Anatomia Sistemului Vascular Limfatic

Sistemul limfatic, ca şi unele organe esenţiale, cum ar fi creierul, mai prezintă încă aspecte necunoscute, atât la nivel anatomo-fizio-patologic, cât şi în ceea ce priveşte tratamentul.

Sistemul limfatic nu a fost recunoscut decât la începutul secolului XVII. Chiar dacă Eustachius şi-a dat sdeama de existenţa canalului toracic încă din 1525, totuşi, el l-a atribuit sistemului venos. Abia în 1622, Aselli descoperă chiliferele intestinale, rolul lor în digestie şi le diferenţiază de vene, punând astfel primele jaloane ale anatomo-fiziologiei sistemului limfatic.

În jurul anului 1651, Pequet, apoi Glisson, demonstrează existenţa circulaţiei limfatice abdominale, intestinale, a ficatului, a pancreasului, a mezenterelor şi a canalului toracic. Puţin după aceea, Bartholini afirmă existenţa limfocitelor în afara organelor digestive. Secolele XVIII şi XIX s-au îmbogăţit cu descoperirile lui Mascani şi Sappey şi abia în secolul XX, în 1932, Rouvière publică o descriere a sistemului limfatic.

În raport cu alte sectoare, aşa-zisa “întârziere ştiinţifică” actuală a descoperirilor în ceea ce priveşte anatomia, fiziologia şi patologia sistemului limfatic şi a fundamentării tratamentelor, menţinută şi amplificată în parte şi de discreţia cu care se fac publice aceste descoperiri, este determinată de dificultatea realizării unor examinări netraumatizante pe subiectul viu, de variaţiile importante de la un individ la altul şi de exiostenţa unui număr semnificativ de reţele în repaus, imposibil de localizat în lipsa unei poatologii care să la activeze.

Constituţia anatomică nu este aceeaşi pe întreaga scară animală. Astfel, animalele inferioare nu au trunchiuri limfatice colectoare, limfa din organe adunându-se în spaţii sau sinusuri cu pereţii acoperiţi de endoteliu. În aceste cazuri, mişcarea limfei spre vene se realizează prin aşa-numitele “inimi limfatice”, care reprezintă adevărate organe contractile. Sunt alte specii de animale, care nu au staţii ganglionare. Aceste noţiuni demonstrează că unele studii experimentale pe animale nu pot corespunde fiziopatologiei umane.

Organizarea reţelei limfatice

Sistemul limfatic reprezintă calea de întoarcere a lichidului interstiţial, care duce la cordul drept, prin intermediul circulaţiei venoase, o parte din plasma încărcată cu produse de dezasimilaţie şi de secreţie. Din punct de vedere anatomic, sistemul limfatic se compune din:

- formaţiuni limfoide simple;

- vase limfatice;

- ganglioni (noduli) limfatici.

Formaţiunile limfoide simple

Sistemul limfatic este răspândit în tot organismul, cu predilecţie la nivelul căilor aeriene superioare şi pe tot traiectul tubului digestiv. Unele formaţiuni pot fi apreciate macroscopic, altele dimpotrivă trebuiesc cercetate microscopic pentru a putea fi puse în evidenţă. Aceste formaţiuni pot fi uneori “simple”, fiind reprezentate printr-o infiltraţie difuză, cu elemente limfo-reticulare, ori printr-o aglomerare de celule izolate de restul teritoriilor, formând puncte limfoide. În alte regiuni se întâlnesc noduli, ce reprezintă foliculul limfatic, ce nu depăşeşte jumătate de milimetru (aceştia se găsesc de obicei în corionul mucoasei digestive). Foliculul limfatic este reprezentat printr-o aglomerare de limfocite în jurul unui centru germinativ, elementele sale fiind situate în ochiurile unei reţele conjunctive. Limfocitele adulte se mobilizează trecând, fie în spaţiile interstiţiale şi de aici în circulaţia limfatică, fie în organele din vecinătate. Asocierea mai multor foliculi dă naştere în unele locuri la formaţiuni limfoide complexe (de tipul amigdalelor, plăcilor lui Payer).