Parazitologie

ESTROZA

Este o rinosinuzită parazitară cronică, cu evoluţie sezonieră, caracterizată prin strănut, jetaj mucopurulent şi sindrom nervos.

Etiologie

La ovine parazitează stadiile larvare (L1, L2 şi L3) ale insectei Oestrus ovis.

Insecta adultă – 10-12 mm lungime, culoarea a corpului gri-gălbuie, aparat bucal atrofiat (nu se hrăneşte pe durata vieţii de adult), aripi transparente. Este activă din a doua jumătate a lunii mai şi trăieşte circa 15 zile.

Stadiile larvare (parazitare) sunt asemănătoare morfologic, dar au culoare şi dimensiuni diferite:

• L1 – 0,6-0,8 mm, culoare albicioasă

• L2 – 2-5 mm, culoare cenuşie-maronie

• L3 – 16-20 mm, culoare cenuşie maronie

• Toate larvele sunt oval-alungite, au corpul segmentat (11 segmente) şi orificiu bucal în regiunea cefalică, prevăzut cu două mandibule sub formă de cârlige

Nimfele, ca şi adulţii, sunt un stadiu neparazitar.

Alte specii:

• Rhinoestrus purpureus – parazitează la ecvine

• Cephalopina titillator – parazitează la cămilă

• Cephenemyia trompe – parazitează la ren

• Pharingomyia picta – parazitează la cerb, căprior, muflon

Ciclul biologic

Femelele şi masculii se acuplează imediat după emerjarea din pupă, după care masculii mor. Femelele fecundate se retrag sub frunze, pietre sau alte suporturi timp de 2-3 săptămâni (interval necesar pentru maturarea larvelor), după care vor zbura şi vor depune până la 220 de larve 1 în jurul orificiilor nazale ale oilor.

L1 migrează activ şi ajung în cavităţile nazale unde se fixează cu ajutorul aparatului bucal. Unele larve mai mobile ajung chiar în sinusurile frontale. În cele două locaţii, L1 năpârlesc de două ori, rezultând L2 şi L3, durata totală a stadiului larvar fiind de 9-11 luni.

L3 ajung apoi pe sol (activ sau pasiv), unde se transformă în nimfe (stadiu care durează 30-50 de zile), din acestea rezultând adulţii

Epidemiologie

Estroza este o boală semnalată pe toate continentele. În zonele temperate boala este mai frecventă în sezonul de iarnă.

Infestarea ovinelor se realizează din primăvară până în toamnă, perioadă ce corespunde activităţii adultelor.

Densitatea insectelor adulte este influenţată de intensivitatea şi extensivitatea infestării ovinelor. În ţara noastră, Oestrus ovis are doar o generaţie pe an.

Estroza afectează animalele de orice vârstă, dar mieii sunt cei mai sensibili. Morbiditatea la ovine poate fi de 20-80%.

Dinamica populaţiei de insecte este influenţată de factori ecologici, astfel că primăverile reci şi verile ploioase au efect negativ asupra emerjării şi pontei femelelor.

Estroza are o prevalenţă mai ridicată în vestul, estul şi sud-estul României.

Ordinea descrescătoare a receptivităţii este: ovine, caprine, căprior, câine şi om.

Patogeneză

Larvele acţionează:

• mecanico-iritativ – prin mişcările lor şi datorită spinilor cuticulari

• inflamator – în cazul prezenţei unui număr mare de larve se instalează inflamaţia mucoasei nazale şi sinusale, cu caracter de la cataral la mucopurulent

• inoculator – favorizează infecţia cu Listeria monocitogenes la ovine

Adulţii provoacă disconfort şi agitaţia animalelor.

Leziunile variază în funcţie de numărul de larve:

• vara, de regulă, apare rinita catarală

• iarna se instalează rinosinuzita catarală sau mucopurulentă

• se mai constată eroziuni şi ulcere la locul de fixare al larvelor

• rarefierea oaselor nazale (probabil datorită iritaţiilor permanente şi a toxinelor elaborate de larve)

Simptome

În faza de zbor a adultelor – animalele sunt neliniştite, scutură frecvent capul, stau cu botul aproape de sol, se retrag în zonele umbroase şi slăbesc în timp.

