Diagnostic Imagistic al Afecțiunilor Hepato - Bilio - Pancreatice

Metodele utilizate pentru explorarea ficatului, pancreasului, splinei şi regiunii învecinate se împart în:

• Metode principale;

• Metode complementare;

• Metode cu scop terapeutic.

Metode principale

În această grupă sunt incluse:

• Radiografia abdominală simplă;

• Ecografia;

• Scintigrafia;

• Colangiocolecistografia:

o per os;

o intravenoasă;

• Computertomografia (CT).

Metode complementare

• Angiografia;

• Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM)

• Duodenografia hipotonă;

• Colangiografia directă

o endoscopică retrogradă;

o percutană transhepatică.

Metode cu scop terapeutic

• Drenajul percutan al colecţiilor fluide

o hepatice;

o (peri)pancreatice.

• Drenajul biliar extern;

• Protezările biliare;

• Procedurile intervenţionale arteriale.

Elemente de anatomie radiologică

Lobulaţia hepatică. Ficatul este împărţit în doi lobi de o linie imaginară care pe secţiunile axiale uneşte vena cavă cu patul colecistului şi cu peretele cavităţii toraco-abdominale, de obicei în această linie este inclusă şi vena portă.

Metode de investigaţie a ficatului şi semiologia leziunilor elementare

A. Radiografia abdominală simplă

Se efectuează cu bolnavul în decubit dorsal şi se completează la nevoie cu radiografii în decubit lateral, preferabil drept.

Hepatomegalia: nu se poate aprecia decât aproximativ.

Calcificările intrahepatice pot fi evidenţiate pe rgr. Abdominală simplă.

Prezenţa de gaz este complet anormală în interiorul parenchimului hepatic.

B. Radioscopia

• localizarea colecţiilor gazoase sau calcificărilor;

• în asociere cu examenul baritat;

• în căutarea căilor de abord pentru puncţii diagnostice şi terapeutice;

• pentru monitorizarea plasării cateterelor biliare sau arteriale.

C. Examenul baritat

Varicele esofagiene la bolnavii cu hipertensiune portală. Ele reprezintă o cale de shunt dinspre port către sistemul cav inferior.

Ulceraţii şi eroziuni apar la bolnavii cu hipertensiune portală.

D. Ultrasonografia

Este cu atât mai eficientă ca metodă de diagnostic cu cât două ţesuturi contigue sunt mai net diferite ca şi consistenţă.

Leziunile focalizate sunt reprezentate de zone limitate cu reflectivitate modificată faţă de parenchimul înconjurător.

Leziunile difuze sunt mai puţin uşor de pus în evidenţă din cauza imposibilităţii de a găsi un ţesut de comparaţie. Randamentul general de diagnostic nu depăşeşte 50%.

E. Scintigrafia

Este o metodă cu un scor bun în diagnosticul prezenţei leziunilor focalizate. Este de asemenea de valoare în aprecierea volumului şi configuraţiei hepatice.

F. Computertomografia

Tehnica de examinare constă în esenţă în explorarea cu secţiuni contigue, groase de 0,8-1 cm a întregului parenchim la început fără contrast şi în funcţie de datele obţinute în continuare cu contrast administrat cât mai rapid. În acest fel se realizează obiectivul principal de a creşte diferenţa de densitate dintre parenchinul normal şi leziunile înlocuitoare de spaţiu.

Metode de investigaţie şi semiologia elementară a afecţiunilor căilor biliare

A. Radiografia abdominală simplă

Este justificată în căutarea calcificărilor biliare. Ecografia este metoda care restrânge indicaţiile de utilizare nu numai ale radiografiei simple, dar chiar şi a colecistografiei în ansamblu.

Litiază veziculară - calcului radioopaci