Hematologie Anul 2

NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE Şl SEMIOLOGIE

Sângele este ţesut lichid care irigă toate organele şi ţesuturile. Cantitatea de sânge din organism este de 4 - 5 1, din care o parte este sângele circulant, iar restul de depozit, care va fi aruncat în circulaţie la nevoie. Sângele este alcătuit din plasmă şi elemente figurate: eritrocite, granulocite, limfocite, plasmocite, monocite şi trombocite. Elementele figurate sunt elaborate de organele hematopoietice, noţiunea de hematopoieză referindu-se la procesele biologice care duc, în final, la formarea celulelor sanguine mature. în trecut, s-au emis mai multe teorii în legătură cu acest proces de formare, în funcţie de numărul celulelor precursoare: monofiletică, dualistă, pluralistă. Astăzi este cunoscut faptul că celulele sanguine derivă din mezenchim. Pe aria vasculară a sacului vitelin apar precoce insule de celule, dintre care cele periferice formează vasele sanguine, iar cele centrale, celulele stem-hematopoietice. Iniţial, aceste celule migrează, de pe suprafaţa sacului vitelin, în ficat, splină, măduvă şi timus, unde formează rezervoare secundare. Din luna a Ii-a începe faza hepatosplenică a hematopoiezei, iar din luna a V-a, faza medulară. Celulele au două proprietăţi de bază: diferenţierea spre un tip celular sau altul şi autore-producerea, care face ca rezervorul de celule stern să se menţină intact, deşi diferenţierea este continuă. Se pot deosebi celule stern pluripotente (capabile să se diferenţieze) pentru toate sistemele celulare, pluripotente pentru anumite sisteme celulare şi celule stern uni-potente, pentru un anumit sistem celular. La ultimul nivel acţionează stimulii specifici (eritropoietina, granulopoietina, trombopoietina), pentru diferenţiere în celule adulte.

Un rol important în hematopoieză îl are măduva osoasă (torace, vertebre, craniu, pelvis). La adult măduva este rezervorul activ de celule stern pentru toate tipurile de celule sanguine, atât pentru cele care se diferenţiază intramedular (eritrocite, granulocite, trombocite şi monocite), cât şi pentru limfocite şi plasmocite, care se diferenţiază extrame-dular. Acest fenomen se realizează pirn migrarea celulelor stern, care persistă în tot timpul vieţii adulte. Fiecare celulă îndeplineşte funcţii specifice: eritrocitele transportă gazele respiratorii (O2 şi CO2), trombocitele iau parte la hemostază, granulocitele (neu-trofile, eozinofile şi bazofile) şi macrofagele asigură fagocitoza, limfocitele şi plasmocitele produc anticorpi şi formează sistemul imun. Fagocitoza şi imunitatea sunt mecanismele de bază prin care organismul luptă împotriva a aceea ce este străin (non seif). Tradiţional, sub denumirea de leucocite sunt cuprinse celulele sanguine care îndeplinesc funcţia de apărare (granulocite, monocite, limfocite, plasmocite). în dramul lor de la stadiul de stern spre cel adult, celulele sanguine se diferenţiază, proliferează şi se ma-turează. între distrugerea şi producerea celulelor sanguine există un echilibru, care face ca numărul elementelor figurate din sânge să fie constant la individul normal.

Cercetarea hematopoiezei se face cu ajutorul mielogramei, splenogramei şi adeno-gramei. în practică se foloseşte, mai ales, mielograma (prin puncţie sternală). Mielograma sternală prezintă: hemocitoblaşti 1 - 2%; mieloblaşti 0,5%; promielocite 1 - 8%; mielocite: neutrofile 5 - 14%; eozinofile 0,3 - 3%; metamielocite: neutrofile 13 - 30%; eozinofile 0 - 4%; bazofile 0-l%; normoblaşti 7 - 32%; macroblaşti 1 - 8%; limfocite 3 -20%; megacariocite 0 - 3%; celule reticulare 0 - 2%.

Pe lângă elementele figurate, sângele mai conţine apă (90%), substanţe organice şi anorganice. După îndepărtarea elementelor figurate din sânge (prin centrifugare) rămâne plasma.

ERITROCITELE (hematii sau globule roşii)

Eritropoieza are loc în măduva osoasă. Convenţional, se descriu următoarele stadii de dezvoltare: proeritroblast, eritroblast, bazofil, eritroblast policromatofil, eritroblast oxifil şi eritrocit. Eritropoieza este reglată de un hormon (eritropoietina), în formarea căreia joacă un rol anoxia renală. Eritrocitul este o soluţie concentrată de hemoglobina situată în interiorul unei membrane. Hb este alcăuită din globină - o proteină condiţionată genetic -, din protoporfirină şi din fier. Durata de viaţă a eritrocitului este în medie 120 de zile, hemoliza fiziologică producându-se în splină (filtrul cel mai sensibil pentru eritrocitele îmbătrânite) şi foarte puţin în sânge. Rolul eritrocitului constă în transportul gazelor (O2 şi CO2). Noile elemente care intră în circulaţie după pierderea nucleului se numesc reticulocite. Acestea sunt hepatii tinere şi în mod normal reprezintă 1% din hematiile circulante. Mărimea unei hematii adulte este de 7,5m. In stări patologice se pot întâlni hematii mici de 3 - 6m (microcite) şi hematii mari, de peste 10m (macrocite). Numărul hematiilor este la bărbat de 4,5 - 5 milioane/mm iar la femeie de 4 - 4,5 milioane. Creşterea numărului acestora poartă denumirea de poliglobulie iar scăderea de anemie. Raportul dintre masa de hematii şi volumul plasmatic se numeşte hematocrit şi are ca valori medii la bărbat 46%, iar la femei 42?/0. Hematocritul creşte în poliglobulie şi plasmoragii şi scade în anemii şi hidremii.