Fitoterapie

Tratamentul fito-terapeutic utilizeaza combinatii de plante medicinale sub diferite forme (pulberi vegetale, macerate la rece, extracte hidro-alcoolice, siropuri, lotiuni, unguente naturale etc) in vederea restabilirii echilibrului si a inlaturarii cauzelor care au generat boala.

Printre avantajele ei se numără :

- accesibilitatea (plantele sunt uşor de procurat şi ieftine),

- acţiunea blândă şi lipsa efectelor adverse (când se respectă dozele adecvate),

- tratarea bolnavului ca întreg (plantele au efecte fizice şi psiho-emoţionale şi echilibrează organismul la toate nivelele).

Plantele medicinale se pot folosi în paralel cu medicamentele alopate (cu câteva mici excepţii, la care trebuie să se ţină seama de antagonismul dintre unele medicamente - de exemplu anticoagulantele - şi unele plante).

Utilizarea plantelor medicinale in procesul curativ, presupune din partea medicului cunoasterea principiilor active din fiecare planta, a partilor utilizate, a actiunilor farmaco-dinamice, a afectiunilor in care plantele pot avea efect adjuvant.

Combinarea mai multor plante se face respectand compatibilitatea dintre acestea iar dozele administrate au in vedere puterea activa a fiecarei plante.

Durata tratamentului dureaza intre o luna si sapte luni, in functie de afectiune. Exista si tratamente naturale pentru situatii de urgenta precum si tratamente eficiente in boli considerate incurabile. Durata tratamentului este determinata cel mai adesea de perseverenta si corectitudinea pe care pacientul le manifesta in realizarea tratamentului si de asocierea corecta cu alte terapii naturale.

Sotii Kirlian descopera la sfarsitul anilor 50 ca plantele au un camp bioenergetic. Ele sunt adevarate”relee” ce capteaza din mediu o anumita energie specifica. Prin administrarea de plante nesupuse vreunui tratament termic, aceste energii binefacatoare sunt aduse in aura pacientului generand transformari benefice uluitoare.

Doi cercetatori, Luise Kolisko si Ehrenfried Pfeiffer, redesopereau la inceputul secolului 20 faptul ca tiparul energetic si rezonanta specifica plantelor se mentin si pot fi evidentiate pornind doar de la pulberea sau seva plantei. Amestecand o solutie de clorura de cupru cu seva proaspata a unei plante, ei au remarcat aparitia in substanta cristalizata , a formei precise a plantei din care seva fusese extrasa. Cunoscute sub numele de paligeneza, fenomenele de reaparitie a formei plantei pornind de la cateva fragmente de pulbere, cenusa sau seva au fost de natura sa puna in evidenta, intr-un mod de netagaduit existenta “tiparelor” energetice ale plantelor.

Fitoterapia modernă studiază compoziţia chimică a plantelor în laboratoarele farmaceutice şi argumentează ştiinţific utilizările tradiţionale ale unor plante.

Tratamentul cu plante medicinale dă rezultate foarte bune în afecţiunile uşoare, funcţionale sau în stadiile incipiente ale bolilor. În bolile cronice, în care a apărut deja afectarea organică, fitoterapia are un rol adjuvant şi poate contribui la o parţială reversibilitate a simptomelor sau leziunilor.

Aceste afirmaţii se aplică la modul general, deoarece se constată în practica medicală că important este pacientul şi nu boala (diagnosticul), căci adeseori dorinţa bolnavului de a se vindeca poate face adevărate minuni, în pofida statisticilor nefavorabile ale bolii de care acesta suferă. De asemenea, există practicieni ai medicinei naturale care au demonstrat, prin studii efectuate în clinici, că bolile grave pot fi vindecate; a se consulta în această direcţie cartea doctorului Dean Ornish - Revoluţie în terapia bolilor de inimă (apărută şi la noi în ţară), în care acesta arată cum leziunile coronariene grave sau ateroscleroza sunt fenomene reversibile dacă se urmează un program de tratament naturist, sau lucrarea doctorului Max Gerson Terapia cancerului. Există şi practicieni naturopaţi nemedici care aduc numeroase mărturii ale unor cazuri vindecate prin terapii naturale (ex. Rudolf Breuss – Modalităţi de tratare a cancerului, leucemiei şi a altor boli aparent incurabile ş.a.m.d.).

