Pur Sânge Arab

Curs
6.7/10 (3 voturi)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 32 în total
Cuvinte : 7716
Mărime: 203.23KB (arhivat)
Cost: Gratis

Extras din document

Rasa Arabă este una din cele mai vechi şi mai vestite rase de cai din lume, din care au derivat majoritatea raselor culturale de cabaline existente în acest moment în lume.

Rasa s-a format în Podişul Nedjed (zonă controlată de tribul Vahabiţilor), care prin oazele sale a oferit condiţii optime de dezvoltare a rasei.

După unii autori, rasa şi-ar avea originea în caii din zona Asiei Centrale, care, prin intermediul perşilor, au ajuns în secolele IV-VI e.n. în Peninsula Arabă.

O altă ipoteză ar fi, că origine rasei se află în caii sălbatici din desert, prinşi şi domesticiţi în Egipt, de către soldaţii regelui Solomon (974 î.e.n.).

Profetul Mahomed (572-632 e.n.) specifica în Coran, că cine se îngrijeşte de aceasta rasă de cai va avea accesul în Paradis.

Creşterea şi ameliorarea calului Arab a fost şi este considerată de musulmani drept o datorie sacră

În timpul expansiunii Islamului, rasa a cunoscut o dezvoltare şi o extindere deosebite, arealul de răspândire întinzându-se din nordul Africii până în Europa.

În sec. al VII-lea rasa a fost introdusă în Spania, de către arabi, contribuind la formarea majorităţii raselor spaniole.

Tot în sec. al VII-lea pătrund şi primele exemplare în Franţa.

În sec. al XVI-lea, prin intermediul turcilor, rasa pătrunde în Polonia şi Ungaria.

La începutul sec. al XVII-lea s-au realizat primele importuri de cai arabi în Marea Britanie.

În Egipt, viceregele Abbas Pasa (1848-1850) , a înfiinţat Herghelia Naţională EL ZAHARA , de unde provin şi în prezent, unii din cei mai frumoşi şi mai valoroşi reproducători din lume.

Pe teritoriul ţării noastre, caii Pur-sânge Arab erau crescuţi în hergheliile boierilor din Tara Româneasca şi Moldova.

Începând cu secolul al XVI-lea, caii din Moldova au devenit foarte apreciaţi, iepele "moldoveneşti" fiind folosite la dezvoltarea unor noi rase vest-europene, ca Pur sânge Englez sau Kladrub.

În anul 1775 s-a înfiinţat herghelia de la Rădăuţi, iar în 1928 s-a înfiinţat herghelia de la Mangalia, care este astăzi principalul nucleu de reproducţie pentru caii Pur-sânge Arab din România.

Datorită vechimii rasei , precum şi a selecţiei riguroase, exemplarele au un grad foarte mare de omogenitate.

Caii Pur Sânge Arab sunt consideraţi “perfecţi” de majoritatea experţilor în cabaline.

În formarea şi consolidarea tipului şi constituţiei rasei Arabe, climatul din arealul de formare a avut-o influenţă majoră.

Temperatura, care în decurs de 24h poate avea diferenţe de până la 45°C, precum şi condiţiile vitrege de furajare a cailor în deşert au determinat o capacitate de adaptare şi o rezistenţă deosebită.

Umiditatea foarte scăzută, care în perioada de vară nu depăşeşte 20% , explica nările mari, largi ale acestei rase, pentru umezirea aerului inspirat.

Calul arab se remarcă printr-o deosebită eleganţă, nobleţe, armonie de ansamblu, expresivitate şi vioiciune.

Capul este mic, uscăţiv, conic, cu fruntea largă , pătrată şi profilul uşor concav sau drept.

Ochii sunt foarte expresivi, cu arcadele orbitale proeminente.

Nările sun mari şi largi.

Urechile sunt mici, purtate vertical şi foarte mobile.

Gâtul este bine proporţionat cu trunchiul şi prezintă o prindere corecta faţă de acesta.

Coama este bogată, purtată lateral.

Preview document

Pur Sânge Arab - Pagina 1
Pur Sânge Arab - Pagina 2
Pur Sânge Arab - Pagina 3
Pur Sânge Arab - Pagina 4
Pur Sânge Arab - Pagina 5
Pur Sânge Arab - Pagina 6
Pur Sânge Arab - Pagina 7
Pur Sânge Arab - Pagina 8
Pur Sânge Arab - Pagina 9
Pur Sânge Arab - Pagina 10
Pur Sânge Arab - Pagina 11
Pur Sânge Arab - Pagina 12
Pur Sânge Arab - Pagina 13
Pur Sânge Arab - Pagina 14
Pur Sânge Arab - Pagina 15
Pur Sânge Arab - Pagina 16
Pur Sânge Arab - Pagina 17
Pur Sânge Arab - Pagina 18
Pur Sânge Arab - Pagina 19
Pur Sânge Arab - Pagina 20
Pur Sânge Arab - Pagina 21
Pur Sânge Arab - Pagina 22
Pur Sânge Arab - Pagina 23
Pur Sânge Arab - Pagina 24
Pur Sânge Arab - Pagina 25
Pur Sânge Arab - Pagina 26
Pur Sânge Arab - Pagina 27
Pur Sânge Arab - Pagina 28
Pur Sânge Arab - Pagina 29
Pur Sânge Arab - Pagina 30
Pur Sânge Arab - Pagina 31
Pur Sânge Arab - Pagina 32

Conținut arhivă zip

  • Pur Sange Arab.docx

Alții au mai descărcat și

Farmacologie

ANTIBIOTICE In sens restrans, se definesc ca substante antimicrobiene elaborate de celule vii. Obisnuit se obtin prin extractie din culturi de...

Fiziologie

1.) Manifestarile materiei vii : metabolismul , miscarea , ieitabilitatea , cresterea si diferentierea , reproducerea si ereditatea , rezistenta...

Toxicologie

I. Toxicologie generală 1.1. Definirea noţiunilor de toxic, intoxicaţie, toxină, toxicoză Toxic – are etimologie controversată. Cuvântul toxic...

Boli Infectioase

BOALA MAREK *viroze COMPLEXUL LEUCOZĂ-SARCOM RETICULOENDOTELIOZA *boli imunosupresoare BOALA DE GUMBORO ANEMIA INFECŢIOASĂ A PUILOR...

Boli Infecțioase

BOLILE INFECŢIOASE sunt alterări datorate multiplicării agenţilor patogeni (microorganisme, prioni) ce realizează infecţia prin pătrundere,...

Micoplasmozele Mamiferelor Agalaxia Contagioasa Ovina si Caprina - Rasfugul Alb

Definiţie: boală infecto-contagioasă, specifică oilor şi caprelor, caracterizată prin procese inflamatorii cu localizări mamare, articulare şi...

Cursuri Sisteme de Productie Animaliera

CRESTEREA CABALINELOR Importanta economica si sociala: Laptele- 96% din productia mondiala asigura vacile Carne- 33% asigura bovinele Piei – 90%...

Chinchilla - Generalitati, Crestere, Tratamente, Hrana, Sfaturi

CHINCHILA. PREZENTARE GENERALA Chinchila face parte din familia rozatoarelor. Ea este originara din tari cum ar fi Argentina, Bolivia, Chile....

Ai nevoie de altceva?