrică, consistenţa păstoasă şi temperatura cutanată redusă la nivelul lor, precum şi accentuarea lor la efort, sunt criterii suficient de sugestive pentru diferenţierea faţă de alte boli cu expresie similară (edeme inflamatorii, staze vasculare locoregionale, nefropatii cronice).

Modificările mucoaselor aparente şi/sau ale tegumentelor depigmentate constau în injectarea vaselor sclerale şi cianoză mai mult sau mai puţin accentuată. La porcine în special, petele cianotice situate pe abdomen, uneori confluante, ca şi cianoza urechilor şi a extremităţii membrelor sunt sugestive şi pentru insuficienţa cardiacă. Pielea este în general rece.

Temperatura internă poate urca în subfebrilitate, iar când insuficienţa cardiacă este secundară unor procese inflamatorii acute se poate decela febră. Dimpotrivă, în dismetabolii şi mai ales în intoxicaţii, precum şi în stadiile avansate ale bolii, există tendinţa la hipotermie.

Toate simptomele enumerate ilustrează în general insuficienţa cardiacă globală, a întregului miocard. Cu toate acestea, există unele particularităţi simptomatologice impuse nu numai de specie, ci şi de localizarea iniţială a deficienţei la cordul stâng sau cel drept, chiar dacă aceasta nu reprezintă decât un fenomen vremelnic (epilogul fiind generalizarea ei). Trebuie însă menţionată predispoziţia unor specii pentru o anumită localizare a cardiopatiilor şi mai ales a valvulopatiilor. Astfel, majoritatea suferinţelor mitrale se întâlnesc la câini şi cai, în timp ce bovinele şi porcinele fac mai frecvent endocardopatii tricuspide. Cu toate că ipotezele care caută să explice aceste predilecţii sunt numeroase, s-ar părea că la cabaline şi carnasiere suprasolicitarea ventriculului stâng în cursul eforturilor fizice ar avea o semnificaţie în privinţa incidenţei mari a cardiopatiilor stângi, în timp ce la bovine şi porcine cordul drept ar fi mai frecvent afectat datorită unor metastaze de la numeroase procese supurative pe care aceste specii le suferă (ex. metrite, mastite, omfalite, pododermatite).

Simptomatologia insuficienţei cardiace stângi este dominată, pe lângă modificările cardiace propriu-zise (boală mitrală, boală aortică, hipertensiune arterială, coronaropatii, miocardite etc.), de consecinţele creşterii volumului sanguin în circulaţia pulmonară şi a hipertensiunii venoase şi capilare asupra pulmonului: tusea (uneori cu caracter paroxistic, emetizant la câini), dispnea de efort (şi apoi ortopnee în repaus), care uneori dobândeşte şi ea un caracter paroxistic, având caracterul de astm cardiac (raluri subcrepitante, iminenţă de asfixie), edemul pulmonar (însoţit uneori de jetaj spumos şi putând fi atât de sever încât subiecţii se „îneacă în propriile secreţii”), cianoza (coincide cu instalarea complicaţiilor pulmonare).

Fisiere in arhiva (1):

  • Cardiovascular Urinar.doc