Chirurgie

Imagine preview
(8/10 din 10 voturi)

Acest curs prezinta Chirurgie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 142 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Medicina

Cuprins

0. Istoricul chirurgiei
1. Organizarea şi funcţionarea serviciului de chirurgie
1.1. Serviciul de chirurgie
1.2. Activitatea personalului medical din serviciul de chirurgie
1.3. Asepsia şi antisepsia
1.4. Pregătirea personalului medical pentru operaţie
1.5. Instrumentarul chirurgical
1.6. Antibioterapia în chirurgie
2. Infecţiile chirurgicale
2.1. Infecţiile localizate
2.1.1. Foliculita
2.1.2. Furunculul
2.1.3. Hidrosadenita
2.1.4. Abcesul cald
2.1.5. Flegmonul
2.1.6. Erizipelul
2.1.7. Ostomielita acută
2.2. Infecţiile piogene ale degetelor şi mâinii
2.2.1. Panariţiile
2.2.2. Flegmoanele mâinii
2.3. Infecţiile generalizate
2.3.1. Septicemia
2.3.2. Gangrena gazoasă
2.3.3. Antraxul
2.3.4. Tetanosul
3.Anestezia
3.1. Definiţie şi clasificare.
3.2. Anestezia locală.
3.3. Anestezia de conducere.
3.4. Anestezia generală
4. Intervenţii chirurgicale elementare
4.1. Incizia
4.2. Sutura chirurgicală
4.3. Cauterizarea
4.4. Drenajul
4.5. Sondajul
4.6. Puncţiile
4.7. Injecţiile
5. Hemoragia şi hemostaza
5.1. Clasificarea hemoragiilor şi simptomatologia pacienţilor
5.2. Clasificarea hemostazelor
6. Transfuzia de sânge
6.1. Grupele sangvine
6.2. Determinarea grupelor sangvine
6.3. Conservarea sângelui
6.4. Administrarea perfuziei
6.4.1. Tehnica administrării sângelui
6.4.2. Complicaţiile transfuziei
7. Plăgi
7.1. Clasificarea plăgilor
7.2. Simptomatologia şi tratarea plăgilor
8. Tumori
8.1. Clasificarea tumorilor
8.2. Caractere de malignitate
8.3. Diagnosticul tumorilor maligne
8.4. Conduită şi principii de tratament
9. Arsuri
9.1. Gradele arsurilor
9.2. Evoluţia pacienţilor cu arsuri
9.3. Complicaţiile arsurilor
9.4. Tratamentul arsurilor
9.5. Arsuri chimice
9.6. Arsuri electrice
10. Degerături
10.1. Clasificarea şi fiziopatologia degerăturilor
10.2. Forme clinice şi tratament
11. Traumatisme
11.1.Traumatisme cranio-cerebrale acute
11.1.1 Clasificare
11.1.2. Hematoame intracraniene posttraumatice
11.2. Traumatisme toracice
11.2.1. Clasificarea traumatismelor toracice
11.2.2. Tratamentul traumatismelor toracice
11.2.3. Sindroame în traumatismele toracice
11.3 Traumatisme abdominale
11.3.1. Definiţie şi clasificare
11.3.2. Examinarea traumatizatului abdominal
11.3.3. Sindroame clinice
11.3.4. Tratamentul traumatismelor abdominale
11.4. Politraumatismele
12. Şocul
12.1. Tipuri de şoc, tabloul clinic
12.2. Tratamentul şocului
13. Îngrijirea preoperatorie a bolnavului chirurgical
13.1. Explorarea paraclinică
13.2. Pregătirea psihică a bolnavilor cu risc operator
13.3. Pregătirea fizică a bolnavilor cu risc operator
14. Complicaţiile postoperatorii imediate
14.1. Complicaţiile aparatului respirator
14.2. Complicaţiile aparatului cardio-vascular
14.3. Complicaţiile aparatului renal
14.4. Complicaţiile abdominale postoperatorii

Extras din document

0. Istoricul chirurgiei

Chirurgia este ramura medicinei care se ocupă cu bolile pentru a căror vindecare este necesar un act operator. Etimologic, provine din grecescul „kheirourgia” adică lucru efectuat cu mâna.

Originile chirurgiei se pierd în negura comunei primitive. Progresele în chirurgie de la Homer la Hipocrate sunt prea lente pentru a fi percepute. În timpul lui Hipocrate însă se utilizau: sonda din plumb sau cupru, bisturiul, cauterul, chiureta, trepanul, speculul vaginal. Se practica: trepanaţia craniană, cauterizarea hemoroizilor, amputaţiile. Nu se cunoştea ligatura arterială, ceea ce a împidicat realizarea unei amputaţii eficiente, de pildă în gangrenă.

Şcoala din Alexandria, cu trei secole înaintea erei noastre, constituie un moment de referinţă deoarece aprofundează anatomia prin disecţii. Viscerele şi sistemul nervos central încep să fie cunoscute, datorită studiilor făcute mai ales de Herofil şi Erasistrate.

