Extras din curs

Digestia reprezintă totalitatea proceselor mecanice şi chimice (enzimatice) din tractul digestiv prin care se realizează transformarea alimentelor din starea lor complexă în molecule simple şi absorbabile (oze pentru glucide; aminoacizi şi nucleotide pentru proteine; acizi graşi, glicerol, mono- di- şi trigliceride steroide pentru lipide). Absorbţia digestivă reprezintă procesele de transfer ale acestor molecule din lumenul tractului digestiv, prin epiteliul mucoasei digestive, în circulaţia sangvină. Digestia şi absorbţia sunt procese fiziologice diferite dar corelate, absorbţia neputându-se realiza în absenţa digestiei.

Diferitele segmente ale aparatului digestiv îndeplinesc patru funcţii importante: digestivă, de apărare (barieră), de sinteză şi de excreţie. Aceste activităţi pot fi perturbate de numeroşi factori exogeni: alimentari, biologici, de zooigienă etc. sau endogeni: tulburările sistemului endocrin, ale circulaţiei etc. Tulburările digestive pot fi secretorii, motorii, de absorbţie şi senzoriale şi pot avea drept consecinţă dereglarea funcţiilor aparatului digestiv precum şi afectarea altor organe.

Fiziopatologia reglării senzoriale a digestiei

Reglarea senzorială a digestiei se face prin senzaţia de foame, care asigură aportul alimentar constant şi periodic şi care se manifestă prin necesitatea imperioasă de a consuma alimente. De cele mai multe ori, senzaţia de foame se asociază cu o stare de agitaţie şi chiar durere în regiunea gastrică (crampa stomacală, contracţiile de foame sau „în gol” ale stomacului) Tulburările funcţionale ale instanţelor implicate în reglarea senzaţiilor de foame şi saţietate pot determina modificări cantitative (polifagie, bulimie, hipo- şi anorexie) şi calitative (parorexie, pică, alotriofagie) ale consumului de alimente.

Tulburări ale senzaţiei de foame

Tulburările senzaţiei de foame pot fi cantitative (polifagia, bulimia şi anorexia) sau calitative (parorexia).

Polifagia (gr. polys - mult, phagein – a mânca) reprezintă o tulburare cantitativă a senzaţiei de foame, manifestată prin consumarea unor cantităţi exagerate de alimente, ca urmare a intensificării senzaţiei de foame datorită hiperexcitabilităţii centrului foamei sau prin hipotonia centrului saţietăţii.

Polifagia poate apărea în diabet zaharat, enterită cronică, hipertiroidism, în convalescenţă, consecutiv parazitozelor masive, în urma unor tumori cerebrale etc. Se poate întâlni la tineretul în creştere, consecutiv carenţelor alimentare.

Bulimia (gr. bous - bou, limos – foame) reprezintă consumul de cantităţi exagerate de alimente, care apare ca simptom al unor boli psihice sau nevroze. Senzaţia de foame persistă şi după consumul hranei. Bulimia poate apare şi la animale senile (bătrâne). Starea de întreţinere a animalului este slabă, deşi acesta consumă cantităţi mari de alimente.

Atât bulimia cât şi polifagia pot duce la obezitate.

Anorexia (gr. an – fără, orexis – apetit) reprezintă lipsa poftei de mâncare (anorexie absolută), iar inapetenţa reprezintă reducerea poftei de mâncare (anorexia relativă, disorexia, hiporexia), cu un consum incomplet şi leneş al furajelor.

Anorexia şi inapetenţa se întâlnesc în bolile febrile (hipertermia reduce secreţiile digestive), în afecţiuni orale şi gastro-intestinale (ca măsură de apărare), în boli cronice (morvă, bruceloză, TBC), în caz de abolire a senzaţiilor olfactive şi gustative, în endocrinoze (hipotiroidism, insuficienţă hipofizară totală) şi hipovitaminoze, în stări de deshidratare sau de caşexie. Anorexia centrogenă apare în comă, în boli ale sistemului nervos central şi în intoxicaţii grave. Anorexia psihică apare în urma nevrozelor, spaimei, isteriei etc.

