Medicină islamică

INTRODUCERE

Lumea islamica intra in sec . VII si VIII in contact - razboinic dar si economic, politic si cultural - cu Bizantul, cu Europa de Sud si prin Africa de Nord cu cea de sud-vest. Studiile istorice mai noi au pus in lumina adevarata importanta a culturii popoarelor din Asia centrala in formarea culturii islamice, originalitatea si valoarea aportului lor in acest proces, atat de important in istoria omenirii.Pentru istoria universala a medicinei arabe este de cea mai mare importanta.Medicina popoarelor islamice este veriga care leaga medicina antichitatii si bizantina de medicina de mai tarziu din Europa apuseana. Timp de trei secole - secolele IX-XI - lea cand ea era in floare, cand medicina bizantina se anchilozase si medicina apuseana inca nu reusise sa se ridice din starea de decadere la care ajunse dupa prabusirea Imperiului Roman (365) , medicina araba este depozitul traditiilor medicale stiintifice antice si totodata elemental de progres in miscarea medicala a epocii. Asimilarea vechilor traditii s-a facut in mod activ si constructive; elementele originale de sraveche medicina autohtona orientala s-au contopit organic cu gandirea medicala elina, dand o medicina noua, de sinteza. Astfel s-a ajuns la perioada creatoare a medicinei arabe, perioada infloririi (980-1200).Medicina si ingrijirea sanatatii au fost probabil cea mai mare realizare stiintifica a arabilor din Evul Mediu. Motivul pentru care au atins asemenea culmi intelectuale este legat direct de insusi Islamul. Coranul si poruncile Profetului Mohamred au incurajat dobandirea cunostintelor medicale. Profetul Mohamed spunea “ Foloseste tratamente medicale pentru ca Allah nu a creat o boala fara sa indice un remediu pentru ea, cu exceptia uneia : cea de batranete. Aceasta zicala a motivat oamenii de stiinta islamici sa gaseasca remedii. Islamul a incurajat sanatatea si in alte moduri de asemenea. A treia porunca a Islamului e cea a generozitatii – a ajuta pe cei saraci si pe bolnavi. Prosperitatea imperiuli era directionata deseori de ingrijirea sanatatii de asemenea. Sultanii arabi si califii, aratand poporului ca erau buni islamici, au construit spitale pe teritoriul imperiului. Pana in anii 900 aproape fiecare oras avea un spital in care toti oamenii erau tratati fara plata. O alta idee importanta a Islamului era curatenia. Igiena minutioasa era importanta pentru arabi pentru sanatate, dar si din motive religioase. Un alt motiv pentru realizarile inalte in stiinta medicala era acela ca oamenii de stiinta musulmani primeau vaste cunostinte de la clasicii greci ( precum Hippocrate si Galen ), egiptenii si alte culturi antice. Ei traduceau operele din celelalte culture in araba si apoi pe baza acestor cunostinte acumulate au realizat propriile lor investigatii stiintifice si descoperiri. In sfarsit, pentru ca Imperiul era atat de vast si usor de traversat, oamenii de stiinta au beneficiat de un schimb de idei si cunostinte cu popoare precum cele chineze, indiene, grecesti si africane.

PARTEA I : DOCTORI CELEBRI

A. Al-Rhazi ( Rhazes : 864-930 d.H. )

Al-Rhazi s-a nascut in Iran. La o varsta frageda a devenit expert in medicina, iar pacientii si studentii il vizitau din diferite parti ale Asiei. In cele din urma el a fost numit responsabil in conducerea spitalului din Baghdad. Contributiile sale au fost foarte importante pentru medicina. Scrierile sale au fost traduse in Latina si in majoritatea limbilor europene si au fost folosite in scolile medicale europene. Una din scrieri avea 10 volume si se axa pe medicina Greco- araba. O alta scriere importanta ( Al-Hawi ) a devenit cea mai importanta enciclopedie medicala scrisa vreodata. In aceasta se trata fiecare subiect medical si oferea toate informatiile importante valabile din surse recesti si arabe, iar el si-a exprimat propria opinie la nivelul fiecarei topici din experientele sale. El este faimos in special pentru studiul sau in legatura cu variola si pojarul. A fost primul care a introdus alcoolul in scopuri medicale. Era de asemenea un chirurg expert si a folosti pentru prima oara opiul in anestezie. Al-Rhazi credea ca dieta e importanta pentru sanatate. A subliniat de asemenea importanta factorilor psihologici in sanatate ( precum a avea o atitudine pozitiva, a evita stresul , etc.). El a testat tratamente stiintific, intai pe animale pentru a observa efectele lor benefice si adverse.

