Patologia Oculară

În momentul în care anatomia şi fiziologia ochiului este înţeleasă, ochiul devine la fel de abordabil din punct de vedere patologic ca oricare alt organ sau ţesut din organismul animal.

Pentru menţinerea unei funcţionări optime se au în vedere două caracteristici fiziologice:

- transparenţa structurilor oculare care asigură pasajul luminii, orice leziune care reduce transparenţa lor ducând la alterarea vederii;

- menţinerea în limite normale a presiunii intraoculare cu păstrarea echilibrului între producerea, circulaţia şi absorbţia umorii apoase.

Pentru a interpreta corect histopatologia oftalmică se ţine cont de autoliza precoce a retinei, ceea ce impune enucleerea şi fixarea rapidă a globului ocular în fixatori adecvaţi.

PATOLOGIA PLEOAPELOR

Pleoapele pot fi sediul unor anomalii de dezvoltare (ablefaria, microblefaria, colobomul palpebral), pot prezenta modificări de poziţie şi de deschidere a fantei palpebrale (entropion, ectropion, blefaroptoză) şi modificări de dezvoltare a cililor (trichiazis, districhiazis, cili ectopici, alopecia ciliară). Unele dintre afecţiunile amintite determină complicaţii de tipul cheratoconjunctivitelor.

Edemul palpebral poate fi neinflamator sau de tip inflamator, manifestându-se atât în boli sistemice (boala edemelor la suine, insuficienţă renală) cât şi ca leziune locală, de tipul blefaritei sau a blefaroconjunctivitei.

Blefaritele se pot manifesta localizat, sub formă de hordeolum (inflamaţia acută a glandei Meibomius sau a glandei Zeiss) şi de chalazion (inflamaţia cronică, granulomatoasă a glandei Meibomius sau chistizarea acesteia). Blefaritele difuze evoluează acut sau cronic, au etiologie diversă şi de mai multe ori se manifestă ca blefaroconjunctivite.

Pleoapa a III-a (membrana nictitantă) este o structură importantă a ochiului la câine. Leziunile mai des diagnosticate sunt reprezentate de prolapsul membranei nictitante (apariţia unei formaţiuni asemănătoare unei cireşe), necroza cartilajului, hiperplazie limfoidă şi procese inflamatorii.

Morfologic, pleoapa a III-a are o porţiune cartilaginoasă în formă de “T”, acoperită pe ambele feţe de conjunctiva palpebrală. Cartilajul este de tip hialin la rumegătoare şi câine şi de tip elastic la cal, porc şi pisică. La pisică în structura acestei formaţiuni există fibre musculare netede. Glanda nictitantă este situată pe suprafaţa bulbară, la baza membranei. Formaţiunea are o componentă glandulară sub formă de glandă lacrimală accesorie iar suplimentar, suprafaţa conjunctivală internă (faţa bulbară) conţine ţesut limfoid cu rol în protecţia locală.

Tumorile pleoapelor pot fi: adenoame, carcinoame scvamocelulare, papiloame, fibroame, fibrosarcoame, melanoame, histiocitoame şi mastocitoame.

PATOLOGIA CONJUNCTIVEI

Hemoragiile conjunctivale au orignie traumatică (când nu este necesar tratamentul) sau semnifică un defect de coagulare, leziunile observându-se bilateral.

Chemoza (edemul conjunctival) acompaniază frecvent conjunctivitele sau se asociază cu edemul corneei în glaucom. Chemoza este frecvent de natură alergică şi în evoluţiile dramatice face imposibilă examinarea globului ocular.

Conjunctivitele sunt probabil cele mai comune leziuni oculare, care nu pun probleme de diagnostic anatomopatologic dar al căror tratament poate fi nesatisfăcător. Conjunctivitele evoluează acut sau cronic, unilateral sau bilateral şi pot avea etiologie bacteriană, virală, fungică, traumatică (corpi străini), parazitară, alergică.

În orice situaţie de conjunctivită, ochiul se va examina complex, uneori conjunctivita fiind un simptom al unei boli sistemice (maladia Carre, febra catarală malignă, rinotraheita infecţioasă, arterita virală ecvină) sau se poate asocia cu uveite. Când evoluează unilateral, poate fi consecinţa unei dacriocistite, infecţia propagându-se prin intermediul canalului nazo-lacrimal.

Clinic, conjunctivitele se manifestă prin blefarospasm, hiperemia sau congestia vaselor de sânge superficiale, lăcrimare sau exprimarea unui exsudat seros, muco-purulent până la purulent în diferite cantităţi. Treptat, se instalează edemul cu sau fără proliferarea ţesutului limfoid local (sub formă de foliculi) şi în unele situaţii se pierde mobilitatea globului ocular.

În conjunctivitele pure, exsudatul tinde să fie eliminat prin creşterea secreţiei lacrimale, producându-se concomitent şi aderarea (lipirea) pleoapelor.

În leziunile severe, conjunctiva este acoperită de exsudat purulent şi apare opacifierea şi chiar vascularizaţia corneei, situaţie complexă de tip cheratoconjunctivită. Prin cronicizarea leziunii se pot forma cicatrici corneene.

Conjunctivita foliculară evoluează cronic, neavând o etiologie bine determinată. Leziunea se localizează în conjunctiva palpebrală şi pe ambele feţe ale membranei nictitante. Pe lângă blefarospasm şi epiforă, morfologic apar numeroşi foliculi (noduli) limfoizi, mici, cenuşii.

Cheratoconjunctivita sicca (ochi uscat) apare frecvent la câine şi semnifică o deficienţă a secreţiei lacrimale uni- sau bilateral. Se presupune că ar fi de tip autoimun atunci când evoluează bilateral.

Morfologic, conjunctiva este îngroşată, hiperemiată şi inconstant pigmentată. Corneea se opacifiază, apare vascularizaţia şi pigmentaţia ei şi ocazional suferă procese ulcerative. Prin suprainfecţie apar transformări profuze de tip mucopurulent.

Conjunctivita parazitară cea mai frecventă este produsă de Thelazia spp. la diferite specii de animale (cabaline, bovine, canine, pisică, urs, căprioară, om). Alţi paraziţi implicaţi în conjunctivitele parazitare sunt din speciile Habronema, Onchocerca şi membrii ai familiei Oestridae. Doar Thelazia este un parazit ocular, atât forma adultă cât şi cea larvară regăsindu-se în structurile oculare.

Thelazia este un nematod fin, albicios şi foarte mobil. El pătrunde în ductul lacrimal şi în sacul conjunctival la animalele domestice şi sălbatice. Prevalenţa parazitismului este mai mare decât prevalenţa conjunctivitelor manifestate clinic şi atribuite telaziozei.

Femelele de Thelazia sunt vivipare, apar larve libere în secreţiile lacrimale astfel încât pot fi consumate de diptere cu uşurinţă. Larvele se dezvoltă timp de 15-30 de zile în dipter, devin infectante, îşi părăsesc gazda şi se reîntorc în sacul conjunctival.