Chirurgia greco-romană din secolul I al erei noastre face progrese evidente prin cărţile lui Celsus, în legătură cu: oprirea hemoragiilor, diversitatea tumorilor – evoluţia şi prognosticul lor, operaţia buzei de iepure, a calculilor vezicali.

Figura cea mai proeminentă în chirurgia bizantină este Pavel din Egina, „naşul cancerului”. Acesta a scris despre diferitele tumori canceroase, inclusiv schiroase, descrie fracturile de rotulă şi propune tehnici originale pentru operarea herniilor şi hidrocelului.

Cel mai mare chirurg din secolul al XIV-lea a fost Guy de Chaulaic a cărui „Chirurgia Magna” constituie un punct de referinţă în evoluţia chirurgiei.

În secolul al XV-lea chirurgia era practicată atât de bărbieri (numiţi „de robă scurtă”) cât şi dechirurgi („de robă lungă”) care erau pregătiţi temeinic în colegii speciale. Figura cea mai ilustră din chirurgia Renaşterii este Ambroise Pare (Franţa) care redescoperă ligatura vasculară şi creiază un pansament digestiv cicatrizant eficient.

Secolul al XVII-lea aduce pe scena istoriei câţiva chirurgi remarcabili ca: italianul Marco Aurelio Severino, germanul Matias Purmann, englezul Richard Wiseman ş.a. Dar abia în secolul al XVIII-lea, secolul „luminilor”, ştiinţa chirurgicală ajunge să guverneze mâinile chirurgilor. Lapeyronie, chirurgul regelui Soare, a creat o veritabilă Facultate de Chirurgie la Paris, unde îşi desăvârşeu pregătirea adevăraţii chirurgi, care învăţau reguli clare şi precise după care să se conducă în practică. Dar nu numai Franţa participă la acest proces civilizator ci întreaga Europă. Orice domeniu al chirurgiei am lua sub observaţie, orice intervenţie chirurgicală, am observa că secolul XVIII este perioada de cristalizare a unei concepţii logice, biologice, bazate pe datele furnizate de disciplinele fundamentale ale medicinei (anatomie, fiziologie, fiziopatologie ş.a.). După ce în sec.XVIII s-a făcut ordine în medicină şi în chirurgie, sec. XIV poate fi considerat de-a dreptul revoluţionar. Bazale raţionale ale chirurgiei erau puse, acum se pun şi cele tehnice auxiliare: anestezie, antisepsie, asepsie etc. În 1847, Simpson utilizează în Anglia cloroformul ca anestezic, Heyfelder, în Germania, kelenul iar Morton la Boston descoperă anestezia prin inhalaţie. La introducerea antisepsiei şi apoi a aspsiei un merit deosebit l-a avut John Lister care recomandă utilizarea acidului fenic pentru spălarea mâinilor înaintea oricărei operaţii, pentru dezinfecţia instrumentelor chirurgicale şi a rănilor. Progresele sunt apoi rapide: se inventează pensa hemostatică, drenajul plăgilor cu tub de cauciuc găurit, în 1889 - mănuşile de cauciuc iar în 1899 Bier efectuiază prima rahianestezie.

În sec. XX, chirurgia a beneficiat de roadele descoperirilor din alte domenii: locul bisturiului a fost luat de laser, al cauterului de electrocauter, instrumentarul şi mijloacele de investigaţie s-au diversificat şi completat (endoscop, laparoscop, CT, RMN, ş.a.).

Cam tot ceea ce se întâmpla în lume în mica şi marea chirurgie se petrecea şi pe teritoriu României. Abia în 1842, la Colţea în Bucureşti s-a deschis prima şcoală de chirurgie, înfiinţată şi condusă de Nicolae Kretzulescu – doctor în medicină de la Paris. Sosirea lui Carol Davila în Ţara Românească, în 1853, reprezintă punctul de plecare a unui şir de reforme care nu vor mai fi abandonate. Dintre chirurgii de seamă ai sec.XIX amintim: Constantin Dimitrescu, Grigore Romniceanu, Victor Babeş, George Assaky, Nicolae Kalinderu, Thoma Ionescu, Victor Gomoiu. La începutul sec XX se disting: Dimitrie Gerota, Ernest Juvara, Amza Jianu, Th. Burghele, N Hortolomei ş.a.

În perioada interbelică se desprind din chirurgia generală trei ramuri care devin de sine stătătoare: chirurgia infantilă, ortopedia, neurochirurgia. Urologia, O.R.L. şi Oftalmologia deveniseră specialităţi chirurgicale distincte, încă înaintea primului război mondial.

În ultimii 60 ani, chirurgia se dezvoltă, punându-se accent pe dotarea tehnică şi materială. Se constituie noi specialităţi: chirurgia cardio-vasculară (fundamentată de N. Hortolomei şi V. Marinescu), chirurgia plastică şi operatorie, chirurgia de urgenţă. Fiziopatologia este aşezată la baza chirurgiei contemporane şi în domeniul chirurgiei vasculare, toracice (C.Cărpinişan, E.Zitti)), în oncologie (I.Chiculiţă) şi în chirurgia endocrinologică.

Fisiere in arhiva (1):

  • Chirurgie.doc