Extras din curs

Traumatologia are ca obiect de studiu etiopatogeneza, clinica și terapeutica afecțiunilor traumatice.

Traumatismul reprezintă un conflict dintre un agent traumatic ce vehiculează o cantitate de energie nocivă supraliminală și organism.

Traumele, respectiv leziunile traumatice, sunt reprezentate de consecințele sau modificările locale ce apar în urma acțiunii agenților traumatici (vulneranți) asupra organismului. Ca urmare a acestor modificări locale, cunoscute și sub numele de „focar lezional", la nivelul organismului apar o serie de modificări generale, cunoscute sub numele de „sindrom lezional”. Față de aceste modificări locale și generale, organismul declanșează o serie de mecanisme compensatorii și de apărare cunoscute sub numele de „sindrom reacțional”

Agenții traumatici pot fi reprezentați de orice cauză capabilă să producă un traumatism. Astfel, aceștia pot fi:

- mecanici;

- fizici (căldura, frigul, radiațiile, electricitatea) ;

- chimici (acizi și baze).

În raport cu caracterele specifice, proprii, agentului vulnerant, traumatismele, la rândul lor, se clasifică în

- mecanice;

- termice;

- electrice;

- chimice ;

- prin radiații.

Având în vedere particularitățile lezionale, în cadrul traumatologiei sunt incluse în mod obișnuit traumatismele mecanice, celelalte făcând obiectul unor capitole separate.

Traumatismele mecanice sunt produse ca urmare a acțiunii unui corp solid, lichid sau gazos.

Particularitățile lezionale ale traumatismelor mecanice sunt în strânsă dependență cu:

- starea fizică;

- forța, modul și unghiul (incidența) sub care acționează agentul vulnerant;

- rezistența pe care o opun structurile organismului asupra cărora acesta acționează.

Starea fizică poate fi

- solidă (obiecte contondente);

- lichidă (jeturi de apă sub presiune) ;

- gazoasă (unde sau jeturi de gaze în explozii).

Forța de lovire sau forța de impact este proporțională cu masa agentului vulnerant și cu viteza cu care acesta se deplasează (F = m ∙ v).

De aici rezultă că forța de lovire la masă egală depinde de viteză, ceea ce ne explică gravitatea traumatismelor rutiere.

După modul de acțiune, agenții mecanici pot acționa asupra organismului sub

formă de presiune, de tracțiune sau combinat, presiune cu tracțiune.

Incidența sau unghiul sub care acționează agentul vulnerant poate varia de la zero (tangențial) la 90 de grade (perpendicular). Un rol important în producerea leziunilor îl are și suprafața agentului vulnerant.

Când presiunea se exercită perpendicular și cu o suprafață mare, leziunile sunt mai întinse, mai puțin grave și profunde, cu strivirea și distrugerea elementelor de substrat, rezultând contuzii de diferite grade.

Când presiunea se exercită cu o intensitate mare și printr-un vârf ascuțit, ea determină o înțepătură, iar când se exercită printr-o creastă tăioasă, ea determină o secțiune.

Dacă direcția în care se exercită presiunea este oblică sau tangențială față de corpul animalului, au loc ruperi, decolări sau dilacerări ale elementelor anatomice care vor produce o desprindere a pielii cu mortificare subcutanată mai mult sau mai puțin însemnată în raport cu intensitatea presiunii.

Atunci când acțiunea mecanică are loc prin tracțiune, se produce alungirea, ruperea, smulgerea sau avulsia elementelor anatomice.

Caracterul și întinderea leziunilor depinde și de rezistența pe care o opun țesuturile împotriva cărora acționează agentul vulnerant.

Această rezistență este în funcție caracteristicile fizice ale țesuturilor (elasticitate, densitate, compresibilitate și mobilitate) precum și de capacitatea preluării de către acestea a energiei cinetice vehiculate de agentul vulnerant.

Spre exemplu acțiunea unui corp contondent asupra unei mase musculare caracterizate prin elasticitate, compresibilitate, mobilitate precum și o mare capacitate de preluare a energiei transferate, se va solda cu o ușoară contuzie pe când aceeași acțiune într-o zonă dură (osoasă), unde energia va fi preluată direct și brutal, va avea ca efect producerea unei fracturi.