Farmacologie

Mucoasa gastrică are activitate secretorie ce constă în:

- secreţie clorhidropeptică, cu rol în digestie;

- secreţie de mucus şi bicarbonat de sodiu cu rol protector pentru mucoasă împotriva agresiunii clorhidropeptice.

Reglarea secreţiei de acid clorhidric se poate face pe următoarele căi:

- pe cale nervoasă parasimpatică, vagală, cu efect excitosecretor;

- pe cale endocrină hormonală, prin hormonul gastrina, cu efect excitosecretor;

- pe cale paracrină şi umorală: - prin histamină, cu efect hipersecretor;

- prin PGE2 şi receptorii PG, cu efect hiposecretor;

- prin somatostatină, cu efect hiposecretor.

Calea nervoasă – impulsul nervos, pe calea nervului vag, eliberează neuromediatorul colinergic acetilcolina, ce stimulează receptorii colinergici M1 (din sinapsa ganglionară parasimpatică la nivelul plexului intramural) şi M3 (din sinapsa neuroefectoare parasimpatică), rezultatul fiind eliberarea de gastrină, histamină şi acid.

Calea hormonală – hormonul gastrina, secretat de celule ale mucoasei gastrice, stimulează receptorii gastrinici de pe membrana celulelor endocrine şi parietale, rezultatul fiind eliberarea de histamină şi acid.

Secreţia de gastrină este modulată prin mecanism de feed-back pozitiv sau negativ în funcţie de concentraţia de H+ şi pH.

Calea umorală – histamina eliberată de mastocitele din mucoasa gastrică (sub influenţă vagală şi gastrinică) activează receptorii H2 situaţi pe membrana celulelor parietale şi secreţia acidă.

Somatostatina, hormon secretat de hipotalamus şi de celulele pancreasului, inhibă secreţia de gastrină şi de acid.

Prostaglandinele din seria E (PGE2) au efect citoprotector prin stimularea secreţiei de mucus şi carbonat acid de sodiu, stimularea troficităţii şi regenerării mucoasei şi prin stimularea fluxului sanguin în mucoasă.

Verigile implicate în secreţia gastrică acidă sunt următoarele:

- acetilcolina şi receptorii muscarinici;

- gastrina şi receptorii gastrinici;

- histamina şi receptorii histaminici H2;

- anhidraza carbonică, ce favorizează formarea protonului H+;

- pompa de H+, ce transferă ionul H+ din celula secretorie gastrică în lumenul gastric, reacţia protonului H+ cu anionul Cl- şi formarea HCl;

- PGE2, prin receptorii specifici, diminuă concentraţia de AMPC.

Dereglările în ceea ce priveşte secreţia gastrică conduc la hiperaciditate sau hipoaciditate. În funcţie de mecanismul fiziopatologic, stimulatoarele secreţiei gastrice acţionează astfel:

- activarea receptorilor H2: histamina;

- activarea receptorilor gastrinici: pentagastrin;

- stimularea nespecifică: alcoolul etilic;

- stimularea directă şi prin reflex condiţionat: substanţe amare şi aromatice (din specii vegetale).

Pentru medicina veterinară prezintă o oarecare importanţă ultima categorie. Cu toate acestea, vom menţiona şi histamina, mai ales pentru efectele sale la nivelul organismului.

Histamina este mediator al transmiterii histaminergice centrale şi periferice. Receptorii pentru histamină sunt H1, H2 şi H3. Activarea receptorilor H2 induce hipersecreţie gastrică şi este antagonizată prin antihistaminice H2.

a. Efectele secundare tip H1 (antagonizate de antihistaminicele H1) sunt:

- vasodilataţie cu hipotensiune şi tahicardie reflexă; hiperemie şi creşterea temperaturii tegumentelor; creşterea permeabilităţii capilare cu edeme;

- dispnee (prin bronhoconstricţie şi creşterea permeabilităţii capilare);

- colici abdominale, diaree.

b. Reacţiile alergice de tip I, anafilactic imediat, sunt antagonizate de antihistaminicele H1 şi de adrenalină.