B.Ibn Sina ( 980 – 1037 d.H) – baiatul genial

Ibn Sina s-a nascut in 980. El a demonstrate calitati inteletuale exceptionale chiar din copilarie. La 10 ani, el a memorat deja Coranul. In urmatorii 6 ani el a studiat legea islamica, filosofie, stiintele naturii, logica , geometrie si matematica avansata. La varsta de 27 ani, a inceput sa studieze medicina si a gasit-o : “nu grea”. Pana la 18 ani si-a castigat reputatia de doctor si i s-a ordonat sa aiba grija de rege. In schimb, el a cerut sa-i fie permis sa foloseasca biblioteca regala. A citit intr-un timp scurt toata biblioteca. La 21 de ani a scris prima sa carte. Dupa multi ani in slujba altora, s a mutat in Ray, Iran , iar practica medicala l-a tinut ocupat pe toata durata sederii sale. Cand Ray a fost atacat, a plecat in Hamadan unde a vindecat pe amirul orasului si a fost numit Prim Ministru. Soldatii s-au revoltat impotriva lui si a fost incarcerat. Dar apoi amirul s-a imbolnavit din nou, asa ca Ibn Sina a fost eliberat,renumit Prim Ministru si l-a vindecat a doua oara!

Dupa ce amirul a decedat cativa ani mai tarziu , Ibn-Sina a plecat in Ishafan. Si- a petrecut ultimii ani din viata in slujba conducatorului orasului. Prietenii l-au sfatuit sa se calmeze, sa fie mai relaxat, dar nu statea in caracterul lui. Extenuat de ritmul alert de viata si munca, Ibn-Sina a murit in 1036 la varsta de 58 de ani. Cea mai importanta lucrare medicala a sa este al-Qanun-Tibb ( “Canon” sau Enciclopedia Medicinei ) care prezinta rezultatul final al contopirii ideilor grecesti si arabe. A scris despre boli fatale, curatenie si igiena, remedii si tratamente, anatomie si medicamente pentru inima. Canonul contine cam 1 milion de cuvinte si este impartit in 5 volume. Ibn Sina a recunoscut natura contagioasa a tuberculozei si raspandirea bolii prin apa si sol, a descris boli cauzate de viermi intestinali, a punctat importanta dietei, climei, si mediului pentru sanatate si folosirea in chirurgie a anestezicelor orale. El a sfatuit chirurgii sa trateze cancerul din fazele incipiente si sa indeparteze tesutul bolnav. Canonul identifica 760 medicamente , insotite de aplicabilitatea si efectele lor. A recomandat testarea medicamentelor noi pe animale inainte de a fi utilizate de oameni. A notat relatia stransa intre emotii si conditia fizica si a simtit ca muzica are un efect asupra pacientilor. Din numeroasele boli psihologice descrie in Canon una este “boala dragostei” ( Acest diagnostic a fost aplicat de Ibn Sina unui print care era bolnav, dar a carui boala i-a derutat pe doctorii locali. Ibn Sina a observat o schimbare in pulsul printului cand numele celei pe care o iubea era mentionat. Marele doctor a gasit un remediu simplu : sa uneasca pe cel in suferinta de cea pe care o iubea.

Enciclopedia a fost tradusa in Latina . A devenit manualul de medicina in scolile din Europa din secolul XII pana in secolul XVII. El a fost cunoscut drept “doctorul doctorilor”.