În intervalul iunie-iulie – evoluează rinita estivală, manifestată clinic prin strănut repetat, mişcări de debarasare ale capului, jetaj mucopurulent, cruste nazale, tuse, frecarea botului de sol.

În perioada de iarnă, atunci când larvele au ajuns în sinusuri, evoluează sinuzita hibernală. Manifestări clinice – mers neregulat, nistagmus, tulburări de orientare (de unde şi denumirea de falsă căpială), mişcări în manej cu capul ridicat, jetaj mucopurulent, epistaxis, cornaj, strănut. Complicaţii – bronhopneumonii sau infecţii supraadăugate

Diagnosticul se bazează pe:

• datele epizootologice – sezonul de apariţie, existenţa cazurilor anterioare, zona de dispunere a fermei

• semnele clinice – strănutul, rinosinuzitele, mersul în manej cu capul ridicat (cele mai importante semne)

• examenul necropsic – care este edificator

• examenul serologic – ELISA, hemaglutinarea pasivă, intradermoreacţia

Diagnosticul terapeutic constă în administrarea de substanţe larvicide la animalele presupus infestate, urmată de aplicarea la acestea a unor măşti de tifon (permit recoltarea larvelor moarte).

Diagnosticul diferenţial se va face faţă de cenuroză, listerioză, rinite afrigore şi de praf.

Prognosticul este favorabil în cazul unui diagnostic stabilit corect şi rezervat spre grav în cazul neprecizării diagnosticului sau a intervenţiei complicaţiilor.

Tratament

• Avermectine – 0,2 mg/kg s.c sau i.m.

• Closantel - 10 mg/kg per os (eficacitate 96-100%)

• Rafoxanid – 7,5 mg/kg per os

• Triclabendazol – 5 mg/kg per os (perioadă de aşteptare pentru carne de 21 de zile)

• Neguvon sol. 10% - 70-80 mg/kg per os + atropină sol. 0,15%

• Nitroxinil – 20 mg/kg s.c. (eficient contra L1 şi L2)

Profilaxie

Se bazează pe efectuarea de tratamente în perioada de toamnă (în octombrie-noiembrie; sunt cele mai eficiente) şi vara (limitează semnele clinice). De regulă se fac două tratamente la interval de două luni.

Măsuri igienico-profilactice:

• evitarea păşunatului în orele calde

• creşterea separată a tineretului de adulte (pe păşuni dispuse la câţiva kilometri distanţă)

• efectuarea periodică a dezinsecţiei în sezonul de păşunat (saivane, padocuri, ocoale)

• lucrări agrotehnice pe păşuni – distrug nimfele din sol

MIAZELE CUTANATE

Miazele cutanate sunt parazitoze sezoniere care afectează ovinele (mai rar alte specii), cu evoluţie acută, manifestată prin eroziuni şi plăgi cutanate pruriginoase, depilaţii şi tulburări generale grave produse de formele larvare ale unor diptere miazigene.

Etiologie

Agenţii etiologici ai miazelor la ovine sunt clasificaţi în două mari grupe:

• diptere califoride (au corpul verde albăstrui, cu reflexe metalice) – din care fac parte genurile Lucilia (L. sericata, Caliphora (C. erythrocephala) şi Chrysomyia (C. bezziana)

• diptere sarcofagide (cu corpul cenuşiu; „muştele de carne”) – din care fac parte genurile Sarcophaga (S. carnaria) şi Wohlfahrtia (W. magnifica)

Larvele acestor diptere au corpul cilindric, segmentat, oval, ascuţit anterior şi prevăzut cu aparat bucal format din 1-2 perechi de mandibule. Culoarea L1 şi L2 este alb-crem, iar a L3 neagră.

Adulţii au aparatul bucal adaptat pentru lins şi supt. Dimensiunile variază între 6 şi 16 mm lungime. Culoarea corpului acestora variază de la un gen la altul, de exemplu:

• genul Lucilia are culoare verde, cu reflexe metalice

• genul Caliphora – culoare albastră

• genul Sarcophaga – culoare neagră

Dipterele adulte pot avea tip de hrănire vegetarian, coprofag sau sarcofag.