Patologia Procesului Tumoral

1. PATOLOGIA PROCESULUI TUMORAL

Tumora sau neoplazia (neoplasm) reprezintă o masă anormală de ţesut a cărei creştere depăşeşte şi nu se coordonează cu aceea a ţesuturilor normale; nu are un scop în sine şi este în competiţie cu structurile normale pentru obţinerea de nutrienţi, spaţiu etc. Termenul de tumoră era folosit în trecut pentru a desemna mărirea volumului într-un teritoriu şi care ar putea fi generată de orice tip de agent patogen. În prezent această denumire este folosită pentru desemnarea unei proliferări de tip neoplazic.

Ştiinţa care se ocupă cu studiul tumorilor (origine embriologică, structură citologică şi histologică, factori determinanţi sau favorizanţi, comportament biologic, tratament) se numeşte oncologie.

Una dintre problemele cele mai dificile pe care le întâmpină specialiştii care se ocupă cu studiul tumorilor este aceea referitoare la cauzele care duc la apariţia acestei categorii de leziuni. Trebuie precizat de la bun început că până în prezent se cunosc foarte puţine cazuri în care neoplaziile au o cauză cunoscută şi care au putut fi reproduse experimental. Marea majoritate a agenţilor care induc formare de tumori (factori oncogeni sau oncoinductori) acţionează asupra ADN-ului nuclear, producând o serie de mutaţii. Rezultatul acestora va fi apariţia unei populaţii noi de celule, diferite de cele normale, care prin multiplicare vor genera neoplasmul. Clasificarea agenţilor oncogeni se realizează în funcţie de natura lor în agenţi fizici, chimici şi biologici.

Din categoria agenţilor fizici menţionăm radiaţiile ultraviolete şi radiaţiile ionizante. Expunerea prelungită la soare, permite o acţiune directă a radiaţiilor ultraviolete asupra melanocitelor din piele, cu formare de melanoame. De asemenea, se cunoaşte faptul că persoanele şi animalele care trăiesc în zone sau în medii cu radioactivitate ridicată (de exemplu, zonele în care au avut loc accidente nucleare) prezintă un risc şi o incidenţă foarte mare de apariţie a tumorilor sistemului limfoid şi măduvei osoase hematogene.

Factorii chimici formează grupa cea mai mare, modul de acţiune fiind foarte diferit de la o grupă de substanţe la alta. Unii compuşi sunt prezenţi în natură, cum ar fi unele metale (nichel, plumb, cadmiu, beriliu), micotoxine (aflatoxinele, zearalenona), alcaloizii din unele plante (feriga regală). Alţii sunt rezultatul activităţii umane: hidrocarburile policiclice aromate, pesticidele organoclorurate, componentele gazelor de eşapament, unii aditivi alimentari etc.

Din categoria factorilor biologici amintim virusurile care determină o serie de boli tumorale la om şi la animale. Cele mai studiate sunt virusurile ARN, care determină leucozele multor specii şi virusurile ADN (boala Marek la galinacee este produsă de un Herpesvirus). Rolul oncoinductor al bacteriilor şi paraziţilor este mult mai puţin cunoscut. Paraziţii ca Spirocerca lupi pot induce formare de tumori maligne în esofag la carnivore, iar Gastrophilus spp. duce la apariţia de cancer gastric la cal.

Clasificarea tumorilor ţine cont de mai multe criterii. În funcţie de principalele caracteristici morfologice ale celulelor şi comportamentul biologic, tumorile se clasifică în: benigne şi maligme.

Tumorile benigne (lat. benignus – bun, blând) sunt frecvent încapsulate, fiind delimitate de ţesuturile înconjurătoare. Creşterea lor este expansivă (compresează asupra ţesuturilor periferice), concentrică, exercitând compresie asupra structurilor din imediata vecinătate. Ritmul de creştere este redus, nu produc metastaze şi de cele mai multe ori nu pun în pericol viaţa animalului afectat (excepţie fac tumorile care se dezvoltă în organe vitale şi care nu pot fi abordate chirurgical, cum ar fi cele din encefal). În general sunt uşor de extipat, intervenţia chirurgicală nefiind urmată de recidive postoperatorii.

Tumorile maligne (lat. malignus – rău, primejdios) se mai numesc şi cancere, nu sunt delimitate, infiltrându-se printre structurile normale prin emiterea unor prelungiri formate din celule tumorale. Au în general un ritm de creştere rapid. Extirparea chirurgicală este adesea urmată de recidive postoperatorii. Pot să inducă formare de tumori asemănătoare în alte locuri decât cele de origine (metastaze), punând în pericol viaţa animalului afectat.

Procesul de metastazare marchează fără echivoc diferenţa dintre tumorile maligne şi cele benigne. Metastazare reprezintă transportul unor celule vii dintr-un proces patologic primar şi depunerea acestora în alte ţesuturi şi organe în care generează leziuni asemănătoare sau identice cu cele de origine. Formaţiunile nou-apărute poartă denumirea de metastaze.

Căile de producere a metastazelor sunt diferite, fiecărei categorii de tumori maligne fiindu-i specifice numai una sau două dintre acestea. Cele mai importante căi de metastazare sunt:

- calea limfatică, se realizează prin vasele limfatice, celulele tumorale ajungând în limfocentrul cel mai apropiat de tumoră, iar de aici în ficat şi pulmon;

- calea sanguină, se realizează mai ales prin sistemul venos şi numai foarte rar prin cel arterial, metastazele fiind localizate cel mai frecvent în pulmon;

- calea canaliculară este specifică organelor cum sunt ficatul şi pulmonul, celulele tumorale folosind drept cale de vehiculare sistemul de canale biliare sau arborele bronşic; metastazele se pot produce în cadrul aceluiaşi organ sau în organele învecinate care prezintă legături anatomice cu organele afectate primar;

- prin contact direct – se întâlneşte mai ales în cazul tumorilor ce se dezvoltă în organele din cavităţile preformate (o tumoră ovariană malignă este însoţită de desprinderea unor celule care se vor implata pe suprafaţa celorlalte organe din cavitatea peritoneală).