Examenul Biochimic al Urinei

Introducere

Urina este un lichid biologic, produs al excreţie renale, cu o compoziţie complexă, alcătuită din apă, substanţe minerale, substanţe organice. etc.

Compoziţia urinei depinde de o serie de factori cum sunt: aportul exogen (alimentaţie), metabolismul intermediar, starea de funcţionare a unor organe (rinichi, ficat), medicaţie etc. Urina excretată în condiţii de funcţionare normală (fiziologică) a organismului are o compoziţie şi caracteristici fizico-chimice bine determinate, acestea modificându-se, mai mult sau mai puţin profund, odată cu modificarea factorilor menţionaţi. De aceea un examen de laborator al urinei poate furniza clinicianului date utile privind atât explorarea metabolismului intermediar cât şi a funcţiei diverselor organe.

Pentru ca rezultatele examenelor de laborator să reflecte fidel starea de funcţionare a organismului, la colectarea urinei din care urmează să se efectueze determinările trebuie să se ţină seama de anumite prescripţii.

Colectarea şi conservarea urinei

Colectarea urinei se face în vase de sticlă, bine spălate şi acoperite, iar pentru examenul bacteriologic trebuie să fie sterile. Uneori este necesară utilizarea unor recipiente închise la culoare deoarece unele substanţe pe care vrem să le determinăm (ca de exemplu, bilirubina, porfirinele) sunt sensibile la lumină, iar expunerea lor conduce la rezultate false.

Colectarea urinei se face diferit, în funcţie de produsul pe care vrem să îl determină şi de testul utilizat:

Urină Timp de colectare Teste efectuate Teste neindicate

Urina spontană recoltată din jetul mijlociu Prima urină de dimineaţă - examen bacteriologic

- examen cu stripuri

- testul pentru punerea în evidenţă a nitriţilor (doar pentru urina recoltată în recipient steril)

- examinarea microscopică a sedimentului urinar

- determinarea semi-calitativă a proteinelor urinare

- alte determinări biochimice calitative - determinarea cantitativă tuturor compuşilor biochimici (pentru toate situaţiile în care folosim urina spontană).

A două urină de dimineaţă - examen cu stripuri

- determinarea semi-calitativă a proteinelor şi glucozei urinare - testul pentru punerea în evidenţă a nitriţilor

Urina spontană, recoltată în oricare moment al zilei - determinarea semi-calitativă a glucozei urinare postprandial - examen bacteriologic

- examinarea microscopică a sedimentului urinar

Urină Timp de colectare Teste efectuate Teste neindicate

Urină recoltată prin puncţie suprapubiană - - examen bacteriologic

- determinarea cantitativă tuturor compuşilor biochimici.

Urina colectată pe anumite intervale de timp Perioadă de timp bine determinată, de obicei 24 ore (sau 3 ore pentru unele determinări) - determinarea cantitativă tuturor compuşilor biochimici (24 ore).

- sedimentul minutat Addis-Hamburger (3 ore) - examen bacteriologic

- examinarea microscopică a sedimentului urinar

Pentru urina de 24 ore colectarea începe la ora 8 dimineaţa după ce s-a aruncat urina emisă la această oră. Porţiunile urinate în continuare în cursul zilei şi a nopţii se colectează împreună, numai urina emisă a doua zi dimineaţa la ora 8 se colectează separat.

Conservarea urinei. Pentru ca urina să nu se altereze în timpul colectării este necesară conservarea ei. Se poate face fie prin congelare imediată sub -20°C, prin depozitare la frigider (4-80C), fie prin adăugarea unor substanţe conservante, dar care să nu afecteze componentele urinei.

Partea experimentală

Examenul sumar al urinei

Examenul sumar al urinei cuprinde:

• examenul macroscopic

• examenul biochimic

• examenul microscopic al sedimentului urinar.

1. Examenul macroscopic al urinei:

a) Volumul

Nu intră în analiza sumarului de urină, ci doar la determinările ce se efectuează cantitativ pe urina de 24 de ore, dar din motive didactice îl vom trata în acest capitol.

Cantitatea de urină emisă în 24 de ore, denumită diureză, se colectează într-un vas de sticlă acoperit cu un capac şi se măsoară cu un cilindru gradat.

În condiţii normale, diureza la bărbaţi este de 1500 ml (1200 -1800 ml) iar la femei 1200 ml (1000-1400) dintre care 3/4 sunt eliminate în cursul zilei şi numai 1/4 în cursul nopţii (raport diurn / nictemeral 3/1). La copii diureza creşte cu vârsta.

Diureza în clinostatism este mai mare decât în ortostatism, funcţia normală se poate adapta la eliminarea unui volum foarte mic (25 ml/oră) sau foarte mare (1200 ml/oră) de urină, după necesităţile de moment.

În condiţii fiziologice volumul urinei din 24 de ore depinde de ingestia de lichide, alimentaţie şi temperatură, precum şi de masa corporală şi de factorii emoţionali (starea psihică).

Produşii finali azotaţi, ingestia de cafea, ceai şi băuturi alcoolice (în special berea) au efect diuretic, crescând volumul urinei emise în 24 ore.

Modificările patologice ale diurezei se referă la:

- volumul de urina eliminat în 24 de ore: poliurie, oligurie, anurie.

- ritmul eliminării în 24 de ore: nicturie, opsiurie.

Poliuria înseamnă producerea unei cantităţi de urină ce depăşeşte 2 litri în 24 de ore. Se întâlneşte în:

- condiţii fiziologice: frig, umezeală, emoţii, consum excesiv de lichide sau produse vegetale bogate în apă, consum excesiv de cafea; în poliuriile fiziologice raportul nictemeral rămâne nemodificat;

- condiţii patologice: hipertiroidie, administrare de diuretice în insuficienţa cardiacă sau edeme renale, după crize dureroase (angor pectoris, colică renală), după crize de epilepsie, diabet zaharat, diabet insipid, glomerulonefrită, pielite, pielonefrite acute sau cronice, scleroză primară sau secundară, rinichi polichistic, TBC renal, hipertrofie de prostată etc; nicturia este caracteristică poliuriilor de cauză renală.

Oliguria înseamnă producerea unei cantităţi de urină mai mică de un litru în 24 de ore. Se întâlneşte în:

- condiţii fiziologice: ingestia de cantităţi mici de lichide, pierdere excesivă de apă prin transpiraţie;

- condiţii patologice: insuficienţă cardiacă, deshidratări prin vărsături, diaree şi hemoragii, şoc, colaps, afecţiuni hepatice, hipotiroidie, stări febrile, tulburări nervoase reflexe, glomerulonefrite difuze, glomerulonefrite cronice, nefrite interstiţiale, nefropatii tubulare toxice, litiază renală, tumori ale micului bazin, cuduri ureterale prin rinichi mobil etc.

Anuria înseamnă incapacitatea completă a rinichiului de a produce urină (se elimină totuşi o cantitate mai mică decât 150 ml urină în 24 de ore). Anuria apare în toate afecţiunile în care se produce oligurie, dacă acţiunea factorilor cauzali este mai intensă sau de durată mai lungă.