Extras din curs

Semiologia stomatologică este o disciplină clinică fundamentală, fundamentată pe conceptul sistemic al integrării bio-psiho-sociale.

Etimologic, semiologia provine din cuvintele semeion = semn şi logos = ştiinţă, studiu.

DEFINIŢIE

Semiologia stomatologică este ştiinţa care se ocupă cu studiul, descrierea şi interpretarea semnelor clinice şi a simptomelor de la nivelul sistemului stomatognat, precum şi cu precizarea metodologiei clinice şi paraclinice de evidenţiere a lor.

În Dicţionarul medical se defineşte termenul Semiologie ca fiind o variantă pentru Semeiologie, prin care se înţelege ştiinţa care se ocupă cu studiul simptomelor şi semnelor caracteristice diferitelor boli sau sindroame, al procedeelor sau manevrelor de punere în evidenţă a acestora, în vederea interpretării în contextul clinic şi în relaţie cu rezultatele investigaţiilor paraclinice.

Simptomele reprezintă manifestări subiective, tulburări funcţionale sau senzaţii anormale, resimţite de bolnav, care indică prezenţa unei boli, constituind de regulă motivele prezentării la consult. Simptomele se pot însoţi sau nu de semne obiective.

Semnele (simptomele obiective) reprezintă manifestări externe, obiectivabile, ale unei tulburări organice sau funcţionale. Ele pot fi evidenţiate prin examinarea fizică, obiectivă, a pacientului, dar pot fi observate şi de către acesta (o deformare, tumefiere, etc.).

Simptomatologia reprezintă suma semnelor şi simptomelor întâlnite la un bolnav pe parcursul examinării clinice şi paraclinice. Simptomatologia ne orientează spre diagnosticarea unei boli şi permite diferenţierea ei de alte afecţiuni.

Simptomatologia poate fi:

nespecifică – comună multor boli

specifică – caracteristică unei anumite boli, realizând tabloul clinic al acesteia şi cunoscută de regulă sub numele de sindrom.

În stabilirea diagnosticului, semiologiei îi revine un rol esenţial. Pentru diagnostic sunt importante atât simptomele şi semnele patognomonice bolilor sistemului stomatognat (ex.: pierderea dinţilor într-o edentaţie), cât şi semnele şi simptomele ce traduc interrelaţia sistem stomatognat – organism uman (ex.: edentaţia determină, în raport cu extinderea ei în spaţiu şi timp, complicaţii digestive şi psihice).

Putem afirma că semnele şi simptomele constituie manifestări ale bolilor şi formează, prin sumare, simptomatologia, cu studiul căreia se ocupă semiologia.

Încadrare

Prin obiect şi metodă, semiologia stomatologică, ca latură a învăţământului, se plasează între disciplinele preclinice şi cele medico-chirurgicale de bază, pe de o parte, şi disciplinele clinice de specialitate, pe de altă parte.

Semiologia stomatologică se constituie într-o punte de legătură între învăţământul preclinic şi cel clinic, fapt ce îi conferă caracteristicile unei discipline fundamentale.

Orice simptom sau semn de la nivelul sistemului stomatognat poate fi o manifestare locală a unei boli generale, sau poate avea răsunet asupra întregului organism. Semiologia stomatologică constituie punctul de plecare al examenului clinic, ce stă la baza diagnosticului oral.

Terminologie

Terminologia folosită în semiologia stomatologică cuprinde limbajul medical utilizat în medicina stomatologică modernă (ex.: “sistem stomatognat” în loc de “aparat dento-maxilar”).

Simptomele şi semnele sunt exprimate diferit de pacienţi, în funcţie de nivelul limbajului lor, dar trebuie transpuse în limbajul medical al medicinii stomatologice (ex.: gâlci – ganglioni; rana – plagă; usturime – durere; umflătură – deformare, tumefiere; vineţeală – echimoză; muşcătură – ocluzie; înţepenirea sau încleştarea gurii – trismus; sângerare – hemoragie; uscăciunea gurii – hiposialie, xerostomie; carie – leziune odontală coronară; plombă – obturaţie, etc.).

Obiective

Obiectivele semiologiei stomatologice vizează:

culegerea, studiul şi interpretarea simptomatologiei clinice şi paraclinice de la nivelul sistemului stomatognat, în contextul homeostaziei biologice;

însuşirea corectă a metodologiei examinării clinice şi paraclinice;

analiza şi sinteza datelor obţinute prin examinare;

formularea ipotezelor diagnostice.

Sistemul medic-pacient presupune condiţii specifice pentru ambele elemente care îl compun. Medicul şi pacientul se află într-o relaţie dinamică de colaborare, cooperare, stabilită în vederea precizării bolii sub diferitele ei aspecte şi stadii. Ambele elemente sunt sisteme biologice sub influenţa factorilor de mediu, deci vor suferi influenţe specifice mediului comun.

Obiective

În fapt, diagnosticul nu este decât boala însăşi, sau mai bine zis, denumirea bolii de care suferă pacientul.

Bolile sistemului stomatognat sunt multiple şi specifice elementelor sale:

leziuni odontale coronare

parodontopatii

edentaţii

malocluzii

sindromul disfuncţional al sistemului stomatognat

stomatite

tumori

traumatisme

supuraţii