Placenta la Scroafă

Rolul placentei

Dezvoltarea produsului de conceptie în uter necesita, pe masura ce gestatia avanseaza, cantitati marite de substantele plastice si energetice, precum si posibilitati de eliminare a produsilor rezultati în urma metabolismului embrio-fetal. Substratul material care permite realizarea acestor schimburi este format din anexele fetale si endometru.

Placenta este un organ indispensabil pentru asigurarea dezvoltarii produsului de conceptie, in toata perioada gestatiei desi, în 1968 Chamberlain, folosind o aparatura foarte complexa a reusit sa asigure supravietuirea embrionilor si fetusilor de catea, vaca, scroafa si femeie un anumit interval de timp în afara organismului.

Cunostintele acumulate în decursul anilor privind atât structura placentei cât mai ales schimburilor complexe care au loc la nivelul ei, permit sa aflam ca placenta nu este un simplu loc de pasaj, ci un adevarat organ cu activitati metabolice si secretorii proprii.

În multe privinte, activitatea metabolica a placentei este asemanatoare cu cea a ficatului, fiind considerata ca ar juca rolul unui ficat temporar pentru fetusi în perioada prenatala. Întelegerea mecanismelor transferului si metabolismului placentar nu poate fi conceputa fara câteva date esentiale asupra structurii anatomice, histolagice si histochimice a aceatui organ.

Structura anatomo-histologica a placentei la scroafa

Placenta de scroafa a fost studiata si descrisa de numerosi autori începând înca din anul 1904 (Robinson) si a continuat sa fie studiata în decursul deceniilor ajungând pâna în ultimii ani când se fac numeroase investigatii pentru depistarea altor factori (necunoscuti înca) care contribuie la functionalitatea complexa a acestui organ temporar.

La examenul macroscopic se constata ca fiecare sac alantocorionic are un aspect fuziform destins, cu suprafata foarte cutata, care se desprinde usor de mucoasa uterina, fara distrugeri sau pierderi de tesuturi. Fiecare fald circular prezinta o serie de lamele secundare foarte fine cu proeminente viloase, raspândite uniform pe întreaga suprafata a sacului embrionar, cu exceptia capetelor unde nu sunt aceste vilozitati. Datorita acestei dispuneri a vilozitatilor este aplatizat spre vârful vilozitatilor si cilindric înalt spre baza. Între circulatia materna si cea fetala se interpun doua endotelii, doua epitelii si lumenul uterin, placenta fiind din acest punct de vedere epitelio-coriala. Ondulatiile capilarelor ajung pâna în zona subepiteliala, întinzându-se între celulele epiteliale aplatizate. În fata areolelor coriale se gasesc deschiderile glandelor uterine în care se aduna embriotroful si în dreptul carora corionul este dezlipit de mucoasa. uterina, sub forma veziculara.

Embrionii sunt dispusi în portiunea centrala a fiecarui sac, fiind în mod neobisnuit, uniform raspândit în cele doua coarne uterine. În fazele timpurii ale dezvoltarii embrionare se poate delimita usor, prin examenul extern al uterului gestant, aria fiecarui sac alantocorial (asa numitul „loculus”) datorita unor gâtuiri ale cornului uterin. Odata cu avansarea gestatiei acest aspect dispare, segmentele gâtuite ale uterului devenind tot mai putin evidente.

Portiunile terminale ale sacilor alantocoriali învecinati degenereaza si se unesc datorita unei secretii uterine galbui si lipicioase. Începând cu a 24-a zi de gestatie, alantoida are 24 cm lungime si 5 cm diametru si se dezvolta foarte rapid în timp ce sacul amniotic ramâne relativ mic.

Volumul lichidului amniotic si alantoidian variaza în functie de stadiul gestatiei. Astfel, lichidul alantoidian creste rapid in timpul. primei treimi a gestatiei ajungând pâna la 30 ml pentru fiecare sac pentru ca sa descreasca, spre sfârsitul gestatiei pâna la 100 ml sau mai putin, în timp ce lichidul amniotic creste mai mult. în partea a 2-a a gestatiei ajungând pâna la 200 ml în luna a 3-a.