Neuropsihologie

Noţiuni introductive asupra sistemului nervos

Sistemul nervos (SN) cuprinde totalitatea căilor de conducere (ascendente, descendente şi de asociaţie) şi a centrilor nervoşi care recepţionează, conduc, depozitează şi prelucrează diverse informaţii senzitivo – senzoriale primite din mediul intern şi extern şi elaborează răspunsuri de apărare şi adaptare a organismului. Astfel sistemul nervos stabileşte relaţiile dintre organism şi mediu şi coordonează activitatea organelor interne, realizând unitatea organismului.

Activitatea sistemului nervos este strâns corelată cu cea a sistemului endocrin. Astfel sistemul nervos reglează în general activitatea musculaturii şi a glandelor secretorii (endocrine, exocrine şi mixte), iar sistemul endocrin coordonează procesele metabolice.

Structura sistemului nervos

Unitar ca structură şi funcţie, sistemul nervos poate fi împărţit în sistemul nervos somatic şi sistemul nervos vegetativ.

Sistemul nervos somatic (al vieţii de relaţie) are funcţia principală de a stabili legătura organismului cu mediul înconjurător, intervenind în reglarea sensibilităţii exteroceptive şi a activităţii somatice motorii. Este format din sistemul nervos central (SNC, nevrax sau sistemul cerebro-spinal) şi sistemul nervos periferic. SNC cuprinde măduva spinării şi encefalul (format din trunchiul cerebral, cerebel, diencefal şi emisfere cerebrale), iar sistemul nervos periferic este format din nervi (senzitivi şi motori) şi ganglioni nervoşi.

Sistemul nervos vegetativ (al vieţii vegetative) coordonează activitatea organelor interne (viscerelor), intervenind în reglarea activităţii musculaturii netede şi a glandelor secretorii (exocrine, endocrine şi mixte) El este format din sistemul nervos vegetativ simpatic (a cărui acţiune este mediată chimic de adrenalină şi noradrenalină) şi sistemul nervos vegetativ parasimpatic (a cărui acţiune este mediată chimic de acetil-colină). Fiecare dintre aceste componente este formată dintr-o porţiune centrală, alcătuită din centri vegetativi şi o porţiune periferică, formată din ganglioni şi nervi vegetativi.

De menţionat că sistemul nervos vegetativ funcţionează în general autonom, dar se află în interacţiune cu SNC, de la care recepţionează comenzi şi căruia îi furnizează informaţii. De asemenea activitatea sistemului nervos simpatic şi a celui parasimpatic nu se desfăşoară separat, ci într-o unitate perfectă.

Organele din structura sistemului nervos sunt alcătuite în mod predominant din ţesut nervos, dar conţin şi diferite tipuri de ţesut conjunctiv şi vase de sânge.

Structura ţesutului nervos

Ţesutul nervos este format din celule foarte diferenţiate, de două tipuri: neuroni (celule nervoase) şi celule gliale (nevroglii), înconjurate de ţesut conjunctiv şi vase de sânge. Neuronii constituie unitatea morfo-funcţională şi genetică a sistemului nervos, au origine ectodermică şi un înalt grad de diferenţiere şi specializare. Ei se găsesc în organism în număr de circa 30 de miliarde. Nevrogliile sunt celule de susţinere, ele fiind de circa 10 ori mai numeroase decât neuronii.

De menţionat contribuţia savantului român Gheorghe Marinescu la dezvoltarea fiziologiei sistemului nervos şi a neurologiei (el fiind considerat fondatorul şcolii româneşti de neurologie). Astfel, el este autorul primului tratat despre neuron numit „Celula nervoasă”, apărut în anul 1907.

Structura neuronului. Neuronul este format din corp celular (somă sau pericarion) şi din prelungiri neuronale (axon şi dendrite). Forma şi dimensiunile neuronilor sunt variate, ei putând fi piramidali, stelaţi, fusiformi, ovalari sau rotunzi. În raport cu dimensiunile, neuronii pot fi mici (4-6 m - în stratul granular din cerebel), până la neuroni giganţi (130 m - celulele piramidale Betz din cortexul cerebral).

Corpul neuronal reprezintă centrul metabolic al celulei şi este delimitat de o membrană foarte subţire, numită neurilemă (care păstrează structura lipoproteică a oricărei membrane celulare şi este importantă în regenerarea neuronilor lezaţi), citoplasmă numită neuroplasmă şi un nucleu mult mai mare decât la majoritatea celulelor, de obicei situat central (cu 1 sau 2 nucleoli). Celulele vegetative centrale sau periferice prezintă deseori un nucleu excentric, unic, dublu sau multiplu.

Neuroplasma are constituţia coloidală a unui gel şi conţine organitele celulare comune oricărei celule (mitocondrii, ribozomi, lizozomi, complex Golgi, reticul endoplasmatic etc.) şi două tipuri de organite specifice: corpusculii Nissl (substanţa tigroidă) şi neurofibrilele.