Medicamentele din acest grup îmbunătăţesc apetitul şi digestia prin stimularea funcţiilor secreto– motorii digestive, pe cale reflexă sau directă, cu urmări favorabile pentru întregul organism. Ca urmare a acestor acţiuni, se clasifică în mai multe grupe şi subgrupe (după Veturia Nueleanu, 2004):

- Activatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale:

- substanţe digestive;

- medicaţia rumenului;

- vomitive;

- purgative.

- Moderatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale:

- antidiareice;

- spasmolitice (antispastice);

- antivomitive;

- antiacide.

- Reglatori ai motilităţii gastrointestinale;

- Medicaţia hepatobiliară.

1. ACTIVATORI AI SECREŢIILOR ŞI MOTILITĂŢII GASTROINTESTINALE

1.1. SUBSTANŢE DIGESTIVE

Substanţele digestive stimulează secreţiile digestive (salivară, gastrică, intestinală, pancreatică, biliară). Acestea acţionează prin impresionarea papilelor gustative ale limbii şi astfel declanşează pe cale reflexă stimularea secreţiilor digestive. Efectul acestor substanţe a fost demonstrat prin metoda prânzului fictiv la câine.

Pentru a se obţine această acţiune, substanţele digestive se administrează cu 15 – 30 minute înaintea tainurilor principale având următoarele indicaţii terapeutice: anorexie, animale slăbite, stări de convalescenţă, hipoaciditate gastrică, dispepsii gastrointestinale, meteorizaţii cronice. Se împart în digestive amare, digestive aromatice, digestive saline şi digestive fiziologice sau înlocuitori ai secreţiilor digestive.

A. Digestive amare

Sunt reprezentate de droguri vegetale ce conţin principii amare, fără acţiune generală, care se folosesc pentru îmbunătăţirea apetitului şi digestiei. Mecanismul de acţiune este reflex: stimulul acţionează la nivelul papilelor gustative. Din plantele respective se prepară infuzii, decocturi, tincturi sau extracte care se administrează per os înaintea raţiei cu circa 30 minute în doze de 10 – 25 g la animalele mari, 2 – 5 g la animalele mijlocii şi 0,5 – 2 g la cele mici.

Rădăcina de genţiană (ghinţură). Planta, Gentiana lutea din fam. Gentianaceae, conţine 1-3% gentiopicrină care prin păstrare trece în gentiogenină şi gentiamarină. Se folosesc tinctura şi extractul de genţiană.

Rădăcina de păpădie. Drogul provine de la planta Taraxacum officinalis din fam. Compositae. Conţine taraxacină, tanin, inulină. Se recoltează toamna târziu, iar primăvara se recoltează frunzele.

Ţintaura (fierea pământului). Se recoltează părţile aeriene în timpul înfloririi de la Centaurium umbelatum din fam. Gentianaceae. Conţine centaurină, eritrocentaurină, gentiopicrină.

Frunzele de trifoi de baltă (trifoi amar) se recoltează de la planta Menyanthes trifoliata din fam. Gentianaceae. Drogul conţine glicozidul amar meniantina care prin hidroliză trece în meniantol şi glucoză.

Schinelul. Se folosesc părţile aeriene de la planta Cnicus benedictus din fam. Compositae, care se recoltează în timpul antezei.

În medicina umană se utilizează o tinctură neoficinală numită Tinctura amară care conţine principii active din ghinţură, fierea pământului, păpădie, precum şi din părţi aeriene de la pelin şi coji de portocale. Se poate folosi la animalele mici, câte 10 – 15 picături de mai multe ori pe zi.

În F.R. X sunt trecute o serie de tincturi care se pot utiliza în acelaşi scop: tinctura de portocale, tinctura de genţiană, tinctura de nucă vomică.