În general, răspund bine la tratamentul fitoterapeutic următoarele boli:

- alergiile, astmul bronşic, reumatismul (unele forme), bolile de piele

- bolile psihosomatice, nevrozele, insomnia, tulburările de memorie la vârstnici

- infecţiile cronice microbiene, parazitozele, unele afecţiuni virale

- stările de stres şi epuizare, carenţele în anumite vitamine şi minerale

- intoxicaţiile cronice, hipercolesterolemia

- ulcerul gastro-duodenal, dischinezia biliară, enterocolita, colonul iritabil

Pentru a obţine efectul maxim al substanţelor care se găsesc în plantele medicinale se pot utiliza diferite procedee de preparare, cum ar fi infuzia, decoctul, maceratul. Tehnica se bazează pe extracţia principiului sau grupului de principii active folosindu-se dizolvanţi ca apa, vinul, alcoolul, oţetul sau uleiul. Împreună cu principiul activ al plantei se extrag şi unele substanţe secundare, care au proprietatea de a mări efectul terapeutic al plantelor.

Recomandari cu privire la recoltarea, uscarea si conservarea plantelor medicinale

Deoarece la baza eficientei terapeutice a plantelor medicinale sta relatia substanta activa - actiune farmacodinamica, de prima importanta este calitatea plantelor din care vom prepara retete recomandate in aceasta lucrare.

In primul rind dorim sa subliniem faptul ca recoltarea plantelor medicinale din flora spontana trebuie facuta din zone nepoluate, cit mai indepartate de unitatile industriale, de asezamintele omenesti si cai de acces dintre localitati (margini de drumuri, cai ferate, sosele etc.)

Al doilea element pentru obtinerea unui material de buna calitate il constituie cunoasterea organului de planta cu continutul cel mai ridicat in substante active (radacini, rizomi, parti aeriene, scoarte, frunze, flori, fructe, seminte).

Acesta se va deduce din insasi formularea data pentru fiecare planta, ceai medicinal, tinctura, extract sau alta forma farmaceutica din aceasta lucrare.

Al treilea element important, legat tot de continutul in substante active, este momentul optim de recoltare. Alegerea momentului optim de recoltare este conditionata de stagiul de vegetatie a plantelor (inainte de inflorire, in stadiul de boboc, in timpul infloririi etc.) si de anotimp.

Tot in legatura cu momentul de recoltare sint de retinut si perioada din zi si conditiile meteorologice cind se face recoltarea. In general, plantele medicinale se recolteaza pe timp uscat, dimineata dupa ce s-a ridicat roua sau dupa amiaza, pina la apusul soarelui. Plantele medicinale continind uleiuri volatile se vor recolta in special pe timp noros sau dimineata, inainte de rasaritul soarelui.

Al patrulea element, de ordin tehnic, este metoda cea mai corecta de recoltare. In special pentru protectia plantelor medicinale perene si pentru asigurarea perpetuarii speciei la recoltare trebuie sa se tina seama de anumite reguli nelegiferate, dar de mare importanta pentru viitorii ani. A valorifica rational o zona geografica bogata in plante medicinale spontane nu inseamna a extermina plantele din zona respectiva.

In cazul recoltarii organelor subterane sau a plantelor intregi se vor lasa in zona respectiva suficiente plante care sa asigure materialul de inmultire pentru anii viitori. In cazul in care se vor recolta florile sau partile florale cu frunze se va utiliza foarfece. In nici un caz insa nu se recomanda ca de exemplu pentru valorificarea florilor de tei sa se taie ramurile sau chiar copacul insusi. Recoltarea mugurilor este indicat sa se faca din pachetele de exploatare forestiera de primavara de pe arborii doboriti. Chiar si in cazul valorificarii fructelor se vor lasa suficiente fructe care sa asigure perpetuarea speciilor. O datorie cetateneasca este ca in zonele de unde s-au recoltat plantele sa se insaminteze terenurile cu material de inmultire din aceleasi specii care au fost valorificate.

Radacinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) si tuberculii (Tubera), cu alte cuvinte partile subterane ale plantelor, se recolteaza primavara timpuriu, inainte de formarea mugurilor sau lastarilor vegetativi sau toamna tirziu, dupa vestejirea frunzelor aeriene.

La recoltarea acestor organe subterane ale plantei, datorita lipsei partilor aeriene (tulpini, frunze, flori), se pot ivi cele mai multe confuzii. Deci se va acorda o atentie deosebita identificarii botanice a speciilor respective.