Artroza gleznei

Generalităţi-definiţie,clasificare,date epidemiologice.

Rematismul este o boală foarte veche.Putem spune că aceasta a apărut odata cu apariţia omului pe pămînt. În privinţa reumatismului,şi astăzi exista dispute intense cu privire la interesul sau,probleme legate de aceste categorii de boli,nefiind nici pînă in prezent lămurite.

După indelungate cercetari si după ce au fost emise mai multe variante reumatismul a fost clasificat astfel :

a.Bolile reumatismale –

-articulare şi viscerale cu caracter infecţios ;

-articulare cu caracter degenerativ ;

-articulare periferice cu caracter infecţios sau degerativ ;

b.Manifestările de tip reumatic în alte boli :

-alargoze,colagenoze,afecţiuni neurologice ;

-osteocondropatii,boli de origine traumatică ;

-boli de origine psihică ;

În urma statisticilor efectuate asupra incidenţei reumatismului în diferite stări s-a constatat că o mare parte din populaţie suferă de boli reumatismale,in jur de 8-15%.

In ţara noastră unele statistici efectuate in 1982 arătau că afecţiunile reumatice reprezintă 5-8% din morbiditatea generală.Reumatismul este strans legat de condiţiile vieţii sociale iar de multe ori plătesc tribut in aceste boli oameni tineri cu capacitate de muncă alterată, randament scăzut,forţaţi să intrerupă adeseori munca.Reumatismul devine astfel un flagel social, fapt care impune o profilaxie şi o terapeutică în afara celor individuale.

Definiţia artrozei :

Artrozele sunt afecţiuni reumatismale ale articulaţiilor mobile (diartrodiale),caracterizate prin deteriorarea şi abraziunea cartilajului articular ,precum şi prin leziuni hipertrofice ale extremităţilor osoase.

Clasificare

Artrozele pot fi:

-monoarticulare(uneori bilaterale)

-poliarticulare

Ele cresc ca frecvenţă paralel cu vîrsta, neinsoţite de semne generale şi nici de leziuni extraarticulare, ele se traduc clinic prin dureri ,impotenţă funcţională şi prin deformări articulare ,iar radiologic prin

pensarea spaţiului articular ,osteofitoza,osteoscleroza subcondrală şi uneori zone circumscrise de osteoporoză.

Date epidemiologice

Artrozele,răspîndite mai ales în zona temperată pot avea o simptomatologie accentuată de schimbările meteorologice (dureri meteorologice)

Artrozele sunt boli ale vârstei mijlocii şi înaintate afectând ambele sexe. Frecvenţa lor este extrem de mare la indivizii peste 50 de ani,examenul radiologic evidenţiază la foarte mulţi subiecţi aspectele caracteristice amintite,dar numai o parte din indivizi ( 5-15%)au simptome supărătoare,ceea ce înseamnă că numai în acest caz poate fi vorba de artroză boală.

Etiopatogenie - cauze,mecanisme,anatomie patologică.

În general alterările cartilaginoase constitue un proces metabolic care începe după 40 de ani şi care adesea nu poate fi asimilat cu îmbătrânirea cartilajului.

În afara denumirii de artroze, mai este folosit şi termenul de reumatism degenerativ,ca şi cel de osteoartrită.

Reumatismul degenerativ prezintă două forme :

-primitive

-secundare

Cauze

Apar alterări cartilaginoase ,acestea constituind un proces metabolic care incepe dupa 50 de ani.Aceste leziuni cartilaginoase sunt determinate de următorii factori :

1. - factori mecanici :

-alterarea cartilajului poate fi produsă de o suprasolicitare datorită unei repartiţii anormale a presiunilor articulare

-obezitatea :factor favorizant al artrozelor prin mărirea sarcinii suportate de articulaţiile membrelor inferioare şi ale coloanei lombare.

2. - factori traumatici:

-traumatismele importante ce determină fracturi ,luxaţii sau subluxaţii, antrenează alterări ale cartilajului sau repartiţii noi ale presiunilor articulare.

