Boli Pshihice

Tulburări de comunicare

Comunicarea este:

- verbală (vorbirea, scrisul, cititul, comunicarea prin simboluri matematice, logice şi artistice)

- non-verbală – se referă la comunicarea atitudinală (ţinuta), gestuală şi comunicarea afectiv-expresivă care cuprind mimica şi pantomimica.

Tulburări ale limbajului vorbit:

Tulburări cantitative

(+)

- tahilalia (consecutivă tahipsihiei) – este o vorbire foarte rapidă, cu schimbări abrupte de teme, dar comprehensibilă

- logorea (consecutivă debitului ideativ crescut) – discursul este interminabil, incoercibil.

(-)

- bradilalia (consecutivă bradipsihiei) – vorbirea este rară, cu latenţe şi răspunsuri scurte

- stereotipia verbală – repetă acelaşi răspuns la o serie de întrebări diferite.

- întreruperea bruscă, de scurtă durată a discursului verbal cu continuarea sau nu, ulterior, a ideii, corespunde barajului ideativ.

Tulburări calitative:

- mutismul – pacientul tace, nu vorbeşte spontan, nu răspunde la întrebări, nu comunică deşi înţelege. Apare în starea de catatonie.

Tulburări ale limbajului vorbit sau scris de cauză neurologică:

afazia – dificultatea sau incapacitatea de înţelegere (afazie Wernicke) sau de exprimare (afazie Broca) a limbajului vorbit consecutivă unei leziuni cerebrale de focar. Afazia este motorie (Broca, expresivă, nefluentă) în care pacientul înţelege ceea ce aude dar are o dificultate sau incapacitate de a se exprima prin limbaj vorbit sau scris (agrafie). Afazia mai poate fi senzorială (Wernicke, receptivă, comprehensibilă, fluentă) în care pacientul are o dificultate sau o incapacitate de a înţelege ceea ce aude sau vede scris. Nu înţelege semnificaţia cuvintelor, astfel vorbirea pacientului deşi este fluentă nu este coerentă (jargon). A treia formă de afazie este cea globală care cuprinde atât afazia motorie cât şi cea senzorială. Afazia anomică – pacientul nu poate denumi ceva.

- agrafia - se referă la incapacitatea de a scrie.

- alexia – se referă la incapacitate de a citi. Există alexie literală, silabică.

Comunicarea non-verbală (atitudine - ţinuta, mimica, pantomimica)

Comunicarea prin atitudine se referă la ţinută care de foarte multe ori poate să aibă o valoare de mesaj sau simbol.

ŢINUTA:

- îmbrăcăminte

- stare de igienă

- coafură

Ţinuta reflectă gradul de aderenţă a individului la normele sociale şi evident reflectă nivelul socio-economic. Analiza ţinutei ia în calcul adecvarea cu vârsta şi sexul biologic al persoanei.

Ţinuta poate fi:

- dezordonată – în tulburări de conştienţă, stări confuzionale, manie, schizofrenie.

- dezordonată în permanenţă – apare în retard mental când pacientul nu are capacitatea de autoîngrijire. Mai apare în demenţe când pacientul îşi pierde capacitatea de autoîngrijire.

- rafinată – se manifestă printr-o grijă deosebită pentru aspectul exterior. Se întâlneşte la homosexuali, la persoanele isterice şi în unele forme de schizofrenie.

- excentrică – în tulburări de tip maniacal când fardul este foarte strident sau neadecvat, accesoriile vestimentare sunt stridente şi nepotrivite. Se întâlneşte în manie, schizofrenie.

- Ţinuta pervertită – transvestitismul – este caracteristică homosexualilor sau persoanelor cu tulburări de identitate sexuală. Se manifestă prin purtare pasageră sau permanentă a vestimentaţiei sexului opus. Cisvestitismul – se manifestă prin adoptarea unei ţinute care este nepotrivită situaţiei şi vârstei persoanei. Poate fi întâlnită în manie.

MIMICA: este în concordanţă cu starea afectivă şi cu codurile şi normele socio-culturale. (În Europa zâmbetul simbolizează simpatie, în ţările arabe este o invitaţie sexuală).

Tulburări cantitative:

- (+) Hipermimia – faciesul este foarte mobil, privirea este vie şi este în concordanţă cu starea afectivă a pacientului. Poate fi întâlnită în manie sau hipomanie.

- Expresivitatea poate fi exagerată, poate să exprime uneori un alt mesaj decât cel pe care dorim să-l transmitem.

- Mimicile compensatorii – se pot întâlnii la psihopaţi şi în evoluţia unor boli.

- (-) Hipomimia – este întâlnită în stuporul expresiv (mimica este împietrită, imobilă), în depresie (când faciesul este caracteristic: lipsit de mobilitate, ridat, cu privire stinsă şi exprimă de obicei durere) sau în impregnarea neuroleptică (sindrom de tip dischinetic – când faciesul este imobil, reacţionează cu întârziere la diverşi stimuli externi).

Tulburări calitative:

- Paramimia – este reprezentată de surâsul schizofrenicului care este foarte bizar, inadecvat, nu este în concordanţă cu ceea ce relatează pacientul. Faciesul şi râsul poate fi ca o mască.

PANTOMIMICA este reprezentată de mişcări voluntare sau involuntare care au o valoare simbolică, care transmit un mesaj.

- Ticurile – sunt gesturi scurte, repetitive, fără o necesitate reală. Pot fi simple (clipitul, tusea, rectificarea ţinutei) sau complexe (tricotilomania – smulgerea genelor şi sprâncenelor). Maladia ticurilor (Jilles de la Turette) – apare în copilărie şi este foarte invalidantă. Apar ticuri motorii care apoi se asociază cu alte ticuri, cu tulburări de cogniţie (atenţie, percepţie, memorie, gândire), sindom de dependenţă la alcool sau drog.

- Manierismul – este o gestică foarte afectată, încărcată de preţiozitate. Sunt întâlnite la homosexuali, histerici.

- Bizareriile – sunt gesturi care au un simbol cunoscut doar de pacient iar pentru observator sunt bizare. Se întâlnesc în schizofrenie.

- Negativismul – constă în non-comunicare. Se întâlneşte în schizofrenie sau depresii.

- Stereotipiile – sunt conduite repetitive, fixe, inutile dar care pentru pacient au un scop. Se întâlnesc în schizofrenie, retard mental şi demenţe. De exemplu balansările înainte-înapoi ale corpului.

PRIVIREA - poate exprima:

- tristeţe – depresie

- veselie, exaltare – manie

- frică, groază – anxietate

- furie –

- perplexitate – derealizare, delir

- inexpresivă - stupor