Defectologie și Logopedie

DEFICIENŢA DE AUZ

Câteva noţiuni de anatomie,fiziologie şi patologie a urechii

Se poate afirma că o comunicare reuşită constituie un proces bilateral care constă, pe de o parte, din a face cunoscută interlocutorului problema ta auditivă pentru ca acesta să te înţeleagă şi, pe de altă parte, depunerea unui efort al persoanei surde de a înţelege vorbirea auzitorului. De obicei, auzitorii nu sunt întotdeauna conştienţi de consecinţele pierderii auditive şi nu ştiu ce să facă pentru a vă ajuta. Putem considera că persoanele cu pierdere auditivă depun un efort suplimentar în „activitatea de ascultare” cerută pentru a înţelege ce se spune. Din aceste motive considerăm că este util să vă facem cunoscute unele noţiuni legate de anatomia urechii şi funcţionarea auzului.

Presiunea sunetului

Ce este procesul audiţiei ? Ce sunt sunetele ? În literatura de specialitate sunetul este caracterizat mai ales după nivelul presiunii şi după frecvenţă. Nivelurile de presiune ale sunetului sunt exprimate în decibeli. O valoare scăzută a decibelului (dB) este un semn că sunetul este slab iar o valoare ridicată în dB. arată că sunetul este puternic (vezi figura alăturată). Aceste valori diferă de la zero la 140. De pildă, zgomotul făcut de căderea frunzelor uscate pe pământ este de 20-25 dB. iar zgomotul făcut de un avion cu reacţie poate atinge 140 dB, un prag dureros pentru o persoană cu auzul normal. Nivelul de presiune al vorbirii normale este de 55-65 dB. Desigur, pot fi atinse şi valori de peste 140 dB., situaţie în care este necesar să se poarte căşti de protecţie.

Frecvenţa sunetului

Frecvenţa este definită ca numărul de vibraţii pe secundă. Cu cât este mai mare numărul de vibraţii, cu atât frecvenţa este mai ridicată. Ea se exprimă în Hertzi (Hz). Consoanele vorbirii şi vocalele cu înălţime ridicată a tonurilor sunt componente ale tonurilor cu frecvenţă înaltă, ceea ce indică importanţa tonurilor ridicate pentru inteligibilitatea vorbirii.

Tonurile joase sunt sunete cu frecvenţă scăzută care au puţine vibraţii pe secundă. Aceste tonuri de joasă frecvenţă contribuie la percepţia timbrului şi plenitudinii sunetului. Vocalele din fluxul vorbirii constă, în esenţă, din componente de joasă frecvenţă.

Multe din sunete sunt plăcute auzului dar unele sunete devin zgomote. Motivul pentru care există diferenţe in ceea ce priveşte perceperea zgomotului este că unii oameni sunt mai sensibili decât alţii. De fapt, zgomotul este un sunet nedorit iar un zgomot puternic poate produce o pierdere de auz. Pentru persoanele cu deficienţă de auz, zgomotul de fond reprezintă o problemă deosebită deoarece abilitatea lor de a înţelege vorbirea în medii zgomotoase este mult diminuată. In plus, unele aparate auditive amplifică nu numai sunetele ci şi zgomotele. Prin expunerea la zgomote puternice pot fi avariate sau distruse celulele ciliare din urechea internă care pot duce la surdităţi ireversibile.

Pentru a reduce numărul celor cu pierderi de auz datorate expunerii la zgomot, unele ţări au adoptat un set de reguli care limitează expunerea lucrătorilor la zgomote mai mari de 85 dB. Cu cât intensitatea zgomotului este mai mare cu atât este mai scurt timpul permis muncitorului să lucreze în mediul respectiv.

Ce este auzul şi cum funcţionează urechea

Auzul este unul din cele cinci simţuri şi constă în abilitatea de a simţi şi de a analiza sunetele. Acestea sunt percepute prin urechi şi sunt analizate de creier.

ciocănel organul de

echilibru

nicovala nervul

acustic

timpan

melcul

canalul cohleea

auditiv

1. urechea 2.urechea 3.urechea

externă medie internă

Sunetele sunt formate din variaţii de presiune ale aerului care călătoresc ca unde sonore, sunt preluate de ureche şi analizate de creier. Astfel, urechea externă, canalul auditiv şi urechea medie întăresc undele sonore, care pun timpanul în mişcare. Vibraţiile timpanului sunt transmise spre scăriţă de către ciocănel şi nicovală. Scăriţa acţionează ca un piston, mişcând un fluid înainte şi înapoi spre urechea internă.

Mişcările undelor sonore care au loc în cohlee fac să se mişte cilii vibratili din celulele cu cili ai urechii interne. După cum sunt stimulate celulele cu cili, ele trimit impulsuri neurale prin nervul auditiv spre creier. Frecvenţa sunetului determină care grup de celule cu cili să fie activate. Aceasta face posibil să se deosebească diferite sunete. Dacă celulele ciliare ale unei persoane sunt afectate din cauza vârstei, bolilor sau traumatismului acustic, datorat activităţii într-un mediu cu zgomot ridicat (la discoteci, pe aeroporturi, pe câmpul de luptă, etc.), aceasta va avea probleme cu auzul şi cu diferenţierea sunetelor. De reţinut că celulele afectate nu se mai