Histologie

Termenul histologie - greaca veche, histos - ţesut, logos - ştiinţă. Histologia - ştiinţa ţesuturilor umane normale.

4 tipuri fundamentale de ţesuturi:

Ţesuturi epiteliale - epitelii de acoperire şi tapetare, epitelii secretorii (glandulare) şi epitelii senzoriale.

Ţesuturi conjunctive - ţesuturi de suport şi susţinere (inclusiv osul, cartilagiul - varietăţi dure de ţesut conjunctiv).

Ţesuturi musculare: - muşchi striat scheletal

muşchi striat cardiac (miocard)

muşchi neted - în peretele organelor cavitare, a vaselor de sânge.

Ţesutul nervos, cel mai evoluat pe scara filogenetică, înalt diferenţiat - neuroni şi celule gliale.

Definiţia ţesutului - o masă de celule – unul/mai multe tipuri celulare, care pot sau nu avea similaritate morfologică, au aceeaşi origine embrionară şi îşi coordonează funcţiile pentru a se comporta ca un tot (întreg) şi pentru a îndeplini rolurile întregului ţesut în organism. Ţesuturile fund. se asoc. în struct. complexe - organe, aparate şi sisteme ale organismului uman.

Cele 4 ţesuturi fundamentale - originea în cele 3 foiţe embrionare: ecto-, endo- şi mezoderm.

Programul genetic - ADN-ul nuclear - mitoza diferitelor celule, pe diferite linii de diferenţiere → formarea de ţesuturi, ca expresie fenotipică a informaţiei genetice.

În citoplasma celulelor - proteine reglatoare, care modulează expresia genică.

În genomul celular - gene ancestrale - creşterea şi diferenţierea celulară; induc sinteza de factori de creştere (GF, growth factors). Aceste gene - protooncogene, pentru că stimulate de diferiţi factori: infecţii virale, radiaţii ionizante, factori toxici, pot induce proliferări anormale cu apariţia de tumori maligne (cancere). Timpul de declanşare al acestor proliferări sub acţiunea factorilor de risc poate fi foarte lung (zeci de ani). Iată cum o funcţie normală, primordială a organismului, poate deveni letală.

În organism - celule înalt specializate, care şi-au pierdut capacitatea de diviziune (de exemplu neuronii), cât şi celule nediferenţiate, care şi la organismul adult, au un aspect apropiat de al celulelor embrionare - diviziune şi diferenţiere, pe tot parcursul vieţii individului; aceste celule - regenerare tisulară.

Celulele - un fenomen de moarte naturală programată genetic - apoptoză. La specia umană, pe culturi de celule, s-a stabilit că celulele sunt capabile de diviziune până la vârsta de 120 ani; aceasta ar putea fi limita fiziologică de vârstă, a speciei umane.