Medicina familiei - medicină generală - baze teoretice

I . Medicina familiei / Medicina generala

- baze teoretice -

1.1. Medicina familiei / Medicina generala – specialitate unica.

Medicina de familie este specialitatea care oferă asistenta medicala primara, continua si integrala si care prin acţiuni preventive, educaţionale, terapeutice si recuperative contribuie la promovarea stării de sănătate a individului, familiei si colectivitatii.

MEDICUL DE FAMILIE este acel medic care oferă asistenta medicala primara, personala si de continuitate individului, familiei sau comunitatii indiferent de vârsta, sex sau boala. (definiţia acceptata de OMS)

Asistenta medicală primară reprezintă totalitatea serviciilor de sănătate integrate si accesibile prestate de medicul generalist, care este responsabil pentru rezolvarea marii majorităti a problemelor de sănătate individuală, care are o legătură strânsă cu pacientii si care activează în context familial si comunitar (definitie dată de IOM - Institution of Medicine's Committee on the Future of Primary Care, 1996).

La Conferinta de la Alma-Ata din 1979, s-a stabilit că îngrijirile primare de sănătate sunt «îngrijiri esentiale de sănătate bazate pe metode si tehnologii practice, pertinente din punct de vedere stiintific si acceptate din punct de vedere social, care să fie accesibile tuturor indivizilor si familiilor din comunitate, prin întreaga lor participare, si la un cost pe care comunitatea si tara si-l poate permite. Îngrijirile primare de sănătate sunt primul nivel al contactului indivizilor, familiei si comunitătii cu sistemul de sănătate. Ele sunt furnizate de persoane calificate si cuprind atât servicii preventive, cât si servicii curative».

Hipocrate, creatorul scolii de medicină din Cos, al cărui jurământ este încă rostit de absolventii universitătilor medicale, desi a rămas în istorie, nu a avut monopolul medicinii în Grecia Antică. Mai exista o scoală medicală rivală, la Knidos. În timp ce Hipocrate îi învăta pe studentii săi cum să îngrijească pacientul ca un sistem unitar, medicii din Knidos erau reductionisti, ei se axau pe tratarea bolilor si a organelor. Ei ar putea fi considerati ca fiind primii specialisti. Desigur, cunostintele de atunci erau limitate si poate acesta este motivul pentru care această abordare a medicinii nu a avut succes. Cert este că medicina hipocratică, bazată pe acordarea îngrijirilor medicale omului privit ca un întreg a avut o mai mare recunoastere. Primii medici practicau medicina generală. Pe măsură ce cunostintele medicale au evoluat, s-a simtit nevoia dezvoltării unor specialităti care să studieze anumite segmente ale stiintelor medicale. Procesul s-a accentuat apoi paralel cu dezvoltarea tehnologiilor moderne, al noilor metode de investigare si tratament.

Drumul parcurs de medicina generală spre redefinirea pozitiei sale în epoca modernă a fost anevoios si plin de piedici din partea celor care nu vroiau să înteleagă viitorul.Greutătile întâmpinate de medicina generală, frustrările si greutătile medicilor au fost urmate în unele tări de scăderea dramatică a numărului medicilor generalisti. Cel mai sugestiv este cazul SUA, unde numărul medicilor generalisti a scăzut până la 15%, punând probleme mari sistemului de sănătate. În prezent se fac eforturi mari de atragere a medicilor spre medicina de familie prin diverse modalităti. Dar, semnalul tras de medicii americani a avut ca rezultat o reluare a eforturilor pentru definirea statutului medicilor generalisti . În 1962 a fost creată o grupare formată din 10 medici generalisti cu scopul de a conserva acele pretioase însusiri ale vechiului generalist. Acestia s-au hotărât să pună bazele unei “miscări” care să ducă la crearea unei noi specialităti - medicina familiei. După multe eforturi, în 1969 medicina familiei era recunoscută în învătământul postuniversitar si universitar. În următorii 10 ani s-au derulat peste 400 de programe de pregătire a medicilor de familie.

1.2. Doctrina, obiectul si metodologia.WONCA EUROPE 2002 - DEFINITIA EUROPEANĂ A MEDICINEI GENERALE / MEDICINA FAMILIEI

Din cauza aplicabilitătii pe scară largă în Europa, acest document se limitează la principalele competente ale medicului generalist(GP-MF) care formeaza un model teoretic.

Competenta poate fi definită ca posibilitatea cadrului medical de a-si efectua cu succes îndatoririle profesionale care, realizîndu-se în conditii de izolare, sînt mai greu de observat pentru cei dinafara .În felul acesta, competenta poate fi văzută ca si capabilitatea individului de a actiona la nivelul cerut, într-o situatie dată.