Parorexia (gr. para – alături, orexis – apetit) denumită şi pică sau alotriofagie, reprezintă o tulburare calitativă manifestată prin denaturarea (pervertirea) apetitului şi a gustului, animalul având tendinţa de a ingera materii nealimentare. Animalele pot consuma: pământ (geofagie), nisip (sabloză), pietre (litofagie), materii fecale (coprofagie), păr (trichofagie), lână (malofagie), pene (pteriofagie) sau manifestă canibalism.

Manifestarea clinică este diferită în funcţie de specie, astfel: la bovine este prezentă tendinţa de a linge obiectele din jur (linchomanie sau boala linsului), la ovine este caracteristică malofagia (duce la formarea de egagropile -bezoare- în compartimentele gastrice), la păsări se observă mai frecvent pteriofagia, coprofagia, consumul de ouă sau canibalismul, iar la porc se manifestă canibalismul (codofagie, auriculofagie).

Etiologia parorexiei este variată, cuprinzând: perturbarea funcţiei senzoriale a nervilor glosofaringieni, boli de nutriţie prin inaniţie calitativă (carenţa de aminoacizi -arg, met, cis, liz; de vitamine -A, D, complex B; de minerale -furajele provenite de pe terenurile lipsite de NaCl sau Cu, sau cu exces de K), tulburări digestive, afecţiuni nervoase, consumul de reziduuri industriale, stabulaţia prelungită şi consumul prelungit de furaje uscate, gestaţia, lactaţia, nefropatiile, hepatopatiile etc. La păsări şi rumegătoare pica este de cele mai multe ori o boală de imitaţie. Factorii de zooigienă ca: supraaglomeraţia, iluminatul puternic, temperatura şi umiditatea ridicată sunt consideraţi factori favorizanţi.

Tulburări ale senzaţiei de sete

Setea este consecinţa aportului hidric insuficient sau a eliminării excesive de apă. Senzaţia de sete este declanşată de deshidratarea celulară (creşterea presiunii osmotice, recepţionată de osmoreceptori), de reducerea volumului hidric extracelular (recepţionată de voloreceptorii din atriul stâng şi venele mari) şi de uscăciunea mucoasei orofaringiene (mediată de nervii glosofaringian şi vag). Tulburările senzaţiei de sete sunt polidipsia şi adipsia.

Polidipsia (gr. poli – mult, dipsa – sete) este setea exagerată şi se caracterizează prin consum excesiv de apă. Este întâlnită în deshidratare (indusă de vomitări incoercibile, diaree, diureză intensificată), reacţii febrile, hemoragii, diabet (zaharat, insipid) etc.

Adipsia (gr. an – fără, dipsa – sete) reprezintă absenţa senzaţiei de sete. Însoţeşte anorexia centrogenă (în comă) şi se întâlneşte în tulburări ale sistemului nervos central, ducând la deshidratare.

Tulburări de sensibilitate ale tubului digestiv

În condiţii normale tubul digestiv are o sensibilitate redusă la stimulii obişnuiţi, dar în condiţii patologice pragul de excitabilitate scade iar viscerele devin foarte sensibile. Factorii care pot modifica sensibilitatea viscerelor sunt: distensia bruscă, spasme însoţite de ischemie, iritaţii chimice sau excitare mecanică pe fond hiperemic.

Tulburările de sensibilitate cu punct de plecare tubul digestiv sunt: gastralgia, colica şi vomitarea.

Gastralgia reprezintă durerea gastrică, manifestată prin contracţii spastice ale musculaturii stomacului. Gastralgia este însoţită de mimică facială caracteristică, în timp ce marile funcţii sunt normale. Contracţiile gastrice apar în caz de foame, hipoglicemie, pătrunderea ascarizilor în stomac etc.

Pirozis-ul este o senzaţie de arsură cu punct de plecare epigastrul, care apare în urma refluării sucului gastric în porţiunea inferioară a esofagului. Apariţia senzaţiei de pirozis depinde de o sensibilitate exagerată a esofagului, asociată cu perturbări ale motilităţii.

Colica reprezintă durerea abdominală cu caracter spastic, acut, care apare în accese şi dispare brusc.