Extras din curs

Specialitatea O.R.L. face parte din grupul specialităților chirurgicale și se ocupă de diagnosticarea si tratarea pacienților cu afecțiuni ale nasului si sinusurilor paranazale, gâtului - faringe si laringe - și ale urechii. Inevitabil ne ocupăm si de patologia de vecinătate, mult timp considerată ca aparținând doar ORL-ului, si anume boli ale glandelor salivare, cavității bucale, esofag, trahee, bronșii. Medicii ORL sunt cei care cunosc cel mai bine anatomia regiunii cervicale, motiv pentru care sunt cel mai îndreptățiți să efectueze intervențiile chirurgicale pe această zonă.

Specialitatea ORL s-a dezvoltat continuu, ajutată fiind și de numeroasele achiziții și cunoștințe noi aparute odată cu dezvoltarea mijloaceelor de investigație ( ecografie, radiologie, computer tomografie, rezonanță magnetică nucleară, endoscopii rigide și fibroscopice, microscopie chirurgicală, audiometrie etc. ), multe dintre acestea ajutându-ne concomitent și în tratarea diverselor afecțiuni.

Având în vedere patologia diversă și numeroasele organe, nu este de mirare supraspecializările ce au apărut, unii medici ocupându-se cu precădere doar de patologia otologică, cervicală sau a nasului-sinusurilor.

Anatomia organelor sferei ORL

Rinologia cuprinde nasul ( piramida nazală si fosele nazale ) și sinusurile paranazale.

Piramida nazală este proeminența din mijlocul feței, cu formă piramidală, alcătuită din oase și cartilagii, acoperite de tegument având un dos, un vârf și două laturi ( dreaptă și stângă ). Există două fose nazale ( dreaptă și stângă ) ce se deschid la exterior prin orificiile narinare, iar la interior, comunicând cu faringele prin orificile coanale. Prima portiune a foselor nazale se numește vestibul și este tapetată de tegument prezentând fire de păr numite vibrize. Fosele nazale propriu-zise sunt tapetate de mucoasă ( pituitară ) și prezinta trei excrescențe dispuse orizontal numite cornete nazale ( superior, mijlociu și inferior ), și șase pereți. Peretele median este reprezentat de septul nazal, cel extern este vecin cu sinusul maxilar, cel inferior cu cavitatea bucală iar cel superior preznintă o zonă numită pata galbenă în care se găsesc

celulele senzoriale olfactive ( ale mirosului ). Pereții anterior-posterior sunt virtuali, reprezintă orificiile de comunicare descrise mai sus.

Sinusurile paranazale sunt niște cavități în oasele capului, pereche ( drept-stâng ), pline cu aer.Din punct de vedere clinic se împart in sinusuri anterioare ( maxilare, frontale și celule etmoidale anterioare ) și posterioare ( celule etmoidale posterioare si sfenoidale ). Toate sinusurile sunt tapetate de mucoasă și comunică cu fosele nazale. Sinusurile maxilare sunt situate între orbită-superior- cavitate bucală-inferior- și fose nazale-median. Sinusurile frontale sunt situate în oasele frunții, deasupra orbitelor, iar celulele etmoidale între fosele nazale și orbită. Sinusurile sfenoidale sunt localizate mai profund, în osul sfenoid, sub șaua turcească ( în care se găsește glanda hipofiză ) , peretele anterior fiind vecin cu faringele.

Atât nasul cât și sinusurile prezintă o vascularizație și inervație senzitiv-senzorială foarte bogată.

Faringele este un organ tubular, ce face parte atât de aparatul digestiv cât și din cel respirator, fiind situat la intersecția acestor doua aparate ( aero-digestiv ). Aerul inspirat ce vine din fosele nazale trece prin faringe în laringe iar de aici mai departe in trahee, bronșii, plămân. Bolul alimentar prin deglutiție din cavitatea bucală urmează calea faringelui, apoi trece în esofag, stomac, etc.

Anatomic se împarte în trei etaje. Cel superior, numit cavum, rino-,epi- sau nazofaringe are ca perete anterior coanele, iar la nivelul pereților laterali comunica cu urechea medie prin trompa lui Eustachio ( tuba auditivă ). Peretele inferior ( virtual ) comunică cu etajul mijlociu numit oro-, buco- sau mezofaringe. Acesta anterior comunică cu cavitatea bucală, fiind delimitat de vălul palatin și luetă, iar la nivelul pereților laterali se găsesc cele două amigdale palatine. Etajul inferior, hipofaringele, se continuă în regiunea anteroinferioară cu laringele ( delimitat de vestibulul laringian ) iar în regiunea posteroinferioară cu esofagul prin intermediul gurii esofagului. Faringele este căptusit de o mucoasă de tip respirator în cavum și de una de tip digestiv în buco-hipofaringe.