Asistență medicală generală

Cursul nr 1

Bazele Stiintei nursingului

Ingrijirea bolnavilor din comuna primitive pana la I Razboi Mondial

Prof. Nursing

Asist. Med. Pr. MDN Cristina Chiriac

Practicata din perioada preistorica arta de a îngriji are un caracter universal, putand fi acceptata ca o lege naturala. Recunoasterea ca profesie, „utila si unica”, se produce in a doua jumatate a secolului XX. De-a lungul timpului „arta de a ingriji”, a fost influentata de specificitatile culturale, etnice, credinta, diferitelor grupuri etnice.

Mesopotamia

Mesopotamienii cautau in valorile etice o unitate de masura care sa le dea o solida baza morala. Lumea lor nu mai este arbitrara, raul si bolile nu mai sunt considerate simple intamplari.

La inceputurile istoriei lor mesopotamienii au abordat bolile prin prisma medicinei magico-religioase, iar cand acestea dadeau gres se recurgea la serviciile medicului empiric sau la chirurg.

Medicina magica era practicata de preoti, iar cauza bolilor era pusa pe seama greselilor savarsite fata de zei. Diferiti demoni, spirite si duhuri erau asociate unor boli si afectiuni. Ritualul izgonirilor din corpul suferind era practicat de un preot exorcist numit Asipu. Preotii se formau in scolile de medicina hieratica, cea mai vestita fiind situata in orasul Bosippa. Patronul medicinei era considerat zeul Ninazu, care avea ca simbol un sarpe incolacit pe toiag.

Pentru aflarea unui prognostic sau a unei terapii eficiente intr-o anumita boala, preotii Asipu foloseau diferite metode de divinatie, constand in studierea organelor unor animale sacrificate, a picaturilor intr-un vas cu apa, interpretari astrologice sau interpretarea viselor.

Cu timpul asiro-babilonienii dezvolta o noua stiinta, numita catarctica, sau „arta de a preveni si vindeca bolile si suferintele morale, prin purificarea sufletului si curatenie corporala”, reusind sa-si dezvolte o medicina empirica pre-stiintifica.

Din codul regelui Hammurabi reiese ca stiinta practicata de medicii empirici se numeste ASUTU, iar practicantul ASU. Activitatea medicilor se desfasura conform unei stricte etici profesionale, care reglementa atributiile si onorariile ce li se cuveneau.

In orasul sumerian Nippur s-a gasit o tablita care contine texte medicale, in special elemente de farmacopee, majoritatea medicamentelor folosite fiind de origine vegetala.

Civilizatia asiro-babiloniana a dat culturii medicale o farmacopee bogata, cu un mare numar de retete si tehnici terapeutice, din care insa lipsea un element esential: cantitatea diferitelor produse componente.

Judecand dupa vechimea textelor descoperite, mesopotamienii au fost probabil, primii care au reusit sa creeze o medicina empirica.

Egipt

Cele mai cunoscute scrieri medicale egiptene sunt: Papirusul Ebers (descoperit in 1873 la Teba), Papirusul Brugsh (1909 in Memphis), Papirusul Edwin Smith (1862), Papirusul Hearst si Papirusul Chester Beatty. Studiul lor releva baza empirica a procedeelor medicale, amestecate cu magia si practicile religioase.

Medicii egipteni se formau de regula in jurul templelor si erau considerati reprezentanti ai marelui zeu Toth, patron al stiintelor si al bibliotecarilor. Preocuparile medicale erau in deplina concordanta cu civilizatia egipteana si aveau un caracter mistico-religios, dezvoltand in paralel si o medicina empirica, laica, bazata pe unele proceduri terapeutice ce isi dovedisera eficacitatea de-a lungul timpului. Desi cunosteau arta imbalsamarii si practica disectiei cadavrelor, se pare ca aveau putine cunostinte despre anatomia corpului omenesc.

Aflam de la istoricul grec Herodot, ca medicina egipteana avea un oarecare grad de specializare: „Tara este plina de medici, unii pentru ochi, altii pentru dinti, altii pentru abdomen, altii pentru boli ascunse.”

Istoricul grec Diodore relateaza despre obligativitatea bolnavilor egipteni, ca odata insanatositi sa relateze preotilor, simptomele bolii avute si remediile folosite. Se pare ca vechii egipteni semiologia anginei pectorale si a infarctului miocardic.

Incepand din jurul anului 1650 ICh., in Egipt incepe sa se formeze o medicina sociala si o medicina a muncii. Soldatii primeau ingrijire medicala gratuita, constructorii de piramide erau supravegheati medical, favorizand astfel dezvoltarea chirurgiei si a ortopediei. Totusi in vechiul Egipt nu s-a gasit nici o urma a vreunei institutii comparabila cu spitalul.

India

Experientele medicinii indiene pot fi catalogate pe trei mari perioade trei perioade:

medicina pre ariana (300-1500 ICh..), medicina vedica (700 ICh., – pana acum), medicina ayurvedica (traditionala indiana). Conceptele medicale ale civilizatiei preariene au putut fi deduse odata cu descoperirea minelor de la Mohenj-Daro si Harrapa, ai caror locuitori, se pare ca acordau o mare importanta igienei corporale.

Medicina vedica are la baza o conceptie medicala mitica, bazata pe exorcizare si demonologie.

Filozofia medicala indiana se bazeaza pe existenta unor canale (nandi, dhamani si hira) prin care circula forta organica, care va constitui fundamentul pe care se vor construi, atat medicina ayurvedica cat si tehnica yoga.

Ayurveda, sau „stiinta vietii”, este o conceptie bio-medicala asupra omului sanatos, dar si bolnav. Cel mai vechi text de medicina ayurvedica este cunoscut sub denumirea de Carakasamita, reprezentand o colectie de carti in proza si versuri, cuprinzand in mod separat, cunostinte de anatomie, diagnostic, prognostic si diferite terapii.

In India educatia medicala se facea in universitati, cele mai cunoscute fiind, Nalanda si Takasila. Dupa 7 ani de invatatura, „invatacelul” isi desavarsea cunostintele sub indrumarea unui maestru. Odata dobadit, dreptul de a practica, medicul se obliga sa inlature suferinta si sa lupte pentru fericirea oamenilor. Ingrijirea medicala era acordata, deopotriva de catre barbati cat si de femei. Bolile erau diagnosticate prin obsevartie si examinarea cilinica, medicul luand in observatie trei elemente principale: culoarea conjunctivei, aspectul limbii si caracteristicile urinei. Din arsenalul terapeutic bazat pe droguri, vegetale si produse de origine animala, faceau parte: boraxul, sulfatul de cupru, carbonat de sodiu, mercurul, rezepina, tiroida, extracte de substanta nervoasa, etc.

In esenta medicina ayurvedica poate fi rezumata astfel: este creata de preoti, filozofi sau medici, fiind practicata de profesionisti; se bazeaza pe o literatura medicala temeinica, ce contine o semiologie bogata, dar si un arsenal terapeutic medical si chirurgical evoluat, comparaabil cu cel european; in ecuatia sanatate-boala, bolnavul reprezinta factorul pasiv ce apeleaza la factorul activ pentru a-l salva.