Nasul și sinusurile paranazale

NASUL

Piramida nazala este structurata intr-un plan superficial şi un plan profund.

planul superficial este format din piele, ţesutul celular subcutanat şi stratul muscular

planul profund cuprinde:

scheletul osos: format din oasele proprii nazale , apofiza palatină a maxilarului şi ramura ascendentă a maxilarului.

scheletul cartilaginos: format din cartilajele triunghiulare, cartilajele alare şi cartilajele accesorii; cartilajele sunt unite între ele şi cu oasele vecine printr-o membrană fibroasă.

Structura foselor nazale:

Vestibulul nazal sau narina, ocupă partea anterioară a foselor nazale şi este învelit la interior de piele. Tranziţia de la piele la mucoasa pituitară se face brusc cu dispariţia perilor, a ţesut ului adipos, a glandelor sebacee şi a glandelor sudoripare şi apariţia glandelor mucoase.

Peretele extern al foselor nazale are un rol fiziologic deosebit în respiraţie. Cornetele sunt nişte lame osoase oblice la nivelul peretelui lateral care descriu o curbă cu concavitatea externă şi delimitează în raport cu peretele osos meaturile: superior, mijlociu şi inferior. La nivelul meatului mijlociu se deschide canalul fronto-nazal, ostiumul maxilar şi drenează celulele etmoidale.

Peretele intern al foselor nazale are un schelet osos format din lama verticală a osului etmoid şi vomer precum şi un schelet cartilaginos constituit din cartilajul patrulater (septul cartilaginos).

Peretele inferior al foselor nazale este format din apofiza palatină a maxilarului şi din lama orizontală a osului palatin.

Coanele constituie deschiderea posterioară a foselor nazale; au formă patrulateră cu unghiuri rotunjite iar planul deschiderii este opus deschiderii anterioare a foselor.

Fosele nazale constituie un sistem anfractuos tapetat de mucoasa nazală de tip respirator sau mucoasa pituitară. Aceasta are o culoare roză, mai albicioasă în meaturi şi uşor gri pe marginea inferioară a cornetelor. În partea superioară a foselor nazale se află regiunea senzorială cu o nuanţă gălbuie.

SINUSURILE PARANAZALE - reprezintă anexe ale foselor nazale.

Sinusurile maxilare sunt cavităţi care ocupă partea centrală a celor două maxilare care comunică cu fosele nazale prin ostiumul maxilar.

Prezintă un perete anterior (jugal, chirurgical) de formă patrulateră, un perete superior (orbitar) de formă triunghiulară, un perete posterior (pterigo-maxilar) şi un perete intern cu o structură mai complexă.

Sinusurile frontale sunt două cavităţi în grosimea osului frontal de o parte şi de alta a liniei mediane şi care se deschid în fosa corespunzătoare prin canalul fronto-nazal. Prezintă un perete anterior triunghiular, un perete posterior (cerebral) şi un perete inferior (planşeu)

Sinusurile etmoidale.

Etmoidul este format dintr-o lamă verticală mediană, o lamă orizontală ciuruită şi două mase laterale care prezintă pe feţele interne câte două lame osoase răsucite : cornetele mijlociu şi superior.

În masele laterale sunt o serie de cavităţi neregulate (7-9 celule) cu baza spre orbită şi vârful spre meaturi, tapetate de prelungiri ale mucoasei pituitare.

Celulele etmoidului anterior se deschid în meatul mijlociu iar cele ale etmoidului posterior în meatul superior.

Labirintul etmoidal emite o serie de prelungiri în oasele vecine: prelungirea sfenoidală constituie celula Onodi iar cea maxilară formează ager nasi.

Sinusurile sfenoidale sunt două cavităţi situate în corpul osului sfenoid, deasupra faringelui şi în spatele foselor nazale.

Peretele extern este subţire , dehiscent şi prezintă raporturi cu sinusul cavernos, artera carotidă internă, canalul optic cu nervul optic şi artera oftalmică, nervii VI, III; IV şi ramuri V ( maxilar şi oftalmic).

NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

Funcţia respiratorie este cea mai importantă, zona ventilatorie principală fiind etajul mijlociu al foselor nazale. S-a demonstrat un caracter laminar al curentului inspirator şi un aspect turbionar al celui expirator ceea ce face ca zona olfactivă să primească mai mult aer expirat decât inspirat. Debitul nazal este dependent atât de factorul de valvă al foselor cât şi de compoziţia aerului.

Funcţia de secreţie asigură umectarea mucoasei printr-un mecanism autoreglare fizico-chimică şi un mecanism nervos. Mucusul are roluri multiple:

saturarea aerului cu vapori de apă,

drenajul impurităţilor prin activitatea ciliară,

rol bactericid,

rol în olfacţie,

rol de protecţie a mucoasei nazale şi

rol în deglutiţie.

Funcţia de încălzire a aerului este realizată datorită formei pereţilor externi ai foselor nazale care oferă o suprafaţă mare de contact şi prin structura vasculară cavernoasă.

Funcţia ciliară este dependentă de gradul de umidifiere endonazal, de temperatură, de presiunea osmotică, de pH şi de compoziţia gazelor inspirate.

Mişcările cililor se fac în direcţii bine deteminate (aşa numita polarizarea a mişcarilor) şi fiecare cil are un uşor avans faţă de cel din faţă (ritmul metacron).

În aproximativ 30 minute tot stratul de mucus poate fi evacuat din fose.

Funcţia fonatorie. Se observă că obstrucţia foselor nazale produce rinolalia închisă astfel "m" devine "b" şi n devine "p" : Astfel cuvintul “mama” devine “ baba”, iar “nana” - “papa”.

Funcţia de olfacţie este mai sensibilă decât cea gustativă. Substanţele liposolubile sunt mai intens percepute decât cele hidrosolubile.

EXPLORAREA NAZOSINUSALĂ

Anamneza adună date referitoare la tulburări de permeabilitate, de secreţie, de vorbire, tulburări olfactive, vasculare, inflamatorii, traumatisme, algii.

Se pot obţine date despre starea generală a pacientului, curba ponderală, modificări ale temperaturii corporale etc.

Inspecţia studiază conformaţia masivului facial, simetria elementelor constitutive şi poate decela modificări morfologice, semne de inflamaţie sau traumatism.

Palparea digitală şi instrumentală constată eventuale modificări ale temperaturii locale sau ale consistenţei tegumentelor; identifică puncte dureroase, traiecte de fractură, crepitaţii sau mobilitate anormală.

Fosele nazale se examinează prin narinoscopie, rinoscopie anterioară şi rinoscopie posterioară.

Examinarea foselor nazale şi sinusurilor se mai poate face utilizând optica rigidă sau fibroscopul.