Aprecierea Calitativă a Rației Alimentare

Problema interrelaţiei alimentaţie–sănătate este una dintre cele mai vechi preocupări din

istoria medicinei umane. Este adevărat că prin termenul „diaita” Hipocrate înţelegea, în urmă cu

2 500 de ani, modul de viaţă al omului în totalitatea sa (aer, temperatură, exerciţiu fizic, odihnă

etc.), alimentaţia fiind şi pe atunci factorul cel mai important în menţinerea sănătăţii.

Restrângerea sensului cuvântului „dietă” la cel de regim alimentar apare în sec. I d. Hr.

Concepţia precum că „dietă” înseamnă restricţie sau interdicţie alimentară nu aparţine şcolii

hipocratice; ea pare să fie mult mai veche, cu rădăcinile în practica medicală a egiptenilor. De la

Herodot cunoaştem că egiptenii considerau că „hrana este sursa tuturor relelor”. Această

concepţie străbate întreaga medicină veche după Hipocrate, iar unele reminiscenţe predomină şi

în epoca contemporană.

Faptul că hrana constituie sursa de energie prin care organismul face faţă nevoilor vitale este

un adevăr pus în discuţie abia la sfârşitul sec. XVIII, paralel cu descoperirea oxigenului şi cu

înţelegerea procesului de combustie.

Progresul deosebit al chimiei, fizicii, fiziologiei, biofizicii, biochimiei etc., care are loc în

sec. XIX şi XX, este urmat de dezvoltarea cunoştinţelor noastre despre alimente. Se determină

astfel compoziţia acestora în principii nutritive (proteine, lipide, glucide, vitamine, săruri, apă).

Se urmăresc transformările lor în organism şi rolul pe care-l au din punct de vedere energetic şi

plastic. Se descriu diverse etape metabolice, începând cu digestia şi resorbţia şi terminând cu

bilanţul azotat şi cel energetic. Se fixează necesităţile fiziologice pentru fiecare principiu nutritiv

în parte. Se ajunge treptat să se înţeleagă interrelaţia dintre diverse principii alimentare şi

păstrarea sănătăţii omului.

În organismul uman au loc în permanenţă distrugerea şi formarea celulelor. Materialul

necesar pentru formarea celulelor noi poate fi obţinut, în mod normal, numai din alimente.

Formarea normală a celulelor noi este deosebit de importantă pentru o bună funcţionare a

organismului, iar raţia alimentară trebuie s-o asigure cu toate materialele necesare în acest scop.

NECESARUL ENERGETIC AL ORGANISMULUI UMAN

Fiind condiţia esenţială pentru existenţa vieţii, funcţia de alimentare este comună tuturor

formelor de organizare a materiei vii şi reprezintă legătura cea mai veche dintre organism şi

mediul ambiant.

Deşi numărul substanţelor existente în natură este colosal, totuşi, numărul celor care

participă la desfăşurarea proceselor metabolice este destul de redus. În general, organismele vii

nu încorporează decât substanţe care sunt sau pot fi identice cu cele din structura lor proprie şi

care, participând la desfăşurarea normală a metabolismului, furnizează energia necesară

fenomenelor biologice şi asigură troficitatea organismului respectiv. Deci, procesele biologice

care au loc în organism sunt legate de o permanentă cheltuială de energie. Energia iniţială în

desfăşurarea acestor procese se asigură, în mod normal, tot prin alimente. Varietatea alimentelor

din raţia alimentară a omului asigură evaluarea funcţiilor vitale ale organismului.

Pentru asigurarea unei funcţionalităţi normale este necesar ca raţia alimentară să furnizeze

materialul plastic şi energetic corespunzător cerinţelor organismului, care utilizează ca material

plastic şi energetic nu alimentele propriu-zise, ci componentele lor: proteinele, lipidele,

glucidele, sărurile minerale, vitaminele.

Primele trei – proteinele, lipidele, glucidele – reprezintă materialul energetic pentru

organism, material de refacere, de reînnoire a ţesuturilor uzate.

Sărurile minerale şi vitaminele intervin într-o serie de reacţii biochimice din organism,

accelerând viteza lor de producere. Ele sunt numite şi catalizatori. Aceste componente, numite şi

factori nutritivi, aflându-se în cantităţi foarte variate în diferite alimente, provoacă pericolul ca

raţia alimentară să devină insuficientă, excesivă sau dezechilibrată, în raport cu necesităţile

organismului. Astfel, ele pot avea repercusiuni negative asupra sănătăţii. Pentru a preveni

consecinţele negative ale unei alimentaţii necorespunzătoare şi pentru a asigura o alimentaţie

optimă, este necesar ca raţia alimentară să fie alcătuită pe baze ştiinţifice. De aceea, în primul

rând, trebuie să cunoaştem nevoile organismului în factori nutritivi, iar în al doilea rând, modul

de acoperire a acestor nevoi prin alimente.

Întrucât organismul se comportă diferit faţă de lipsa unor substanţe nutritive din hrana

ingerată, trofinele pot fi împărţite în:

- esenţiale sau indispensabile, cele care nu pot fi elaborate de organism în măsura

necesităţilor sale; de aceea, el trebuie să le primească din mediul extern (elementele minerale,

vitaminele, unii aminoacizi, acizi graşi etc.);

- neesenţiale sau dispensabile, cele care pot fi sintetizate în organism pe seama altor

trofine (majoritatea glucidelor şi lipidelor, numeroşi aminoacizi etc.).