3. - factori endocrini şi metabolici :

-acromegalia

-menopauza

4. - factori inflamatori cronici :

-infecţii TBC osteoarticulare ;

-poliartrita reumatoidă ;

5. - alţi factori :

-imbătrînirea

Mecanisme

Artrozele piciorului sunt în majoritatea cazurilor secundare unor:

a.- traumatisme: fracturi vicios consolidate ale calcaneului, ale scafoidului sau metatarsienelor.

b.- tulburări statice : picior scobit,picior plat,picior talus valgus, picior talus varus, picior genu varum, picior genu valgum, malformaţii congenitale(sinostoze,condrodisplazii),sechele de poliomielita .

c.- artrite cronice:după puseurile inflamatorii repetate cu leziuni ulcerative, deformaţii si incongruente articulare ale poliartritei

reumatoide, spondilartritei periferice sau gutei cronice.

d.- osteonecroze ale astragalului,scafoidului,capului metatarsului al doilea şi al treilea.

La factorii etiologici menţionaţi se adaugă frecvent purtarea unei incălţăminţi nefiziologice, care favorizează sau accelerează procesul degenerativ şi decompasiunea funcţionala.

Artroza metatarso -falangiană a degetului mare(halus rigidus), reprezintă cea mai frecventă artroză a piciorului ( 60% din cazuri).Procesul artrozic interesează capul primului metatarsian ,baza falangei proximale, a haluxului si cele doua sesamoide. În majoritatea cazurilor este vorba de urmările unor traumatisme axiale ale degetului mare ,boala Sudek ( algodistrofia posttraumatică ) , entorse metatarso -falangiene, reumatisme inflamatorii ( poliartrita reumatoidă,artropatia psoriazică ), boli metabolice (guta), imobilizare prelungită , hipermobilitatea şi lungimea exagerata a primei raze ( cu halux de tip „Egiptean”), osteonecroza capului primului metatarsian ( care frecvent evoluează spre halux rigidus ).

Anatomie patologică

În mod normal cartilajul articular este supus unui proces , care este rezultatul activităţii condrocitelor ( mai ales cele din zonele medii şi bazale) şi a celulelor sinoviale .

În boala artrozică ,sub influenţa factorilor etiologici se modifică comportamentul condrocitelor. O ipoteza patogenică ce interesează datele de mai sus, consideră că insulte primare multiple şi deseori recunoscute , conduc la eliberarea din condrocite a enzimelor proteolitice şi colagenolitice care degradează matrixul , proteogliconii şi colagenul mai ales în condiţiile unui cartilaj vârstnic. Insuficienţa proceselor reparative permite dezvoltarea modificărilor degenerative .

Evenimentele inflamatoare ce pot apărea in mod pasager amplifică procesul distructiv.

Originea lor poate fi uneori miocristalină prin eliberarea în cavitatea articulară a unor cristale din structura osoasă ( hidroxipatia şi pirofosfat de calciu ) ce introduc o artrită nespecifică.

Formarea osteofitelor ( proliferări marginale pe os ) este al doilea proces important al boli artrozice alături de degradarea cartilajului.

Relaţiile dintre cele două fenomene nu sunt elucidate ; s-a sugerat că apariţia osteofitelor este rezultatul proliferării vaselor de sânge in zonele cartilajului degenerat,ca urmare a microfacturilor osului subcondral.

Osteofitele sunt acoperite de cartilaj.

Ţesutul cartilaginos normal este foarte activ , la nivelul său având loc următoarele procese:

-sinteza de acizi dezoxiribonucleici

-sinteza acizilor ribonucleici şi a proteinelor

-formarea substanţei fundamentale

-fabricarea fibrelor de colagen - viteza de reînnoire a ţesutului cartilaginos articular este de 12 zile.

În ortoze, metabolismul cartilajului este deprimat , sintezele amintite sunt deficitare . Acest proces degenerativ face cartilajul friabil şi duce la formarea de fisuri şi ulceraţii ; uzura cartilajului duce la dezgolirea osului subiacent , care devine sediul unui proces de scleroza.

În artroza constituită constatam:

- leziuni cartilaginoase (cartilajul se desuamează , prezintă fisuri şi ulceraţii)

- leziuni osoase ~proliferări osteofitice la periferia suprafeţei articulare,osteoscleroza secundară .

Atingerea sinovială e secundară şi tardivă, având o oarecare importanţă numai în anumite localizări.