Performanta poate fi definită ca si ceea ce face de obicei un medic în îngrijirea clinică si comunicarea cu pacientul în practica zilnică. Este considerată foarte dependentă de conditiile si cerintele existente de sănătate, de posibilitătile financiare si structurale, de posibilitătile practicii si de suport.

Domeniul întins al asistentei medicale primare a fost clasificat în 3 arii principale pe o axa: obligatii clinice, comunicarea cu pacientul si managementul practicii .

Fiind o disciplină stiintifică centrata pe persoană, se iau in considerare trei trăsaturi caracteristice ale competentei : aspectul contextual, atitudinal si stiintific. Medicul, fiind un specialist centrat pe persoană, foloseste contextul persoanei în procesul decizional. Desi comunicarea cu pacientii include atitudinea, introducând atitudinea ca o trasătură separată, o includem în aspectele comportamentale profesionale ale disciplinei. Deoarece pregatirea ca generalist este o activitate academică în care evidenta bazată pe dovezi este implicită, acest aspect ar trebui să se regăsească mereu în îndatoririle profesionale ale medicului.

Complexitatea este cea care trebuie să conducă si să se reflecte în realizarea curriculelor pentru instruire, cercetare, si asigurarea calitătii.

1.3. Principiile si functiile MG/MF. De la principiile de bază ale MG/MF la principalele competente ale medicului de familie si asistentului medical generalist.

Cele 11 caracteristici ale disciplinei de medicină generală au legătura cu cele 11 aptitudini pe care orice medic specialist de medicină a familiei ar trebui sa le aibă. Din cauza interrelatiei dintre ele, acestea sunt grupate în 6 categorii de principale competente. Fiecare grupă este descrisă prin aspectele ei esentiale:

1. Managementul îngrjirii primare include urmatoarele aptitudini:

-să se ocupe de primul contact cu pacientii, făcând fată problemelor netriate anterior

-să acopere întreaga arie a problemelor de sănătate

-să coordoneze îngrijirile de sănătate cu alti colegi si specialisti

-să stăpânească corect si eficient ultimele dispozitii legale si utilizarea serviciilor de sănătate

-să facă disponibile pacientului serviciile corecte ale sistemului de sănătate

-să actioneze ca un reprezentant al pacientului

2. Îngrijirea centrată pe persoană include abilitatea de a:

-adopta o metoda de abordare centrată pe persoană, tratând pacientii si problemele lor în contextul circumstantelor pacientului

-să aplice consultatia de medicină generală, construind o relatie efectivă medic-pacient, respectând autonomia pacientului

-să comunice, să ordoneze prioritătile si să actioneze în colaborare cu pacientul

-să asigure continuitatea longitudinală a îngrijirilor de sănătate determinate de nevoile pacientului, în acelasi timp cu continuitatea si coordonarea managementului îngrijirilor de sănătate

3. Îndemânarea de a rezolva problema specifică include urmatoarele abilităti:

-să coreleze luarea deciziei medicale într-o problemă specifică cu prevalenta si incidenta îmbolnavirii în comunitatea respectivă

-să selecteze si să interpreteze informatiile obtinute prin anamneză, examen obiectiv si investigatiile paraclinice si să le aplice într-un plan adaptat de management al bolii în colaborare cu pacientul

-să adopte principiile potrivite de munca, (ex:investigatii ierarhizate) folosind timpul ca o unealtă în favoarea lui si să tolereze incertitudinea

-să intervină urgent când e necesar

-să stăpânească situatiile care se pot prezenta urgent si nediferentiat

-să facă efective si eficiente folosirea diagnosticului si a interventiilor terapeutice

4. Abordarea comprehensivă include abilitătile:

-să stăpâneasca simultan multiplele afectiuni si patologii ale individului în problemele de sănătate atât acute cât si cronice

-să promoveze sănătatea si starea de bine aplicând strategii adecvate pentru promovarea sănătătii si prevenirea îmbolnăvirilor

-să conducă si să coordoneze promovarea sănătătii, preventia, tratamentul, îngrijirile paliative si reabiltarea

5. Orientarea spre comunitate include abilitatea de a:

-împăca nevoile de sănătate individuale ale pacientilor si cele ale comunitătii în care traiesc, stabilind un echilibru între acestea si resursele disponibile .

6. Abordarea holistică include:

-abilitatea de a folosi un model bio-psiho-social tinind cont de dimensiunile culturale si existentiale