Cursul 10 terapeutică - aparatul locomotor

10.1. MEDICAŢIA AFECŢIUNILOR SCHELETULUI

Osul nu este un organ definitiv constituit nici chiar când osificarea s-a terminat. El este într-o continuă schimbare, deşi, din punctul de vedere al conformaţiei pare permanent acelaşi.

La nivelul lui se produc permanent modificări de ordin morfologic şi chimic până la vârsta adultă, iar din acel moment, mai mult modificări chimice, dar şi morfochimice. Modificările la nivelul lui sunt legate atât de funcţiunile pe care le are în statica şi dinamica musculară cât şi de rolul mare de depozit al sărurilor minerale, la care organismul face apel în fiecare moment al vieţii.

Spre deosere de alte ţesuturi, la nivelul osului premenirea, remanierea şi reedificarea sunt absolut permanente, de la naştere şi până la sfârşitul vieţii. De aceea, şi patologia osului este extrem de variată şi implicit abordarea terapeutică a afecţiunilor de la acest nivel.

10.1.1. Defectele congenitale ale scheletului

Anomaliile prin lipsa de dezvoltare a unor segmente sau părţi ale scheletului sunt foarte frecvente în medicina veterinară, unele cu transmisibilitate ereditara sigură, altele nu.

Condrodistrofiile sunt mult mai frecvente la păsări dar se în¬tâlnesc şi la mamifere, mai ales la viţei, având de cele mai multe ori caracter ereditar. Ele constau în osificarea precoce a cartilagiului de conjugare, datorită cărui fapt oasele lungi ale membrelor nu se dezvoltă în lungime ci numai în grosime, micromelia fiind asociată de cele mai multe ori cu macrocefalia.

Tratamentul curativ nu poate da rezultate, deoarece leziunea şi deviaţia aplombului sunt definitive. Sub un tratament cu analgezice scroafele şi vierii de valoare pot fi reţinuţi pentru reproducţie (Hill şi col.,1990).

10.1.2. Unele osteopatii necarenţiale la animalele de fermă

În condiţiile creşterii intensive a animalelor, frecvenţa tulburărilor locomotorii provocate de unele osteopatii a căror etiologie carenţială nu este dovedită sau care nu are o etiologie circumscrisă este deosebit de mare.

10.1.2.1. Acropachia (osteita pulmonară)

Boala constă în formarea de osteofite în periostul extremităţilor, fiind practic vorba de un proces de transmineralizare.

Afecţiunea nu poate fi tratată prin mijloacele terapeutice uzuale.

10.1.2.2. Epifizioliza capului femural

Cauzele nefiind bine cunoscute, abordarea terapeutică este dificilă. Desrosier (1988) recomandă următoarele măsuri profilactice în efectivele cu incidenţă crescută:

- raţii echilibrate în calciu, fosfor şi vitamina D, în funcţie de viteza de creştere;

- diminuarea aportului energetic la tineretul porcin în creştere;

- selecţia după conformaţie, forma articulaţiilor şi soliditatea membrelor părinţilor;

- asigurarea mişcării şi podea adecvată.

10.1.3. Unele osteopatii necarenţiale la păsări

Tulburările locomotorii ale păsărilor şi în special ale puilor broiler sunt datorate în cea mai mare măsură osteopatiilor, de origine carenţială sau necarenţială.

10.1.3.1. Osteodistrofia focală (discondroplazia)

Boala este întâlnită la broilerii de curcă şi de găină, dar şi la puii de bibilică şi boboceii de raţă sau gâscă şi constă în prezenţa unei mase cartilaginoase care ocupă total sau parţial capul proxinal al tibiei

Profilaxia urmăreşte reducerea incidenţei prin măsuri de selecţie stăpânirea factorilor de mediu, alimentări şi toxici.

10.1.3.2. Torsiunea tibiei

Torsiunea tibiei („twisted legs”) este o afecţiune gravă a membrelor pelvine, întâlnită la broileri de găină, la bobocii de raţă şi gâscă, la puii de bibilică, de curcă şi fazani, de la vârsta de 2 săptămâni.

Profilaxia, constă în echilibrarea raţiilor atât în privinţa asigurării necesarului de săruri de calciu şi fosfor, cât şi a necesa¬rului energetic şi proteic. Luo şi Huang (1992) au constatat că suplimetarea raţiei cu vitaminele A şi D a avut efect atât asupra stimulării creşterii cât şi asupra reducerii incidenţei torsiunii tibiei.

10.1.3.3. Spondilolisteaza

Este o modificare osoasa întâlnită la puii broileri de la 3 săptămâni de viaţa şi constă într-o deformare la nivelul vertebrei a 6-a toracică însoţită de compresiunea măduvei spinării, determinând uneori paraplegie.

Profilaxia nu poate fi decât de natură genetică.

10.1.3.4. Displazia osoasă

Este o osteopatie asemănătoare rahitismului, întâlnită la puii broiler de 6-8 săptămâni. Are loc o osteogeneză focală periostală anormală, care este responsabilă de manifestările clinice.

Profilaxia este greu de realizat atâta timp cât nu se cunoaşte etiologia.

10.1.4. Unele osteopatii necarenţiale la carnivore

10.1.4.1. Osteopatia craniomandibulară a câinelui

Este o boală neinfecţioasă, neoplazică, proliferativă a oaselor craniene, mai frecventă după vârsta de 4-6 luni.

Tratamentul constă în administrarea de Prednison în doza iniţială de 1 mg/kg m.c./zi, care ameliorează simptomele în câteva zile; ulterior, se poate continua cu doze mai mici 0,1-0,5 mg/kg până la vârsta de 11-14 luni când recidivele nu mai apar.