Imunitatea și sistemul imunitar

Sistemul imunitar (din lat. imunis = liber, curat) este un termen folosit în pentru definirea mecanismelor de apărare ale organismului faţă de agenţii patogeni. Acest sistem caută îndepărtarea sau distrugerea microorganismelor sau a corpurilor străine pătrunse în corp, ca şi distrugerea propriului ţesut, celule bolnave sau defecte. Sistemul imunitar este o reţea complexă compusă din organe, tipuri celulare şi molecule diferite.

Acest rol de apărare este important pentru menţinerea integrităţii organismului în mediul înconjurător, unde este supus continuu influenţei factorilor externi. Agenţii patogeni care pot pătrunde în corp sunt mai ales bacterii, virusuri ciuperci microscopice, protozoare sau paraziţi.

Sistemul imun apără organismul şi faţă de modificările anormale proprii suferite în corp, ca de exemplu celulele bolnave tumorale, pe care le distruge. Toate organismele vii plante sau animale dispun de un sistem de apărare, însă la vertebrate acest sistem s-a perfecţionat devenind mai complex, acţionând mai diferenţiat şi mai eficace.

Observatia, care a condus la dezvoltarea imunologiei ca disciplina medicala, a fost aceea ca un individ devine rezistent pana la moarte la unele boli infectioase, odata ce a intrat o singura data in contact cu agentul patogen (a facut boala). Termenul de imunitate deriva din latinul "immunis" si se refera la protectie naturala impotriva unor boli infectioase, ca de ex., rujeola sau variola.

Un macrofag predă un antigen (informaţie) unei celule mesagereT

I. CONCEPTE GENERALE

1. Apararea specifica si nespecifica. Protectia organismului impotriva agentilor infectiosi implica mai multe mecanisme, unele nespecifice (generale, comune pentru mai multe microorganisme) si altele specifice (efectul protector este directionat strict numai catre un singur agent patogen).

a. Apararea nespecifica = este innascuta si include:

- barierele mecanice (integritatea epidermei si a mucoaselor);

- barierele fizico-chimice (aciditatea sucului gastric);

- substante antibacteriene (imunoglobulinele si lizozimul, prezente in secretiile externe);

- tranzitul intestinal, fluxul secretiilor bronsice si al urinii (contribuie continuu la eliminarea agentilor infectiosi);

- ingestia si distrugerea bacteriilor si particulelor, care au depasit barierele cutaneomucoase de catre granulocite.

b. Apararea specifica se dezvolta in timpul vietii individului, ca urmare a unui proces secvential deosebit de complex, cunoscut sub numele de raspuns imun.

Apararea nespecificaApararea specifica

Raspunsul nu depinde de natura antigenuluiRaspunsul depinde de natura antigenului

Raspunsul maximal este imediatExista un interval de timp intre expunere si raspuns maximal

Raspunsul nu este specific antigenuluiRaspunsul este specific pentru antigenul care l-a determinat

Expunerea nu determina memorie imunologicaExpunerea determina memorie imunologica

2. Caracteristicile raspunsului imun. Raspunsul imun are 2 caracteristici majore: specificitatea si memoria imuna.

a. Specificitatea. Imunitatea cu virus polio protejeaza organismul uman numai impotriva poliomielitei, dar nu si impotriva gripei. Specificitatea raspunsului imun este datorata existentei pe suprafata limfocitelor a receptorilor pentru antigen, extrem de sensibili in a sesiza diferentele intre agentii infectiosi. Receptorii pentru antigen ai unui limfocit dat, recunosc un singur antigen sau un numar limitat de structuri similare. Interreactia receptorilor pentru antigen cu structura lui antigenica specifica determina un semnal, capabil sa initieze activarea celulara.

b. Memoria imuna. Expunerea repetata la acelasi antigen determina un raspuns imun specific, mai rapid, mai intens si mai adecvat. La prima expunere la un antigen, in organism exista un numar redus de limfocite care recunosc si declanseaza raspunsul imun, asigurand eliminarea agresiunii. In urma primului raspuns imun, in organism persista o populatie limfoida specifica mai numeroasa, capabila sa ofere o protectie superioara (raspuns imun mai rapid, mai intens si mai adecvat), la o noua expunere la acelasi antigen. Mentinerea imunizarii pe perioade lungi de timp, necesita administrari repetate ale antigenului (imunizari).

IMUNITATEA DOBINDITA = condiţia organismului care prezintă o stare de rezistenţă specifică faţă de un anumit agent patogen microbian. Această rezistenţă se poate instala ACTIV, ca IMUNITATE NATURALA, în urma contactului cu diferite microorganisme, sau ARTIFICIALA, în cazul administrării de antigene sub forma VACCINURILOR.

IMUNITATEA NATURALA DOBINDITA IN MOD PASIV = consecutivă pasajului anticorpilor materni la făt.

IMUNITATEA DOBINDITA ARTIFICIAL = se poate instala în mod pasiv, în urma administrării de seruri imune sau anticorpi preformaţi.